Plimbarea Pisicutei - despre Normalitate

Plimbarea Pisicuței – despre Normalitate

Era un Copil foarte obișnuit, prea obișnuit, chiar normal. Voia să meargă pe-afară, voia la grădiniță, în parc, la bunici. Prietenos și foarte direct. În plus, ca un burete absorbant pentru tot ce vedea și auzea în jur. Avea umor și mai spunea și câte-o minciunică.

V-am spus, un Băiat normal, de vârsta lui. Când mergea la piață, își lua cu el uneori și Pisicuța. Să nu credeți că avea nevoie de lesă. O lua în brațe, să-i arate și ei lumea. N-avea nicio importanță că era un animăluț de pluș, o imitație reușită, mare, cu coadă stufoasă și gri. Foarte expresivă, Pisicuța vroia la piață. Oamenii mari și absolut normali care îl vedeau pe Băiețel de mână cu mama lui și cu ditamai Pisicuța în brațe, i-o mângâiau pe cap, îngăduitori. Alții – tot normali și ei – doar o priveau și zâmbeau.

Iar Băiatul se mira cât de cuminte așteaptă Pisicuța lui să se termine de făcut toate cumpărăturile, ba chiar l-a îndemnat să ducă și el o sacoșă, s-o ajute pe mama. Și așa, Băiețelul cu ochii gri și Pisicuța gri s-au putut întoarce liniștiți acasă. Văzuse și Pisicuța societatea oamenilor mari, deci putea să toarcă liniștită.

M. Șova