Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!


Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesupt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de Viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ţie!

Troparul Marelui Praznic al Învierii Domnului - glasul al 2-lea

Învierea

Caut chipul nemuririi ce-i adânc ascuns în mine,

Şi aprind o lumânare, ca aşa să văd mai bine:

E acolo, înăuntru, o cântare ce se-nalţă;

Nu cânt eu, ci Tu cânţi, Doamne, iar inima se răsfaţă.

Chiar în noaptea cea de Paşte, cânţi - iar eu ţin lumânarea,

Se aprinde înlăuntrul, re-îmboboceşte floarea,

Şi când văd că toţi în juru-mi cântă-n inimă cu Tine,

Mă cuprinde fericirea: val de har din ceruri vine.

Ochiul plânge, căci nu ştie altă rugă să aducă,

Mâna dreaptă se închină, dar ce face mâna stângă?

Ţine strâns de lumânare - ceara ce se dăruieşte,

În focul îmbrăţişării, când lumina izbucneşte.

Iar Tu, Doamne, înviat-ai, din mormântul meu ieşit-ai,

N-am putut să mă scol singur, de aceea Tu venit-ai,

N-am putut să-mi duc nici Crucea, văd că n-am putut nimica,

Şi venind Tu cu iubire, ceaţa lumii se ridică.

Poţi să spui că nu-nviat-a, când Îl simţi, când e în tine,

Când e viu - primit prin Taine - în inima ta, creştine?

Când te mişti în El, mai liber decât ai fi putut crede,

Şi mai bucuros, căci Dânsul cu ochi milostiv te vede?

Poţi răspunde cu tărie că e foarte-adevărat

Ce mărturisesc Apostoli, că Hristos a înviat!

Când bat clopote afară, ia aminte şi în tine,

În biserica din suflet bate clopotul mai bine.

Dacă harul nu se vede, pentru solzii de pe ochi,

Lumânarea e simbolul nepământescului foc.

Adevărat a înviat! (Acrostih)

Adună-n Sine orice gând-speranţă,

Dintotdeauna, ce s-a odrăslit,

El, Dumnezeu, ne-aduce dar de VIAŢĂ,

Venind la noi, ca Om, şi răstignit...

A strâns nu doar speranţa, ci şi dorul,

Rădăcinat în sufletul cel trist,

A primit tot ce i-a putut da omul,

Tot, tot; doar El păcatul l-a învins.

Adevărat venind, El, Dumnezeu.

Întinde mâna-n iad şi dă de mine.

Noi nici nu bănuiam ce ne lipsea.

Voiam ceva mai mult, ceva mai bine,

Iar El e tot ce sufletu-şi dorea.

A înviat cu trup de om şi suflet,

Tăind chemarea morţii spre neant

!

Odă Învierii

Hristos a înviat!

Şi nu e o mirare,

Ci o caldă constatare.

Ba poate unii s-au mirat,

Ce n-au crezut şi s-au înfricoşat.

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Şi nu e o-ntărire,

Ci o rostire de blagoslovire.

Poţi spune sincer, că şi-n tine,

Adevărat a înviat!

Desigur, cu adevărat-adevărat,

În noi, la Învierea cea din urmă,

Hristos a înviat!

Iar pân-atunci, uniţi întru lumină,

Speranţa-n Domnul înviat se-anină...

Desigur, cu adevărat a înviat!

Suntem mironosiţe la mormânt,

Venind cu toţi în noaptea Învierii,

Necercetând,

Neîntrebând,

Doar tremurând,

Căci nu mai sunt soldaţi, acum străjerii

Şi ei cu noi, aşteaptă focul sfânt,

Lumina ce vorbeşte prin tăcere.

Cum să nu vină darul nestemat,

Ca să cântăm „Hristos a înviat"?

Şi vine, vine, vine focul sfânt. 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova