Glosa - de Sorin Cerin

Glosă, de Sorin Cerin

Câtă deşertăciune poate ascunde un suspin?

Câtă moarte poate ascunde viaţa?

Cât adevăr poate răni iluzia?

Dar frumuseţea şi durerea,inima şi amăgirea?

Cine ştie?

Unde este cel mai înalt munte al iubirii?

Unde este apa vieţii ce nu poate muri vreodată?

Unde se despart căile destinului de neant?

Dar ale dorului de ochii tăi?

Sau ale lacrimii de faţa gândurilor tale?

Unde oare?

De ce trebuie să ştim cât de mult nu ştim?

Precum suntem condamnaţi să înţelegem versul rece al morţii?

Ce spală cu sudoarea cuvintelor propriului său destin,

Sculptând adânc în tot ceea ce ştim a fi lumea noastră,

De dincoace de a se împlini legământul cu ţărâna,

Din fiinţa visată de viitorul devenit trecut,

Într-o clipă rătăcită dintre naştere şi moarte,

Ştim că nu ştim?

De ce oare curg la vale ochii tulburi ai râului mulţimilor?

Generaţii, curente, opinii, deşertăciuni, istorii,

Înecate în vâltorile timpului nemilos cu valurile atâtor iluzii,

Ce îl asediază cu noi şi noi naşteri?

Ce vor alte şi alte clipe?

Neştiind că întregul Timp nu are decât o singură clipă: Eternitatea.

De aici întreaga suferinţă a  lumii.

Încotro?

Toate sunt pentru a se pierde în uitarea din noi?

Nebun e cel ce caută sensul deja rătăcit,

În genele eternităţii clipei din care venim spre a merge înapoi,

Fără de trecut şi viitor,fără de iluzii şi speranţe,

Ci doar cu noi înşine, uneori prea obosiţi,

De unicul adevăr care ne aşteaptă,

În sinceritatea morţii.

Cine ştie?

Unde oare?

Ştim că nu ştim?

Încotro?

În sinceritatea morţii. 


de Sorin Cerin

(spre nr. 2 al revistei "Cetatea lui Bucur" - literatură, arte, cărţi, click aici.)