Revista "Insira-te, rugaciune..." - selectii 6

30 Mars 2009, 12:26pm

Publié par Mirela

Revista "Înșiră-te, rugăciune..." - selecții 6
(numerele din anul școlar 2008 / 2009,
Școala cu clasele I - VIII nr. 3 "Nicolae Titulescu" - București)

Cuprins:

Redacţia are cuvântul

Poezie religioasă contemporană

Curiozităţi... religioase

Întrebări frecvente ale elevilor

Mic dicţionar religios

Să învăţăm rugăciuni

Căutând pe Internet

Din tainele credinţei

Rugăciune la vreme de criză economică

Icoana - „Mângâietoarea" Revistei

Recomandări

Din tainele credinţei

Lumina suferinţei (cu explicarea Psalmului 31)

Îndreptarea prin încercări are o vreme a ei, care e mai lungă sau mai scurtă, după cum prindem minte şi ne statornicim sau nu în calea lui Dumnezeu. Dacă sufletul se statorniceşte în bine şi purtările dinafară de asemenea, amărăciunile încercărilor trec şi vremea iarăşi se întoarce spre bucurie, dimpreună cu toate lucrurile, care nu ne mai stau împotrivă. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie; căci celui smerit nimic nu îi poate sta împotrivă: nici lucrurile, nici oamenii şi nici dracii. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte, curăţă, apără şi întoarce toate spre pace. Deci, când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul, iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie.

Despre o atare întoarcere a lucrurilor, când într-un fel, când într-altul, ne învaţă şi Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul din oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere asupra noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa. De aceea a zis David (ca unul ce trecuse prin acestea): Nu voi nădăjdui în arcul meu şi sabia mea nu mă va mântui. Căci Tu, Doamne, ne-ai mântuit pe noi de cei ce te necăjesc şi ai făcut de ruşine pe cei ce ne urăsc pe noi."(...)

Tâlcuire pe scurt a Psalmului 31:

1. Ferice de acela, căruia i s-au lăsat fărădelegile şi ale cărui păcate i s-au acoperit.

2. Ferice de omul, căruia nu îi va socoti Domnul păcatul şi în sufletul căruia nu se află vicleşug.

Psalmul acesta l-a scris (David Proorocul) după ispăşirea fărădelegii, când iarăşi avea în suflet starea de fericire, de pe urma împăcării cu Dumnezeu. De aceea începe fericind pe omul, căruia i-a iertat Dumnezeu păcatul.

Totuşi, învăţătura din necazuri e de aşa fel, încât şi în vremea de fericire a sufletului nu poţi uita amărăciunile cu care te-a învăţat Dumnezeu minte. Şi, ca aducere aminte, înşiră stările sufleteşti chinuitoare prin care trece omul, câtă vreme nu vrea să-şi mărturisească greşelile.

3. Câtă vreme am păstrat tăcerea, mi se mistuiau oasele şi suspinele nu-mi mai conteneau.

4. Că ziua şi noaptea mă apăsa mâna Ta şi seca vlaga mea ca de arşiţa verii.

După o vreme, când durerea de pe urma păcatelor se face nesuferită, îi trimite Dumnezeu duhovnic, mijlocitor, în faţa căruia:

5. Mi-am mărturisit însă păcatul şi greşeala mea n-am ascuns-o.

6. Zis-am: Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea! Şi îndată ai ridicat pedeapsa păcatului meu.

Aici e bine să luăm aminte la însăşi mărturia prorocului David, precum că îndată după mărturisire Dumnezeu ridică pedeapsa păcatului; - totuşi înduri încercări şi de multe ori ani de zile în şir.

Să fim înţeleşi: încercările acestea nu sunt pedeapsă, ci şcoală, lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu. Că le simţim ca suferinţe? De nu le-am simţi ca atare, n-am învăţa nimic. Precum plăcerea e dascălul păcatelor, aşa durerea e dascălul înţelepciunii; iar din odihnă, până acuma n-a ieşit ceva de folos.

Iată apoi învăţătura de mare preţ şi mare nădejde, pe care o dă proorocul şi pentru ispitele din vremea încercărilor, precum şi pentru credinţa în Dumnezeu, care ţine cumpătul omului:

7. De aceea toată sluga credincioasă să se roage Ţie la vreme cuvenită, şi chiar potop de s-ar stârni pe acela nu l-ar potopi.

8. Tu eşti limanul meu şi Tu mă izbăveşti la vreme de necaz; Tu faci să-mi răsune împrejur cântări de mântuire şi-mi zici:

9. Înţelepţi-te-voi şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie să mergi; sfătuitorul tău voi fi şi ochiul Meu va fi asupra ta.

Şi iarăşi dă sfaturi la cei ce nu prea pricep rostul întăririi sufleteşti în vremea încercărilor, zicând:

10. Nu fiţi fără minte, cum e calul şi catârul, pe care îi sileşti la supunere cu frâu şi cu zăbale.

11. Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos! Iar pe (păcătosul) cel ce se teme de Domnul, mila îl va întâmpina.

Psalmul sfârşeşte cu strigarea de bucurie, ca a unui izbăvit de Dumnezeu şi iarăşi făcut drept:

12. Bucuraţi-vă în Domnul şi vă veseliţi, drepţilor! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei drepţi la inimă.

(...) Şi aşa e toată Psaltirea: o mărturie strălucitoare a bunătăţii lui Dumnezeu, ţinută în mână de David ca o făclie, mângâind orice suflet zdrobit de pe urma păcatelor. Lumina ei atrage luarea aminte la cârmuirea lui Dumnezeu asupra vieţii omeneşti, îndeamnă sufletul la ascultare şi smerenie, cu care oricine poate birui toate potrivniciile din calea mântuirii şi poate răbda toate palmele ispitelor.

(extrase din „Cărarea Împărăţiei", Ieromonah Arsenie Boca,

rubrică de Director Prof. Florian Ghiţă)

Rugăciune la vreme de criză economică

„Doamne, Dumnezeul nostru şi al părinţilor noştri,

Tu ştii mai bine de ce se întâmplă toate,

Noi Te rugăm să nu ne uiţi

Şi să ne ajuţi

Pe noi şi pe părinţi,

Pe rude şi pe toţi fraţii creştini şi de alte religii,

Ca să nu ni se pară prea grele toate ce sunt pe pământ,

Să putem fi fericiţi şi să-Ți mulţumim în fiecare zi,

Uniţi - cu inimile împreună."

(Propunere: Clasa a II-a B)

Mic dicţionar religios

Cuprinde răspunsuri scurte la întrebări adresate de elevii şcolii, din partea Redacţiei:

Paracliser = persoană însărcinată cu paza şi îngrijirea unei biserici, îndeplinind şi unele servicii la oficierea slujbei religioase, popular se spune ţârcovnic, în unele zone: crâsnic, pălămar.

Parohie = cea mai mică unitate administrativă bisericească a creştinilor ortodocşi, aşezaţi pe un anumit teritoriu, sub conducerea unui preot paroh.

Eparhie = unitate teritorială bisericească aflată sub conducerea unui episcop, constituită dintr-un număr de parohii grupate pe protopopiate, precum şi din mânăstirile aflate pe teritoriul respectiv.

Liturghie = cea mai importantă slujbă bisericească creştină, în cadrul căreia are loc prefacerea cinstitelor daruri în trupul şi sângele Mântuitorului Hristos, adică săvârşirea euharistiei şi împărtăşirea credincioşilor. La catolici se numeşte misă.

Cădelniţă = obiect de cult din metal preţios, compus dintr-un mic vas în care se pune tămâie, atârnat de trei lănţişoare subţiri, pe care preotul îl foloseşte la tămâiat (cădit) în diferite momente ale slujbelor religioase. Se mai numeşte căţuie sau tămâier. A tămâia = a cădi.

Rugăciune la vreme de criză economică (2)

„Doamne, Tu și Sfinţii Tăi din cer,

Aveţi puterea să ne ajutaţi oricând,

Deci şi acum, nu lăsaţi ca lumea să fie mâhnită

Sau speriată,

Ci trimiteţi raze de har spre noi, spre părinţi,

Spre toţi cei care au funcţii de conducere,

Să ia deciziile cele mai bune

Şi să nu uite de cei mai săraci decât ei.

Doamne, Tu, Care asculţi rugăciunile copiilor,

Aduse la tine de îngerii lor păzitori,

Iartă-ne pe noi

Că nu ştim întotdeauna cum să ne rugăm. Amin."

(Propunere: Clasa a II-a B)

Poezie religioasă contemporană

Cântecul Potirului

de Nichifor Crainic

Când holda tăiată de seceri fu gata
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice în picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii
Că pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e barba lui Domnu Cristos.

Și iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce,
Hrăneşte-mă, mamă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de viţă ce-nfăşură crama
Bunica şi mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
Copile, grăira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de calcâie jucând nestemate
Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,
Copile, grăira, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Și iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce;
Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-te-n vie şi vezi-te-n grâne
Și sângeră-n struguri şi frânge-te-n pâine,
Tu, viaţa de-a pururi a neamului meu.

(propusă de clasa a III-a A)

Curiozităţi... religioase

Despre epitaf

Epitaful este un obiect de cult, constând dintr-o pânză de in, mătase, catifea pe care se află imprimată, brodată sau zugrăvită icoana punerii în mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos. Se întrebuinţează la vecernia din Joia Mare, în Săptămâna Patimilor, când se scoate din altar şi se aşază în mijlocul bisericii pe o masă, dar şi în Vinerea Mare, la slujba Prohodului Domnului, când este purtat în procesiune în jurul bisericii şi apoi aşezat pe sfânta masă din altar, unde rămâne până la Înălţare.

Cuvântul „epitaf" înseamnă, în traducere din limba greacă, „peste mormânt" sau „deasupra mormântului".

Aducerea epitafului, în vinerea mare, din altar în naos, precum şi ritualul care are loc cu acest prilej simbolizează coborârea lui Iisus de pe cruce, plângerea şi înmormântarea sa; readucerea în altar şi aşezarea lui pe sfânta masă, semnifică învierea Mântuitorului a treia zi după înmormântare, iar ridicarea de pe sfânta masă, la patruzeci de zile după înviere, sugerează înălţarea Iui Iisus la cer.

Există şi alte acoperăminte folosite la slujbele Bisericii Ortodoxe, dintre care unul asemănător cu epitaful este sfântul aer, dar de dimensiuni mai mici decât acesta şi folosit în alte situaţii, cu alte semnificaţii.

(Înv. Cristiana Râureanu)

Rugăciune la vreme de criză economică (3)

„Doamne, pentru că ştim că ne iubeşti, nu ne părăsi pe noi,

Nici pe părinţi, nici pe ceilalţi din lume,

Și ne dăruieşte să ne gândim mai mult la sufletele noastre,

Mai mult la mântuirea Ta,

Mai mult la bunătăţile cereşti,

Mai mult la cele ce vor veni,

Și mai puţin la bunăstarea materială.

Dăruieşte-ne-o şi pe aceasta,

Atât cât ne trebuie pe lume,

Ca să-Ți mulţumim în fiecare zi