Soarele Dreptatii (partea a doua)
Soarele Dreptății (partea a doua)
(strofele 26 - 50)
Raza stelei îi îndreaptă Spre palatul travestit, Din sătucul unde-aşteaptă Pruncul a fi dăruit. Aur are să-I ofere Un crai de la Răsărit, Pentru că a Sa putere E de neasemuit. Altul are să-I dea smirnă Regelui nevinovat; Pruncu-i dăruie odihnă Inimii ce s-a-mpăcat. Cu tămâie vine-n grabă Un alt crai, cu chip smerit, Preotului - Prunc să-I ardă, Dar de bine mirosit. Însă steaua se ascunde Chiar lângă Ierusalim. Craii se întreabă: Unde Este Pruncul, să-L găsim? Iar Irod, prea mândrul rege,
De Hristos a şi aflat,
Trebuind el să dezlege
Ghicitorile, în sfat.
Încruntat cu viclenie,
În suflet mult tulburat,
Fără strop de omenie,
Irod s-a încrâncenat.
Auzind că înţelepţii
Ştiu de Pruncul - Împărat,
S-a gândit să Îl dea morţii,
Dar gândul n-a arătat.
Era scris că va să nască
O Fecioară-n Betleem -
De viţă împărătească -
Profeţia azi vedem.
- Să vă duceţi, să ajungeţi
La Cel Care s-a născut,
Să vă-ntoarceţi, să îmi spuneţi
Numele Celui Preasfânt.
Grai mieros, vorbe deşarte,
Irodul a folosit;
Era scris în Sfânta Carte
De planul ce l-a urzit.
Şi-au plecat craii cu daruri,
Au ajuns la Domnul Sfânt,
La-Împăratul cel din ceruri
Ce venise pe pământ.
Au văzut-o pe Maria
Cum în braţe Îl ţinea,
Cuprinsu-i-a bucuria
Ce în Betleem domnea.
Şi au vrut să se întoarcă
La Irod, pe-acelaşi drum.
Cu pace în suflet, doar că...
Au visat un înger bun.
Ce le-a zis să-l ocolească
Pe Irod şi-al său palat,
Ca el să nu Îl găsească
Pe micuţul Împărat.
Şi-au plecat pe alt drum craii,
Având dar nepieritor:
Vestea că Fiul Mariei
E lumii Mântuitor.
Deci a aşteptat zadarnic
Irod în Ierusalim;
Pruncul cu zâmbet serafic,
Cu Măicuţa, dormea lin.
Ce Îi cânta Lui Fecioara -
Maica Pruncului Iisus?
Colindeţe, toată seara,
Cu grai dulce, de nespus.
Ziua iarăşi, cu privirea
Luminoasă, Îl umbrea,
Văzându-I pe chip mărirea
Pruncului ce strălucea.
O icoană care astăzi
E în case de creştini,
Ca pe Domnul să Îl lauzi
Şi la care să te-nchini.
În tăcerea bucuriei
Maica s-a înfăşurat;
Pruncul - Poarta veşniciei -
Pe braţe L-a legănat.
O, Iroade, minte-ngustă,
Tot cu gândul la măriri,
Venin inima ta gustă,
Fără roi de fericiri!
O, Iroade, prea mic rege,
Nu ai vrut Lui să te pleci,
Al tău suflet rău alege,
Ce ai semănat, culegi!
Nu te-ai răzgândit, Iroade,
După stea, ca să alergi;
Plin doar de gânduri neroade,
Pe drum bun n-ai vrut să mergi!
Ai vrut să omori Blândeţea,
Să n-o laşi să-Şi ţeasă chip,
Să nu-Şi prindă tinereţea;
Ai urât Pruncul de mic...
(strofele 26 - 50)
Raza stelei îi îndreaptă Spre palatul travestit, Din sătucul unde-aşteaptă Pruncul a fi dăruit. Aur are să-I ofere Un crai de la Răsărit, Pentru că a Sa putere E de neasemuit. Altul are să-I dea smirnă Regelui nevinovat; Pruncu-i dăruie odihnă Inimii ce s-a-mpăcat. Cu tămâie vine-n grabă Un alt crai, cu chip smerit, Preotului - Prunc să-I ardă, Dar de bine mirosit. Însă steaua se ascunde Chiar lângă Ierusalim. Craii se întreabă: Unde Este Pruncul, să-L găsim? Iar Irod, prea mândrul rege,
Autor: Prof. Religie Mirela Șova
Commenter cet article