Copacul

Copacul

Copacul fremăta de viață.

Copacul n-a vrut să fie surprins într-o fotografie,

Ci s-a dorit o poezie în soare.

Atâtea frunze tremurătoare,

Cutremurătoare,

Atâta zâmbet într-un copac

Atât de mare,

Încât și blocul era înghițit

de viața verde

îmbietoare.

Atâtea păsări îl vizitau

cu ardoare,

Atâtea priviri îl urmăresc

Cum se lăfăie

fără îngrijorare.

Și-atâta mulțumire inspiră un copac minunat,

de un verde banal,

Străjuind o parcare.

Chiar dacă vreun vânt nu bătea,

El tot se foia,

Invitând la visare.

s-a împrietenit cu un nor trecător

și s-a-nchis

la culoare.

E șugubăț tare,

copacul,

Deschis spre socializare.

(Mirela Șova)