Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Concurent nr. 15 / Gina Simona Onofrei / sectiunea PROZA SCURTA


DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea PROZĂ SCURTĂ

Concurent nr. 15, Gina Simona Onofrei



 

O aripă



O aripă mi-a trebuit pentru a cunoaște legea universului, a celor sfinte și pentru a vedea alte lumi decât cele ce mi-au zâmbit până acum de pe un postament impresionant de îndepărtat care nu poate fi atins decât de către persoane alese de divinitate și care este căutat cu disperare, pentru a vedea ce e acolo, pentru a cuceri noi orizonturi nedescoperite de către altă ființă omenească.


 

O asemenea aripă mi-a fost dăruită pe o pală argintie de fulgi jucăuși de nea purtați de vântul tainic și parfumat al vieții eterne, un dar pe care nu-l merit dar pe care l-am primit cu o sfială adâncă în suflet, pe o vreme ruptă din cărțile inocente de basm care dau esență vieții. Aroma parfumată a florilor din zăpadă mă îmbată într-un dans ce mă poartă într-o altă lume, iar simfonia melodică mă adoarme într-o fericire angelică și mă duce într-un tărâm unde descopăr că toată lumea îmi e cunoscută și am senzația că aici e ceva sublim ce nu poate fi reprodus în cuvinte, mai presus decât Paradisul care e țesut cu măiestrie de către paienjenii literaturii universale, o stare euforică mă face să vibrez la atingerea explozivă a unei mâini pe umărul meu creând o ploaie de rândunele ce zboară împletind un culcuș ce ne poartă deasupra norilor de vată mătăsoși și năzdrăvani ce ne mângâie obrazul catifelat cu dulceața bunătății lor.

Așa defineam mereu starea ce am simțit-o atunci, când pentru prima dată fiorul dragostei a pătruns nepoftit și neașteptat în cămăruța mea întunecată de o suferință chinuitoare ce mă ucidea pe zi ce trecea și îmi îngreuna sufletul fără să fiu conștientă de vreun motiv sau nici măcar bănuitoare, de această stare pe care o credeam normală și cu care am învățat să trăiesc ca și cum aș avea o bolală grea pentru care aștept cu nerăbdare leacul. Acel fior de gheață a luminat un ocean răpitor de nave și l-a curățat de lumea muribună lăsând un bur de lumină ce, pe zi ce trecea, se hrănea cu speranță și începea să-și deschidă petalele miraculoare dezvăluind o frumusețe neînțeleasă de cei din jur dar înțeleasă de cei care au creat-o, care cred în ea. De noi.

                                                                              


Treptat acea stare s-a transformat în ceva ce nu poate fi contemplat în cuvintele niciunei limbi căci sunt prea goale și lipsite de orice trăire adâncă pentru a fi redat vreun sentiment puternic săpat în groapa vieții. Numai muzica naturii poate să înțeleagă un limbaj creat de milioane de vietăți necuvântătoare care au țesut un dulceag coș plin cu flori ce cunună iubirea. Cuvântul magic, ce, după ce e rostit, soarele varsă pe câmpii un aer călduț și plăcut, o ploaie de vrăbiuțe ce ciripesc și se sfătuiesc, o mare de ursitoare ce se adună în jurul legăturii eterne pentru a-i da viață și pentru a-i scrie destinul oricare ar fi el. Pentru o perioadă scurtă de timp sau pentru veșnicie șiragul cu care sunt prinși îndrăgostiții în capcana vieții poate fi de două  feluri: puternic, ce rezistă indiferent de forțele cu care se acționează împotrivă, pentru a-l distruge, dar care zâmbește triumfător tuturor și unul ce e orbitor de frumos dar cum lucrurile frumoase nu sunt create pentru eternitate începe, treptat, câte o perlă să-și ia zborul și să se piardă în amintiri ce o dată au fost reale dar care se ascund în subconștient și ies la iveală pentru a provoca suferință închegată în lacrimi ce inundă sufletul și câteodată îl ucide fără milă și fără a privi în urmă, la ceea ce o dată a fost...


 


Dar cum era de așteptat ursitoarele ne-au dat verdictul pe care nimeni nu și-l poate desena decât atunci când ne lovește din plin ca o săgeată rău intenționată, care nimerește fără prea multe bătăi de cap ținta și își varsă veninul suferinței în ființa noastră curată și neatinsă de murdăriile vieții. Șiragul nu s-a rupt dar a fost lărgit iar între noi a intrat ceva ce nu poate fi numit, ceva pe care nu-l pot defini dar care nu a fost înzestrat cu suflet ci cu putere de distrugere, menit să nimicească tot ce se numește fericire pe acest pământ și să-și aducă bogățiile sale malefice dezlănțuindu-le în două inimi care nu erau la curent cu această entitate, care le-a făcut să se îndepărteze, dar nu a fost așa de puternică ca să realizeze acest lucru pe vecie ci numai pentru o bucățică de timp dar care a produs un dezastru ireparabil, dar pe care nu l-am înțeles din prima dată ci mult mai târziu, prea târziu, mult prea târziu...

- De ce vrei ca tot ce e frumos între noi să se risipească într-o clipită? Fără vreun motiv, așa ce ai visat ceva peste noapte? De ce? Poți să îmi dai și mie vreo explicație plauzibilă, că până acum nu mi-ai spus decât prostii înțelese numai de tine! Spune-mi te rog, despre ce e vorba, pot înțelege orice, ai încredere în mine, nu fi laș... te rog un motiv și te las în pace dacă așa vrea inima ta rece...

Dar tăcerea a pus stăpânire pe gângurile lui. Se uita în gol, fără vreo expresie pe chip dar cu un mister ce mi-l transmitea neîncetat.

- Te rog, te implor!

Nimic nu puteam să scot de la el. Era mai tăcut decât un mormânt lipsit de viață și parcă departe de lumea reală, dus pe un tărâm pe care-l urmărea cu atenție ca și cum în fața sa se desfășura un film bun, din care nu dorea să piardă vreo părticică cu o clipire. După o stare de meditare se ridică cu aceeași mască brodată pe chip neînțeleasă, a dat să plece dar a aruncat în vânt câteva vorbe pe care parcă le-ar fi auzit și care i-au rămas întipărite și se derulau mereu în gând ca un cântec vechi care face parte din viață.

-Sunt laș... laș... foarte laș...

După ce a rostit aceste pumnaluri ce au ajuns drept în inimă cu o țintă precisă a plecat fără să se audă vreun pas fără să se simtă nimic. Corpul său plutea pe pământ iar vocea rostea acele cuvinte ucigătoare pentru inima mea. Am rămas așezată pe pământul uscat și secat de vară gândidu-mă de ce magia, lumea aceea ireală s-a stins, a încetat prin câteva cuvinte fără motiv, în timp ce șiroaie de petale îmi invadau subtil obrazul chinuit de întrebări. Când telefonul mi-a sunat m-am trezit ca din basm și m-am întrebat dacă totul a fost sau... real, după a încolțit ideea speranței că e el, că totul a fost o glumă ca să vadă dacă țin la el sau lucruri din acestea nebunești.

                                             

- Alo, nu pot să vin acum, ne întâlnim mâine. Era prietena mea care mă invita la o plimbare prin oraș pentru a ne bucura de frumusețea orașului, dar nu mă puteam mișca din acel loc, pe care-l vedeam ca un front unde am fost rănită de moarte și aștept să vină o adiere de vânt pentru a-mi lua sufletul pentru a-l conduce spre lăcașul de veci, pentru a se odihni de povara vieții.

 

Vara s-a scurs greu ca o clepsidă leneșă care nu lasă timpul să se scurgă ci vrea cu disperare să mă rănească, plăcându-i suferința mea. M-am afundat în cărți din care nu citeam nimic dar pe care le terminam lăsând afară lumea crudă să se bucure de ultimele adieri calde și așteptam ceva, nu școala ci ceva care simțeam că trebuie să se întâmple, cât de curând și pe care-l așteptam ca o elevă, cuminte, în liniște. De el nu am mai auzit, nici nu am mai vorbit, nimic, parcă după acea zi şi-a strâns lucrurile și a plecat spre alte lumi necunoscute nouă pe care toți le vom cunoaște. O dată cu savoarea toamnei școala și-a deschis brațele odihnite și bătrâne invitându-ne din nou pentru a cunoaște bogățiile sale interminabile. Bătrânul hol era plin de elevii care-și povesteau pe unde și-au petrecut vacanța dar iar după ce treceam pentru a ajunge la clasă am simțit că tonul vocii lor se diminua și parcă printr-un vis mi-am auzit numele, dar când m-am întors toate capetele mă priveau cu milă și cu compasiune întrebându-mă de ce toți știu de ce a fost atât de crud, încât să spună tuturor că nu mai e nimic între noi. Vroiam să scap cât mai repede de acest loc dar m-am gândit că nu mai vreau să sufăr și am decis să pornesc spre clasa sa. Afară erau câteva colege de-ale lui cu flori în brațe nimic suspect deoarece un nou an școlar începea dar îmbrăcate în negru în cap până în picioare. Una dintre ele plângea pe umărul alteia și instinctiv i-am spus că îmi pare rău, după ce am rostit aceste cuvinte, și-a ridicat ochii și m-a privit împietrită, mi-am cerut scuze și am intrat in clasă. Am privit spre doamna profesoară cerându-mi scuze că o deranjez dar vreau să discut cu el, apoi mi-a îndemnat privirea spre banca lui dar îmi era frică să-l privesc după atâta timp dar totuși am privit... nimic nu poate descrie senzația de gheață ce m-a cuprins. Am rămas înlemnită privind spre banca plină cu flori și lumânări. În minte mi se derulau episoade din relația noastră. Ziua blândă de iarnă în care ne-am văzut pentru prima dată, prima întâlnire, primii fiori, toate declarațiile, tot mi s-a derulat ca un film prin minte incapabilă să fac nimic. După câteva clipe l-am strigat, dar era prea departe ca să-mi răspundă, mă privea ocheaș din poza de pe  bancă, cu aceeași sclipire de care m-am îndrăgostit.


 


Doamna profesoară mi-a explicat motivul morții, pe care nici acum nu îl înțeleg dar m-am convins că a fost mâna destinului care nu foate fi schimbat. Ce am înțeles este motivul pentru care nu mi-a spus adevărul. A vrut să mă protejeze psihic. Știa cât îl iubesc și nu dorea să sufăr prea mult dar a greșit. Doream să îi fiu alături dar poate așa nu pleca împăcat.


Astfel aripa dăruită a fost ucisă și din marea iubire ce a durat relativ puțin doar trei ani nu a mai rămas decât speranța că în acea lumea ascunsă în care am călătorit la început purtați de rândunele, ne vor reântâlni curând pentru a continua ce am început pe pământ sub o altă formă, pentru eternitate.

  Gina Simona Onofrei (Tema: "Frumuseţea asta care ustură")



 

Un labirint

 

 

 

- Razele jucăușe ale întrebării, au  început să pună stăpânire pe gândurile mele și doar puțin, pe sufletul meu inocent, nu îmi dau pace, mă tot urmăresc si încearcă să obțină ceva din mine, din gândurile mele. Mai rău e că ele au început să mă chinuie și în somn. Nu trece zi să nu mă trezesc într-o baltă de sudoare, iar ochii îmi sunt mereu mari ieșind din orbite...

- De ce mereu îmi relatezi ce senzații ai când te trezești și niciodata ce se întâmplă de fapt?

- .......?

- Poate te pot ajuta...sunt sigură că în viața de pe pământ am fost psiholog și chiar unul bun dar numai spune-mi, dacă nu vorbești nu vei putea trece prin aceste stări care te neliniștesc și...

- Psiholog bun? Nu ai... ești sigură?

- Când începi cu umorul ăsta ironic știu că trebuie să te las că nu vreau să ai din nou o criză ca cea de data trecută, atunci când toți incercau să găsească o explicație la faptul că vorbeai singură.

- Ce draguță ești, știai nu?

         În sfârșit ai plecat eu vreau ca să mă ajuți și tu îți dai aere de mare cunoscătoare a personalității umane. Auzi la ea a fost psiholog, da de unde, în loc să mă luminezi și să mă scapi de aceste chinuri tu ma iriți și mă enervezi, offfff unde găsesc eu o fantomă cu care să vorbesc? Oare mai vine cineva pe la mine dacă de atâta timp tu ești pe capul meu nu cum să vină...iar eu cu cine mai vorbesc.... De nu aș avea acest vis, de ce trebuie să mă chinuie?

- Iar aceste intrebări?Când ai să încetezi?

- Da nu ai plecat? Credeam că ți-ai luat zborul către cabinetul tău de asistență psihologică pentru fantome. Dar nu tu vii să mă bați la cap în loc să mă ajuți.

- Adică tu dai vina pe mine? Eu nu te ajut? Tu trebuie să îmi povestești ce s-a întâmplat, te ascult.

- Nu înțelegi că nu pot!

- Ai încercat măcar?

- Nu!

- Atunci ce mai aștepți de ce nu încerci?

- Totul începe să prindă contur cam de la o oră de când somnul mă prinde în brațele sale și...

- Sara, hai, tata a spus să vii acum!

- Imediat...doua secunde... oare ce mai vrea acum... da... așteaptă..

- Nu. Tata a zis acum.

- Of...

- Sara de ce ai întârziat atât de mult?

- Vă rog, cer iertare...

- Te-am chemat ca să vorbesc ceva cu tine. Ia loc. Sara sunt bătrân...

- Tată...

- Sunt bătrân Sara, și e nevoie de un bărbat la conducere știi lucrul ăsta, dar nu vrei să întelegi. Fata tatei trebuie să îți găsești cât mai repede un soț care să preia conducerea, eu nu mai am mult de trăit și nu vreau ca tronul să ajungă pe mâinile unui străin. Ai două săptămâni să îți alegi un suflet pereche dacă nu, Sara să știi ca tata s-a gândit deja la un om minunat care ar fi un soț bun dar şi un împărat pe măsură pentru Saradia.

- Tata ți-am zis, nu mă mai presa că o să-mi găsesc eu pe cineva iar tu nu o să mori, scuzați-mă dar trebuie să mă retrag a venit modista, trebuie să îmi ia măsuri pentru rochia de la balul din seara asta.

- Sara!

- Ne vedem mai târziu tată.

 

- Nu mai suport mereu mă presează cu acea căsătorie parcă îi poți porunci inimii să se indrăgosteasca când vrei tu.

- Sara ești fiica împăratului Saradiei dragostea nu e făcuta pentru tine, tu trebui să îți găsești un soț din rândul familiilor bune care să vegheze pacea imperiului, iar tu nu ai altceva de făcut decât să oferi moștenitori.

- Asta trebuia să faci tu, mamă.

- Sara, nu îţi permit să îmi vorbești așa sunt mama ta, îmi datorezi respect.

- Îmi cer iertare! Mai strânsă te rog, trebuie să îmi iasă in evidența talia. În seara asta trebuie să vină si generalul Lawr și trebuie să îl... (fac să mă iubeasca din nou).

- Să ce, Sara?

- Să îl fac să mă iubeasca; nu vrea tata un ginere, atunci o să îl aibă!

- Dar fata mea, tu esti  prințesă nu îți permit să îți alegi un soț decât prinț. Fără îndoială este un om deosebit în ale mânuirii armelor dar nu este de viță nobilă Sara.

- E deja târziu, generalul trebuie să mă ia!

- Sara, pentru Dumnezeu, nu îmi zice că tu și cu Lawr...

- Da, mamă, ne iubim!

- Vă ce?

- Iubim, mamă, ne iubim, tu nu ai de unde cunoaște acest sentiment căci tu nu l-ai iubit pe tata te-ai căsătorit din obligație, dar povestea nu se va repeta.

- Sara, sper că între voi nu au fost si alte lucruri, știu că acest general Lawre este merituos în ale jocurilor poate pentru el ești doar o distracție el știe prea bine că nu poate să fie nimic serios între voi doi.

- Mamă, îl iubesc de prima dată, de cand l-am vazut acum 10 ani.

- Sara mă omori, de 10 ani?Iar nerușinatul?

- De doi ani.

- De doi ani, iar mizerabilul nu a spus nimic? Nu îți dai seama că doar s-a folosit de tine! Daca ar fi avut sentimente pentru tine ar fi vorbit cu tatăl tău, dar el nici nu a pomenit vreodată de tine!

- Dar el a vrut mamă, eu nu l-am lăsat!

- De ce Sara, de ce?

- Nu știu, poate nu am vrut să-mi supăr tatăl sau să mai aștept puțin.

- În momentul acesta vei vorbi cu tatăl tau şi îi vei spune că ți-ai găsit un soț. Nu mai contează că nu e de viță nobilă, important e să te măriți.

- Dar mamă, eu nu vreau să mă mărit am doar 17 ani!

- Sara ai fost în stare să te îndrăgostești, iar acum îmi spui că ești prea tânără că să te măriți? Ce e in capul tău?

 - Îl iubesc cu toata ființa, dar nu ca să îmi leg viața de un om acum!

- Sara o să te căsătorești cu generalul fie că vrei fie că nu, nu știu ce e în capul tău fata mea, dar vei face cum vreau eu. Angela, termină si tu mai repede ne apucă balul aici.

- Imediat măria voastră, mai am puțin.

        

- Vai mamă ce de lume!

- Să dea Domnul să fie si generalul tău, ca să îl aduci de urechi la taicătu.

- Taci, mamă că poate aude, tata.

- Dragele mele, vă felicit, ați făcut totul să arate ca în povești.

- Mulțumin, dragă știam că o să te impresionăm. Sara du-te să dansezi așa poate îți zboară inima.

- Du-te Sara, să fii cu cap fata mea și să îți alegi un soț pe măsură.

- Da tată.

- Arăți minunat, Sara in această noapte.

- Mulțumesc draga mea prietenă dar minunată sunt de fel.

- Sara privește, a ajuns Lawr, merg să îi spun.

- Generale Lawr prințesa dorește să vă întâlnească în 10 minute în foișor .

 

- Generalul meu te-am așteptat atâta timp. Am suferit enorm din cauza nevederii tale. S-au petrecut multe de când nu ne-am vazut. Dar ce se întâmplă? De ce ești așa de distant?

- Sara plec in Germania! Mama mea este bolnavă, e pe moarte. Mi-a mărturisit că tatăl meu e chiar împăratul Germaniei. Trebuie să mă duc la palat. O să mă însor cu o altă prințesă pe care el a dorit-o. Nu știu cine e. O să aflu în ziua nunții, tatăl meu e prieten cu tatăl acelei fete iar dacă va vrea ne vom uni destinele căci asta e și dorința scumpei mele mame.

- Dar Lawr nu pot să cred, dragul meu nu se glumește cu așa ceva.

- Nu glumesc...

- Cum poți să fii atât de josnic, să te joci cu sentimentele mele, ce eu nu sunt prințesă? Lawr ce mă fac eu? După ce mi-ai jurat credință si ne-am iubit, cum poți să mă lași?

- Trebuie să plec Sara sper să mă poți ierta vreodată.

- Lawr... te rog... Lawr...

- Draga mea ce se întâmplă de ce plângi?Tatăl tău te caută, e îngrijorat.

- Mamă Lawr se insoară cu alta! Ce mă fac mamă, ce mă fac? Cu cine mă mai mărit eu acum?

- Sara spune-mi că nu e adevarat. Ți-am zis eu că el nu e de tine. A înțeles și generalul acest lucru și s-a retras din peisaj.

- ...

- O să îl accepți pe barbatul pe care tatăl tău l-a ales pentru tine!

- Dar mamă eu...

- Sara căsătoria asta nu ține de onoare. O să te măriți cu un împărat și o să îi faci doi băieți, moștenitori.

- Da mamă.

 

         Trebuie să îmi fac curaj, să îmi adun mințile şi să vorbesc cu tata. O să fie fericit când o să accept alegerea sa. Oh Lawr de ce mi-ai facut asta, de ce? Am fi putut fi atât de fericiți.

 

- Pot să te deranjez, tată?

- Intră draga mea fiica, te ascult.

- Fie voia ta prea bunul meu părinte, îmi voi alege drept soț candidatul preferat de tine. Am două dorințe: mama vreau să se ocupe de organizarea nunţii iar eu voi sta la mătușa Arany până în ziua nunții iar cât despre viitorul soț nu vreau să aflu nimic, o să îl văd tocmai în ziua cea mare.

- Prea bine fata tatei. Nunta va avea loc pe malul mării la castelul de vară peste trei luni, timp, în care, tu vei pregăti sufletește, la draga mea soră Arany. Mâine dimineața vei fi gata de plecare. Mama ta va fi foarte tristă dar va înțelege.

 

         Nu îmi vine să cred că nu voi mai vedea niciodată locurile în care am crescut și am fost foarte fericită alături de părinții mei și de surorile mele. Mi se rupe inima știind că peste trei luni trebuia să mă mărit cu Lawr dar el va respecta dorința mamei sale. Acum nu mă mai interesează ce se va întâmpla cu mine, cuvântul fericire nu mai există în sufletul meu.

         Ce repede s-a scurs o lună la castelul mătușii credeam că o să fie o eternitate, o lună dar timpul nu ține cu mine și parcă vrea cu tot dinadinsul să se scurgă mai repede și să vină ziua în care trebuie să îmi leg viața de acel om. Oare cum o fi?

- Sara te rog, alege un model, măcar privește-le, sunt superbe, nici nu știi la care să te uiţi mai întâi.

- Mamă, pentru a mia oară nu mă interesează, îmi e indiferent.

- Anryna alege tu surioasa mea care rochie îți place.

- O să fie foarte ușor. Mama, nu e așa că asta e cu adevărat o rochie de prințesă? Când o să mă mărit. Sara vreau să mă îmbrac cu rochia aceasta, ce zici îți place?

- E superbă surioara mea. (Aș fi putut să fiu îmbrăcată așa la nunta mea cu Lawr dar...).

- Nu fi emoționată Sara, nu mai plânge că te măriți nu mori și o să fii cea mai frumoasă mireasă din câte au fost și din câte vor mai fi.

 

         Mai e o noapte. Mă despart 12 ore de statutul de împărăteasă şi de soție. Am visat de când eram copilă acest moment dar dacă nu e Lawr alesul nu are niciun farmec.

         Cât de inspirată a fost surioara mea rochia e minunată dar ce contează? Aș fi preferat să am un sac pe mine si să fiu legată de stăpânul inimii mele decât de acest bărbat. Și mama cu cât bun gust a împodobit grădina din curtea castelului de vară. Sunt emoționată de faptul că tata mă poartă de braț spre necunoscut, dar totuși mă simt ciudat, inima îmi saltă de bucurie dar nu știu din ce motiv... Nu se poate... nu este adevărat...

- Tată dar mirele este chiar generalul Lawr?

- Da draga mea, tatăl său fostul împărat al Germaniei este prieten bun cu mine și m-a asigurat că fiul său este demn de prințesa mea așa că... Sara...... ajutor....... Sara trezește-te ce se întamplă cu tine Sara!!!!!

- Dragule ce e cu Sara?

- Nu știu poate a impresionat-o faptul că o persoană precum el îi va fi soț, nu se aștepta la această surpriză!

- Tată de ce... o Dumnezeule, Sara, iubita mea tu trebuie să îmi fii soție nu pot să cred cât de mult am greșit, eu te-am blestemat. Am vrut ca viitoarea mea mireasă să moară atunci când mă va vedea dar aceea ești chiar tu! Te rog, Sara trezește-te, te rog!

- Sara copila mea, mă auzi? A deschis ochii, ești bine? Spune ceva copila mea!

- Tată sunt bine, numai că am fost impresionată de faptul că soțul meu este chiar generalul Lawr, bărbatul pe care mi-l doream dar care urma să se căsătorească cu o alta, care de fapt sunt tot eu. Ei bine să înceapă nunta.

- Copila mea vorbește te rog, în limba noastră ca să te înțelegem și noi fata tatei?

- Sara, scumpa mea, vorbește, ești bine?

- Ce se întâmplă? Cum nu vorbesc în limba voastră?

- Tată eu spun că e bolnavă din cauza șocului, nu mai știe cine este.

- Ai dreptate fiule, fata mea a înebunit!

- Dar tată sunt sănătoasă...

- Vedeți domnule doctor?

- Da, e din cauza șocului suferit, nu o să-și revină, e altă lume necunoscută vouă.

- Deci asta visezi mereu?

- Da.

- Sunt mereu prinsă în acea lume.

  Gina Simona Onofrei (Tema "Încătuşare")



 

Organizator:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Commenter cet article

vlad 22/07/2009 19:16

11 pct

marius 22/07/2009 18:43

11

Georgiana 22/07/2009 11:22

16 puncte

silvia 22/07/2009 00:43

10 puncte

valentina 18/07/2009 19:00

concurent nr.15
13 puncte