Proiect didactic / Clasa a saptea / Dumnezeu Se descopera oamenilor

DUMNEZEU SE DESCOPERĂ OAMENILOR.
SFÂNTA SCRIPTURĂ ȘI SFÂNTA TRADIȚIE

Clasa: a VII-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție

Tipul lecţiei: transmitere şi însuşire de cunoştinţe

Durata lecţiei: recomandabil două lecții, a câte 50 min. fiecare

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O₁: să definească: „revelaţie", „patriarhi", „profeţi", "Sfânta Scriptură", "Sfânta Tradiție";

O₂: să indice felurile revelaţiei dumnezeieşti, detaliind la fiecare;

O₃: să precizeze motivaţia descoperirii lui Dumnezeu către oameni;

O₄: să analizeze povestirile prezentate, extrăgând învățăminte.

Obiective formativ-educative:

- să înţeleagă că Dumnezeu ni S-a descoperit întotdeauna pentru că ne iubeşte şi ne cheamă în împărăţia Lui.

- să-şi formeze deprinderea de a citi zilnic sau măcar săptămânal din Sfânta Scriptură, întrebând profesorul de Religie sau preotul despre pasajele pe care nu le înţeleg.

Strategia didactică:

• metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, expunerea, povestirea, conversaţia euristică, problematizarea.
• formele de organizare a clasei: frontală.

 
Bibliografia:

• Sfânta Scriptură;
• Arhim. Ilie Cleopa, „Minunile lui Dumnezeu din zidiri";
• Catehism ortodox;
• Proloagele;
• Sfântul Siluan Athonitul, „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei";
• Patericul;
• Dogmatica ortodoxă, Pr. Remete.

Desfăşurarea lecţiei:

I. Moment organizatoric

- Rugăciunea „Împărate ceresc";

- prezenţa.

II. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

• Se notează pe tablă / în caiete titlul lecţiei noi: „Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție".
• Astăzi vom vorbi despre paşii pe care i-a făcut Dumnezeu către noi, pentru ca noi să-L cunoaştem şi să-L iubim, ca și despre modalitățile prin care putem afla cu certitudine despre aceasta.

III. Transmiterea noilor cunoştinţe

- Religia înseamnă o legătură de iubire între Dumnezeu şi om. În Rai, Dumnezeu vorbea direct cu Adam şi Eva. Dar oamenii au întrerupt această legătură, prin păcat, prin răutate. Dumnezeu nu l-a părăsit pe om, ci a continuat să-l ajute şi să-l caute.Dumnezeu ne iubeşte ca un Tată. Ne doreşte binele, ne vrea aproape de El, vrea să stea de vorbă cu noi, vrea să ne audă. De aceea El ni Se descoperă (revelează) în multe feluri, atât cât putem şi vrem noi să-L cunoaştem şi auzim. El ne descoperă voia Sa cu noi, planurile Sale, iubirea Sa, frumuseţea Sa, adevărul Său, fericirea Sa, poruncile Sale. De la El ştim despre îngeri şi demoni, despre Rai şi iad, despre suflet, despre mântuire. Nimeni altcineva nu ne putea spune despre acestea.

 
Revelaţie (în limba greacă - "apocalipsis") = descoperire a unui lucru ascuns.

- Descoperirea (Revelaţia) lui Dumnezeu a început deci în Rai, apoi s-a continuat în poporul evreu prin patriarhi (Avraam, Isaac, Iacob) şi prin profeţi (Ilie, Isaia, Daniel și ceilalți). La celelalte popoare au rămas atunci doar amintiri (reminiscențe) ale descoperirii din Rai: unele neamuri au avut o zestre a memoriei mai bogată, altele mai stinsă; "amintirile" s-au păstrat ca tradiţie a lor, din tată în fiu.
Popoarele lumii mai aveau o legătură cu Dumnezeu în afara acestei tradiții străvechi, pe care o are orice om din orice timp cu Dumnezeu. Şi anume, omul care e atent la natură, poate cunoaşte din ea câte ceva despre Dumnezeu. E mare taina naturii. Ştiinţa o cercetează, şi-şi dă seama că Dumnezeu a creat prin natură o superbă bijuterie. Orice gânganie ne uimeşte şi ne arată că Dumnezeu a creat-o şi îi poartă de grijă. De exemplu, furnicile ţesătoare din ţările calde îşi fac singure suveici cu care ţes. Cine le-a învăţat să-şi facă suveici? Sau urşii, când sunt răniţi, se vindecă singuri cu o plantă numită lumânărică. La fel, vulpea, când e rănită de vânători, se vindecă singură cu răşină de molid. Cine i-a învăţat să se vindece? Cine a învăţat pe broasca ţestoasă să scape de veninul de viperă cu planta numită cimbru? Şi cum şarpele se vindecă atunci când este lovit la ochi, cu mărar? Sunt multe minuni în natură, şi cine are ochi îşi dă seama că frumuseţile din lume au un Creator minunat, mai mare decât orice artist.

- Aceasta este deci descoperirea (revelaţia) naturală (din natură) a lui Dumnezeu. Este însă şi o revelaţie mai presus de natură (supranaturală). Aceasta s-a făcut prin patriarhi, prin profeţi, dar cel mai mult şi mai deplin prin Hristos. Dumnezeu Însuşi a venit la noi, cu chip omenesc, ca să ne arate în mod direct că ne iubeşte, cât ne iubeşte, şi ce fericire ne doreşte şi ne dăruieşte.

Nouă ne rămâne să credem în El şi să dorim şi noi din tot sufletul fericirea Raiului, împlinind poruncile Sale.

"Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui." (Ioan 14, 21)

„În multe rânduri şi în multe chipuri a grăit odinioară Dumnezeu părinţilor noştri prin proroci; în zilele acestea mai de pe urmă, ne-a grăit nouă prin Fiul." (Evrei 1, 1-2)

- Adevărurile dumnezeieşti nu sunt niciodată plictisitoare. Ele sunt ca o fântână plină cu apă de munte, din care bei mereu când îţi este sete, şi nu te mai saturi bând. Sau sunt ca un curcubeu, care îţi arată azi o culoare, mâine alta, poimâine alta, şi mereu te farmecă. Ele sunt mai mult chiar decât o fântână şi un curcubeu. Ele vin din împărăţia cerurilor, şi acolo nu e nimic de care vreodată să te poţi plictisi. Un fir de iarbă din împărăţia cerurilor îţi ajunge pentru a fi veşnic fericit şi a nu te plictisi niciodată.

"Dar sunt şi multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin." (Ioan 21, 25)

Deci, descoperirea sau revelaţia lui Dumnezeu e comoara de adevăruri pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, pentru ca ei să cunoască iubirea şi voia Lui, s-o împlinească şi astfel să se mântuiască. Numai Hristos - Adevărul poate astâmpăra setea de adevăr a sufletelor noastre.

Căci sufletul are sete, şi încă una groaznic de mare. Aşa a fost făcut sufletul nostru de către Dumnezeu, să înseteze după El, după Adevărul Său, după frumuseţea Sa, şi până ce sufletul nu Îl găseşte pe Dumnezeu nu se linişteşte. Noi spunem astăzi că suntem „stresaţi": stresul ne arată că sufletul nostru e departe de Dumnezeu şi plânge... Din milă şi iubire, Dumnezeu a venit la noi, să ne astâmpere setea. Şi e şi astăzi cu noi, dar noi nu-L vedem şi nu ne lăsăm îmbrăţişaţi de El.

- Copiaţi schema următoare:

Revelaţia:

- naturală (prin observarea naturii Îl descoperim pe Creatorul ei);

- supranaturală:

     - prin patriarhi; prin profeţi (la poporul evreu; Dumnezeu vorbeşte anumitor oameni, iar ei spun și altora voia lui Dumnezeu);

     - prin Hristos: El Însuşi vine pe pământ şi învaţă pe oameni despre Dumnezeu; apoi trimite pe Apostoli să continue predica Sa până la sfârşitul lumii. Cuvintele lui Hristos sunt transmise şi azi în Biserica Sa.

- Descoperirea (revelaţia) supranaturală a lui Dumnezeu este cuprinsă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie.

Dumnezeu nu a vorbit prin scrieri, prin cărţi sau scrisori cu Avraam sau cu Moise, ci a vorbit cu ei faţă către faţă, pentru că a găsit curat sufletul lor. Când însă poporul evreu a căzut în păcate mari (închinarea la idoli), atunci le-a dat cele 10 porunci pe Tablele Legii, abia atunci a fost nevoie de scris. Aşa s-a scris Vechiul Testament. La fel şi Apostolilor, Hristos nu le-a dat scrise cuvintele Sale, ci le-a spus că Duhul Sfânt le va aduce aminte poruncile.

Cu vremea, oamenii s-au abătut şi de la poruncile aduse de Hristos, aşa că a fost nevoie să fie iarăşi trecute în scris faptele şi cuvintele lui Dumnezeu. Aşa s-a scris şi Noul Testament, care împreună cu Vechiul Testament formează Sfânta Scriptură sau Biblia. În mod normal nu trebuia să avem nevoie de Sfânta Scriptură, ci să dăm Duhului Sfânt inimile noastre pentru a scrie pe ele (cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur și alți Sfinți ai Bisericii). Şi azi nici măcar de Sfânta Scriptură nu ne folosim cum trebuie, ba chiar sunt mulţi creştini care nu o cunosc.
Sfânta Scriptură cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, al adevărului, al mântuirii. Cuvântul acesta e foarte puternic, poate schimba sufletele, le poate lumina, poate naşte credinţa. Cuvintele Bibliei nu se învechesc, au tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate." (II Timotei 16)

- Biblia e cartea cea mai citită, tradusă şi răspândită din lume. E cea mai frumoasă carte din lume. În ea e arătată iubirea lui Dumnezeu faţă de om. Ea începe de la facerea lumii (Vechiul Testament) şi se termină cu sfârşitul lumii şi împărăţia veşnică (Apocalipsa). Sfânta Scriptură e păstrată de Biserică, e averea Bisericii Ortodoxe; numai Biserica poate să o explice. Sunt mulți care umblă cu Biblia în mână, dar fără explicaţia Bisericii, şi de aceea o înţeleg greşit, o răstălmăcesc.

Roadele (folosul) citirii Sfintei Scripturi ne sunt arătate de pilda semănătorului: depinde pe ce „pământ" cad cuvintele sfinte. Biblia e cartea vieţii veşnice; de aceea Biserica o cinsteşte şi la fiecare slujbă se citeşte din ea. La Liturghie, când mergem dimineaţa, sărutăm Sfânta Evanghelie, iar când se citeşte din ea îngenunchem. Sfânta Scriptură e cartea învăţăturilor scrise pe care le-a descoperit Dumnezeu prin oamenii aleşi de El (profeţii, apostolii) şi prin Hristos.

- Sfânta Tradiţie e descoperirea dumnezeiască păstrată nescrisă, prin viu grai, din om în om, din neam în neam, de la strămoşi la nepoţi. Mai apoi s-a trecut în scris şi Sfânta Tradiţie (prin cărţile sfinţilor, prin Crez, prin cărţile de slujbă ş.a.). Mântuitorul nu a scris nicio carte, El numai a predicat. Şi Sfinţii Apostoli la fel: au predicat cuvântul lui Dumnezeu, iar mai târziu au scris foarte puţin din ceea ce au predicat, cărţi şi scrisori care s-au adunat de către Biserică sub numele de „Noul Testament". Înseamnă că Sfânta Tradiţie e mult mai bogată decât Sfânta Scriptură.

Misiunea Apostolilor a fost de a predica, nu de a scrie. Iar Sfântul Ioan scrie la sfârşitul Evangheliei sale că multe din învăţăturile şi faptele Mântuitorului au rămas nescrise şi s-au păstrat prin Tradiţie.

Tradiţia nu e doar o poveste despre Dumnezeu. Minunea e că acest cuvânt al lui Dumnezeu ce a ajuns la noi prin Scriptură sau prin Tradiţie e dătător de viaţă: cine îl aude sau îl citeşte nu numai că îl ţine minte ca să îl povestească urmaşilor, ci îi schimbă viaţa, îl transformă, îl face locuitor al împărăţiei cerurilor, îl face bun, răbdător, iubitor, ca şi cum ar fi un alt om - dacă primeşte acest cuvânt cu smerenie şi cu rugăciune.

- Care are valoare mai mare, Scriptura sau Tradiţia?

Pentru creştini, amândouă au o valoare la fel de mare, căci amândouă ne vorbesc despre Dumnezeu şi mântuire. Poţi să-mi spui tu care dintre mâini, stângă sau dreaptă, ar putea să-ţi lipsească? Sau care dintre ochi? Sau care dintre picioare? E drept că Tradiţia e mai veche decât Scriptura. De la Adam până la Moise (cel care a scris primele cinci cărţi din Biblie) nu au fost cărţi scrise despre Dumnezeu, dar Tradiţia exista. La fel şi Noul Testament: la începutul creştinismului, cuvântul nescris alerga, iar primii creştini aveau cuvântul credinţei din predică. Abia după câţiva ani au început să şi scrie.

Tradiţia adevărată e recunoscută pretutindeni, totdeauna (adică de la Hristos), de către toţi (creştinii ortodocşi). Ne gândim acum la Tradiţia creştină, lăsând la o parte tradiţiile Vechiului Testament, ca unele care au fost transformate, îmbunătăţite de Hristos. Poporul nostru, fiind creştin de la Hristos, prin predica Sfinţilor Apostoli Andrei şi Filip, are o bogată Tradiţie creştină. Fiecare popor ortodox are, de altfel, o Tradiţie creştină mai mult sau mai puţin bogată. 

- De ce nu poate orice om să explice Scriptura?

- Pentru că Hristos a dat misiunea predicării Evangheliei Apostolilor, nu la toţi oamenii; numai unii au darul învăţării. În plus, pentru a putea explica fără greşeală Biblia trebuie să duci viaţă fără de păcat şi să cunoşti Tradiţia Bisericii. Atunci Duhul Sfânt care este în noi de la Botez recunoaşte Duhul din Scriptură, şi putem explica.

- Ce nu este scris în Scriptură şi este în Tradiţie?

- Foarte multe lucruri. De exemplu, în Biblie Hristos ne spune că trebuie să ne botezăm, dar nu ne arată cum. El ne cere să ne mărturisim, să ne împărtăşim, dar nu şi cum să facem aceasta. Ne spune să ne facem semnul Sfintei Cruci, dar nu şi cum. Explicaţiile aceasta sunt în Tradiţie: Apostolii L-au văzut pe Hristos cum făcea şi au făcut şi ei la fel. Dar nu s-au putut scrie toate gesturile, cuvintele, faptele lui Hristos; multe s-au ţinut minte şi s-au imitat. De aceea spunem că Tradiţia (Predania = ce ne-a predat Hristos) se mai numeşte şi „ţinerea de minte vie a Bisericii". Tradiţia creştină vine de la Hristos şi de la Apostoli, şi nu a suferit schimbări de-a lungul timpului. Dacă apare o învăţătură nouă, care schimbă Tradiţia, aceea e mincinoasă, demonică.

- Deci Scriptura şi Tradiţia Bisericii cuprind în ele Revelaţia dumnezeiască. Cine este creştin adevărat le cercetează cu dragoste şi smerenie, şi culege din ele mierea harului dumnezeiesc, se bucură de Împărăţia cerurilor cea adusă nouă de Hristos.

Ceea ce ne-a descoperit Hristos se află în Noul Testament şi în Biserica creştină. Sfinţii Apostoli au purtat până departe veştile cele bune aduse de Hristos oamenilor, şi mai apoi au făcut aceasta urmaşii lor, şi urmaşii acestora, până în ziua de astăzi. Toate adevărurile descoperite de Hristos lumii au impresionat profund pe oameni.

IV. Fixarea noilor cunoştinţe

- Întrebări şi discuţii:

Ce este revelaţia (descoperirea) dumnezeiască?

De ce Se descoperă (revelează) Dumnezeu omului?

Prin cine S-a descoperit Dumnezeu oamenilor înainte să vină Hristos pe pământ?

Ce ne poate dezvălui natura?

De ce a venit Hristos pe pământ ca Dumnezeu - Om?

Cine a descoperit lumii pe Hristos după Înălţarea la cer a Acestuia?

Unde locuieşte astăzi Dumnezeu? Cum Îl putem descoperi?
Ce este Sfânta Scriptură?

Din câte părţi este alcătuită Sfânta Scriptură?

De ce a fost scrisă Sfânta Scriptură şi de către cine? Observaţi şi cuprinsul Sfintei Scripturi, pentru a revedea cărţile care o cuprind şi autorii lor.

Cine poate explica Scriptura? Unde putem noi, cei de azi, să auzim citindu-se texte din Sfânta Scriptură? Cine explică aceste texte?

Care este mai importantă dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie?

Ce este Sfânta Tradiţie?

V. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- De la Sfântul Eufrosin bucătarul

Eufrosin era un călugăr din vechime (sec. IX după Hristos), care nu ştia prea multă carte. De aceea el se ocupa cu prepararea hranei pentru ceilalţi călugări, iar aceştia râdeau de el în fiecare zi. Eufrosin însă îi ierta şi nu se supăra de vorbele lor, văzându-şi mai departe de treabă.

În acea mănăstire era şi un preot care se ruga în taină să-i arate Dumnezeu bunătăţile pregătite celor care Îl ascultă şi fac poruncile Lui. Într-o noapte, preotul a visat că se află   într-o grădină plină de multe bunătăţi, şi-l vedea pe Eufrosin în mijlocul acelor bunătăţi.

- A cui este grădina aceasta? a întrebat preotul pe Eufrosin.

- Grădina aceasta este locuinţa celor ce iubesc pe Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a dat voie să vin aici, a răspuns Eufrosin smeritul.

- Şi ce faci în această grădină? l-a mai întrebat preotul uimit.

- Eu stăpânesc toate câte vezi şi mă bucur de ele, a răspuns iarăşi Eufrosin. Poţi să iei şi tu din aceste bunătăţi, dacă voieşti. Atunci preotul i-a arătat lui Eufrosin că vrea nişte mere. Şi Eufrosin i le-a cules şi i le-a dat. Chiar atunci a bătut clopotul mănăstirii, şi preotul s-a sculat să se ducă la slujbă. Şi credea că ceea ce a văzut a fost doar un vis. Dar lângă el se aflau merele date de Eufrosin. Ele aveau o mireasmă atât de frumoasă, încât preotul a stat mai mult timp nemişcat de uimire. După aceea, preotul s-a dus la biserică şi l-a rugat pe Eufrosin să îi explice unde a fost el aseară.

Eufrosin nu a vrut să-i spună la început, dar mai apoi i-a zis:

- Acolo am fost azi-noapte, părinte, în grădina aceea preafrumoasă, unde sunt bunătăţile pe care le vor moşteni iubitorii de Dumnezeu, şi pe care şi tu ai vrut să le cunoşti. Că voind Dumnezeu să-ţi descopere ce e pregătit pentru cei drepţi, a lucrat prin mine, smeritul, această minune. Şi, părinte, iartă-mă, că eu sunt vierme şi nu om.

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut şi i-a îndemnat să facă fapte bune, pentru a moşteni şi ei acele bunătăţi. Iar fericitul Eufrosin a fugit de la mănăstire, ca să nu îl laude oamenii, şi a rămas necunoscut.

Iar din merele acelea mâncând, mulţi bolnavi s-au vindecat. Slavă Dumnezeului nostru în veci! (după Proloage, la 11 septembrie)

- De la Sfântul Siluan Athonitul:

Pentru a cunoaşte pe Domnul, nu avem nevoie nici de bogăţii, nici de ştiinţă prea multă, ci să fim ascultători, smeriţi şi să iubim pe aproapele, şi Domnul va iubi un asemenea suflet şi Se va arăta pe Sine Însuşi sufletului şi-i va da tot ce are nevoie pentru a-şi găsi odihna în Dumnezeu.

Domnul nu Se descoperă decât sufletelor smerite. Sufletelor smerite Domnul le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de neînţeles pentru mintea noastră, dar Se descoperă prin Duhul Sfânt. Să ne străduim să aflăm ce e în inima noastră, căci în inima unui sfânt e împărăţia cerurilor, iar în inima unui păcătos e întuneric şi chin. Cine îi ocărăşte pe oamenii răi şi nu se roagă pentru ei, acela nu va cunoaşte niciodată harul lui Dumnezeu.

Sfinţii vorbesc despre ceea ce au văzut şi au cunoscut aievea. Ei nu vorbesc despre ceea ce nu au văzut. Nu spun, de pildă, că au văzut un cal lung de un kilometru sau un vapor de zece kilometri, ceea ce nici nu există. Ei vorbesc despre Dumnezeu, pe Care L-au şi văzut, căci dacă El nu ar exista, nici nu s-ar pomeni despre El pe pământ.

Unde ni se descoperă azi Dumnezeu? În Biserică, prin Sfânta Împărtăşanie, dar şi în inima noastră. Acolo locuieşte Dumnezeu de când ne-am botezat. Revelaţia înseamnă în primul rând faptul că ne dăm seama că Dumnezeu ne iubeşte: pe mine, pe tine, pe el, pe ea, pe toţi. În al doilea rând, simţim cât de mult ne iubeşte, cu ajutorul Duhului Sfânt.

- Iată un exemplu de vedere a lui Dumnezeu:

Un călugăr se ruga neîncetat lui Dumnezeu să-i ierte păcatele. A început să se gândească la împărăţia cerurilor şi se gândea: „Mă voi mântui, poate, dacă Îl voi ruga pe Dumnezeu din inimă să-mi ierte păcatele, dar dacă în Rai nu vor fi părinţii şi rudele mele, îmi va părea rău pentru ei, fiindcă îi iubesc. Ce fel de Rai va fi pentru mine acela, dacă mă voi întrista pentru rudele mele?" Aşa a gândit el timp de şase luni. Într-o zi, în timpul unei slujbe, călugărul cu pricina şi-a ridicat ochii spre icoana Mântuitorului şi a făcut această scurtă rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul" şi iată că icoana s-a făcut Însuşi Mântuitorul viu. Şi sufletul şi trupul călugărului s-au umplut de o dulceaţă negrăită, şi sufletul lui a cunoscut prin Duhul Sfânt pe Domnul nostru Iisus Hristos şi a înţeles că Domnul e milostiv, frumos şi negrăit de blând şi şi-a dat seama că iubirea lui Dumnezeu face ca omul să nu-şi mai poată aduce aminte de nimeni (nici de rude, cum se gândea el), şi din acea clipă sufletul lui arde de iubire pentru Domnul.

Să nu învăţăm de aici cumva, Doamne fereşte, că Domnul se arată cui vrea şi când vrea cineva. Domnul ni Se arată numai când crede El de cuviinţă, spre binele şi ajutorul nostru, şi nu ca să ne mândrim sau lăudăm cu „sfinţenia" noastră. Să ne pregătim pentru întâlnirea cu Hristos, prin rugăciune şi fapte bune!

- Istorioară religioasă:

Vulturul

după Pateric

La o mânăstire din pustie, în timpul Sfintei Liturghii, se cobora ca un vultur peste Trupul şi Sângele Domnului. Nimeni nu vedea vulturul, decât preotul şi diaconul. Într-o zi, vulturul nu s-a mai coborât după obicei. Atunci preotul a zis către diacon:

- În mine sau în tine este vreo greşeală, care a împiedicat vulturul să vină. Depărtează-te de la mine, şi de se va coborî, se va cunoaşte că din cauza ta nu s-a pogorât. Depărtându-se diaconul, îndată s-a pogorât vulturul.

Iar după ce s-a sfârşit slujba, a zis preotul către diacon:

- Spune-mi, ce ai făcut?

- Nu ştiu să fi greşit cu ceva, a răspuns diaconul, decât că a venit un călugăr la mine cerându-mi cutare lucru, şi i-am spus că nu am timp de el.

- Deci din cauza ta nu s-a pogorât, pentru că s-a întristat fratele din cauza ta, a zis preotul. Şi s-a dus diaconul şi a cerut iertare de la călugăr.

- Despre citirea din Sfânta Scriptură:

Ar fi bine ca fiecare creştin să citească zilnic câte puţin din Sfânta Scriptură. Biserica a rânduit pentru fiecare zi părţi mici de text din Biblie care să se citească, aşa încât în decursul unui an să fie citit tot ce e mai important din Noul Testament. Aşa cum gospodarul harnic se străduieşte să aibă pentru sine şi ai săi zilnic bucata de pâine sau mămăligă pe masă, aşa şi creştinul îşi hrăneşte zilnic sufletul şi inima cu pâinea din cer a cuvântului lui Dumnezeu cuprinsă în Scriptură.

Din Biblie se citeşte cel mai mult de către credincioşi „Psaltirea" (cu Psalmii lui David), Evangheliile şi Epistolele. Psaltirea s-a tipărit, de exemplu, de peste 100 de ori în limba română. Şi ea nu este o carte numai pentru călugări!

Să nu uităm că românii noştri străbuni au cunoscut foarte bine Psalmii, şi că primele scrieri şi tipărituri de la noi au fost din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie. Să ne cinstim străbunii cum se cuvine, respectându-ne credinţa şi tradiţia!

Cel care, din diferite motive, nu citeşte zilnic din Scriptură, măcar să meargă la Biserică cât poate de des şi să asculte acolo ce se citeşte din Biblie, dar şi predica preotului, care explică citirile.

VI. Activitatea suplimentară

- Exerciţiu:

Selectaţi propoziţiile adevărate dintre cele de mai jos:

a) Biblia sau Noul Testament este cea mai frumoasă carte. DA / NU

b) Sfânta Scriptură nu poate fi înţeleasă uşor. DA / NU

c) Tradiţia sau Predania înseamnă ce a ţinut minte Biserica de la Hristos. DA / NU

d) Mântuitorul Hristos nu a scris nimic, doar a predicat cu iubire. DA / NU

e) Scriptura e mai mare decât Tradiţia. DA / NU

f) E bine să citim zilnic din Sfânta Scriptură, dar şi din cărţile sfinţilor. DA / NU

g) Descoperirea dumnezeiască care nu e din natură se află în Scriptură şi Tradiţie. DA / NU

h) Şi Tradiţia s-a scris în parte, nu numai Scriptura. DA / NU

VII. Încheierea

- Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat".

 Fișă suplimentară:

Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie:

- Urmăriţi schema de mai jos, care arată cât de veche e Scriptura şi cât de veche e Tradiţia:

Adam -> Avraam -> Moise -> Hristos -> anul 33 d. Hr. -> anul 44 d. Hr.

      \           /     \           /  \           /    \            /           \             /            \

      3387ani      430 ani    1700 ani   viaţa lui Iisus    11 ani     Sfântul Matei scrie

           \                 /       (Vechiul       (numai                        prima Evanghelie   

             3817 ani         Testament       Tradiţia)              \                 /

      (numai Tradiţia)   şi Tradiţia)                                 numai Tradiţia

Din anul 44 d. Hr. - până astăzi: şi Scriptura, şi Tradiţia.

- Pentru a putea înţelege mai bine ce înseamnă Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie şi ce legătură e între ele, participaţi la Sfânta Liturghie. Acolo veţi vedea Evanghelia (carte îmbrăcată / ferecată în argint) pusă mai întâi pe un suport de lemn la închinat, în mijlocul naosului, iar mai apoi înălţată de preot. Mai târziu, la aceeaşi slujbă, se va citi din Sfânta Evanghelie de către preot, după care acesta o va pune pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Evanghelia închipuie la slujbă pe Însuşi Hristos vorbind mulţimilor.

Tot ceea ce înconjoară Evanghelia e Tradiţie: cântările din slujbă, presărate cu texte biblice (cu Psalmi etc.); tămâia (din Vechiul Testament se tămâia lui Dumnezeu); candelele (şi ele se aprindeau încă din Vechiul Testament); sfeşnicele (tot din Vechiul Testament, numai că atunci erau cu 7 lumini, după cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, iar acum sunt mai ales cu trei lumini - de la Sfânta Treime, sau cu o lumină - căci Unul este Dumnezeu); icoanele, veşmintele preoţeşti ş.a. Deci e o împletire perfectă şi armonioasă între Scriptură şi Tradiţie în slujbă, ele nu se separă una de alta. Cuvintele Scripturii se văd în Tradiţie, iar Tradiţia explică Scriptura.

- Iată un exemplu concret despre ce înseamnă că Tradiţia explică Scriptura. Sfinţii din vechime au fost luminaţi de Duhul Sfânt să tălmăcească Biblia şi celor mai puţin înţelepţi, spre mântuire.

Scriptura: „Şi chemând (Iisus) un copil a spus: Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca acest copil nu veţi intra în împărăţia cerurilor" (Matei 18, 2-3)

Sfântul Ioan Gură de Aur (secolul IV d. Hr. - în scriere care face parte din Tradiție): „Prin aceasta Hristos răspunde Apostolilor, care se certau între ei care e mai mare, cine are întâietate. Hristos le spune că cine nu e mai smerit decât toţi nu este vrednic să intre în împărăţia cerurilor. Şi le dă şi o pildă minunată; dar nu le dă numai pilda, ci şi aşează un copil în mijlocul lor, ruşinându-i prin vederea copilului şi făcându-i să fie tot aşa de smeriţi şi nevinovaţi ca şi un copil. Copilul este străin de invidie, de slava deşartă, de dragostea de întâietate şi are cea mai mare virtute, nevinovăţia, curăţia, smerenia. Nu e nevoie numai de bărbăţie şi de pricepere, ci şi de această virtute, de smerenie şi nevinovăţie. De-am avea cele mai mari virtuţi (calităţi), dacă ne lipsesc virtuţile acestea, mântuirea noastră şchioapătă. Un copil dacă e ocărât şi lovit nu se supără, nici nu prinde pică; iar dacă e preţuit şi slăvit, nu se îngâmfă."

Sfântul Teofilact al Bulgariei (secolul XII d. Hr.- în scriere care face parte din Tradiție, explicație la același text biblic): „Domnul, văzând că ucenicii sunt biruiţi de patima iubirii de slavă îi smereşte, arătându-le prin pruncul lipsit de trufie calea smereniei, căci se cuvine să fim prunci cu cugetul cel smerit, iar nu cu mintea, şi cu nerăutatea, iar nu cu priceperea. Iar zicând: de nu vă veţi întoarce, arată că lăsând smerenia lor au venit la iubirea de slavă şi se cuvine a se întoarce iarăşi acolo, adică întru smerenia lor."

Au fost prezentate două comentarii ale sfinţilor la acelaşi verset biblic. Vedeţi că, deşi sfinţii amintiți au viețuit în perioade de timp diferite, ei au o interpretare asemănătoare, în acelaşi Duh Sfânt.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova