Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Scrisul e o forma de tacere?... Scrisul iti deschide aripile interioare?... Scrisul e o briza, vara?... Poti scrie pe frunze?

Z-Bucium 2, ciclu de poezii

Publié le 31 Juillet 2008 par Mirela in Cicluri de poezii

 Mucenicilor necunoscuți, de toate zilele                            Seninătate
Pustnicie în cameră                                 Urcuș duhovnicesc
Ah, răbdare...



Mucenicilor necunoscuţi, de toate zilele

 

Cât sânge se varsă

De la cei ce nu mor,

Ci doar sângerează

Zilnic, în şoaptă.

Avem donatorii noştri de sânge -

Duhovnicesc sânge -

Prin rugăciune şi faptă.

Ei se simt neajutoraţi uneori,

Nebăgaţi în seamă.

Dar mângâierea Duhului Sfânt îi alină

Mai mult decât laudele omeneşti.

Pasul lor lasă o urmă în lume,

Unică, irepetabilă,

Căci viaţa lor e şlefuită ca o bijuterie rară,

Dăruită Adevărului nesfârşit.

Nu ştim cum am putea să le mulţumim,

Decât primind jertfa lor neştiută,

Petalele inimii lor deschise dragostei,

Cu recunoştinţă.

 

 

Pustnicie în cameră

 

Oh, Doamne, tare e greu dorul între patru pereţi,

În bloc, în cartier, între ciment.

Dar bine că e dorul. Altfel...

Oamenii se mucenicesc, tăcuţi,

Privind la televizor şi sperând

Că li se va da vestea cea bună,

Într-o zi.

Oameni buni, vestea s-a dat

De două mii de ani

Şi se dă în continuu, în biserici,

În inimi, în Evanghelie.

Cursul lumii a alunecat ireversibil

În veşnicie, de la Învierea Lui.

Aţi uitat de ce aprindem lumânările de Paşte?

Haideţi, să nu mai fim trişti,

Dorul nostru are un nume pe care îl ştim,

Iar întâlnirea cu El se întâmplă oriunde,

Oriunde e milă şi jertfă de pace.

Iisus Hristos.

 

 

Urcuş duhovnicesc

 

Alunecând pe gheaţa clipelor,

De parcă am putea fi mereu tineri,

Primim ploi din norii minunilor;

Şi azi ne întâlnim cu Sfânta Vineri.

 

Căci rădăcinile nu s-au uscat,

Mai e un strop de bulb verde în suflet,

Parfumul teiului tot ne-a mişcat,

Nu s-a tocit al inimii unduiet.

 

Ne agăţăm de Cer cu mâini de dor,

Pe trepte - breşe de eternitate,

Şi doar spre tine, frate, mă-nfior,

Să nu urc singur scara mai departe.

 

Şi miruiţi, înveşmântaţi în har,

Uniţi în gând şi faptă de dreptate,

Ştiind că totul l-am primit în dar,

Îi mulţumim Celui ce ne-a dat toate.

 

 

 
Ah, răbdare...

 

Răbdăm tic-tac-urile îmbătrânirii noastre,

Cu neputinţa de a ne exprima dorul profund.

Nesăturaţi de lume, de imaginaţie,

Nesătui, pentru că nu am atins veşnicia.

În spatele privirilor noastre

Se zbate sufletul.

Încetişor, vedem în spatele lumii

Pe Cel Veşnic.

Opacitatea devine transparenţă,

Dorul îşi găseşte începutul alinării,

Sufletul freamătă

Mai mult decât frunzele în vânt.

Ah, răbdare,

Unde ai fugit de mine?

 
Creştem uşor în credinţă,

În ameţitoarea speranţă,

Descoperind iubirea - adevărul,

Încuiată în spatele celor şapte lacăte

Ale nebuniei noastre imature.

 

 

 
Seninătate

 

Doamne, mi-ai părut atât de sus,

Încât credeam că n-o să Te ating niciodată.

M-am simţit atât de vierme,

Încât credeam că şi gângăniile pământului

Se scârbesc să mă vadă.

Era doar un viciu de gândire,

O necunoaştere a mea.

Acum m-am liniştit,

Pentru că Mântuitorul a spus

Mironosiţelor şi tuturor celor care

L-au văzut înviat,

- Bucuraţi-vă!

Şi, iată, El e cu noi, păcătoșii,

Mai prezent decât noi înşine,

Până la sfârşitul veacurilor -

Şi în toată veşnicia -

Numai să vrem.

 


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

 

Commenter cet article