Statornicie - de Mirela Sova

Statornicie

de Mirela Șova

Tu ești omul meu de zăpadă.

Cu ochi de cărbune

Ce gonesc neiubirea,

Cu inima rezistentă la vânt,

La orice sloi,

Bătând în ritmul vieții și al mării.

Nu mai ai buze,

Ai tăcut după ultimul te iubesc

Explodat în fulgi de nea,

Ai lăsat păsările să cânte

În locul tău,

Să-și ridice cuib pe umerii tăi.

Când va veni primăvara

Da, te vei topi, drăgălit prea mult de Soare,

Dar din mâinile tale-crengi

Va prinde rădăcini

Copacul dragostei nemuritoare.