Smerită, Toamna a

Smerită, Toamna a

 

Smerită, Toamna a încăput într-un colaj din frunze uscate.

A stat, presată, între file de carte,

Zicându-şi: „Mai bine, decât să fiu călcată în picioare...

Atâta bogăţie risipită...”

Îi era puţin dor de privit zmee înălţate peste copaci

Şi de cerceii ei, din fluturi-frunze.

S-a ghemuit, închipuind un coş din frunze, plin de vise.

Ar fi dat să plângă, amintindu-şi cât de frumos o coafa afară

Vântul.

Însă... gândindu-se la amintirea copilului

Înveselit de colajul colorat în marouri, oranjuri,

De peste ani,

A zâmbit, meditând:

„Curând, voi rugini de tot... Mă va înlocui cumătra...

La anul, cred că o să mă ascund în vie,

Printre strugurii mei copţi.”


 


Autor: Prof. Religie Mirela Șova