Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Proiect didactic / Clasa a patra / Pilda vamesului si a fariseului

PILDA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI





Clasa: a IV-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Pilda vameşului şi a fariseului

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 45 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O1: să indice sensul cuvintelor „fariseu", „vameş";

O2: să compare atitudinile celor două personaje în faţa lui Dumnezeu, la rugăciune;

O3: să discute despre puterea rugăciunii însoţită de fapte bune;

O4: să completeze tabelul referitor la felul rugăciunii, la calităţile, la păcatele vameşului şi ale fariseului, ca şi la învăţămintele ce pot fi extrase din comportamentul acestora;

O5: să corecteze enunţurile greşite referitoare la vameş şi la fariseu dintr-o suită de enunţuri date.

Obiective formativ-educative:

- să înţeleagă faptul că rugăciunea cea bine primită de Dumnezeu e însoţită în primul rând de recunoaşterea păcatelor şi în al doilea rând, de faptele bune ale vieţii creştine.

Strategia didactică:

-       mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: literatură religioasă.

-       metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, povestirea, lectura biblică, problematizarea, exerciţiul, conversaţia euristică.

-       formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

Biblia, „Florile de la icoană" - de Elisa Florescu, S. Mehedinţi - „Pilde şi învăţături evanghelice".



Desfăşurarea lecţiei:


I. Moment organizatoric


- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor


- se verifică oral, prin întrebări adresate întregii clase, lecţia predată anterior: „Pildele Mântuitorului - Pilda Semănătorului".

III. Pregătirea pentru lecţia nouă


Ce alte pilde ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos cunoaşteţi?

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse


Se prezintă şi se scrie pe tablă / în caiete titlul lecţiei noi: „Pilda vameşului şi a fariseului". Se va urmări prezentarea şi analizarea a două tipuri de rugăciune şi de stare sufletească, care sunt opuse: cea a omului păcătos, plin de sine, mândru şi cea a omului păcătos şi smerit.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe


- Sfânta Evanghelie după Luca ne dezvăluie o frumoasă pildă spusă de Hristos:


„Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis (Iisus) pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine:

- Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.

Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să şi-i ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând:

- Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Zic vouă că acesta s-a coborât  mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa." (Luca 18, 9-14)


Hristos vorbeşte aici despre două stări sufleteşti opuse: mândria şi smerenia. Mândria întunecă mintea şi e urâciune înaintea lui Dumnezeu, iar smerenia înalţă pe om la cer şi curăţeşte sufletul de păcate.


Fariseii
erau nişte evrei care cunoşteau foarte bine Legea lui Moise. Această Lege nu cuprindea numai cele zece Porunci, ci multe alte oprelişti, sute de mici legi. Ei le cunoşteau şi le respectau pe toate, ba chiar adăugau altele la ele. De multe ori, cele pe care le adăugau ei erau greşite, şi-i făceau să le încalce pe cele date de Dumnezeu prin Moise. Ei se lăudau în văzul lumii cu cele pe care le respectau.

Hristos vede sub masca lor de bunătate, şi-i numeşte „morminte văruite", arătând prin aceasta că sufletul celor mai mulţi farisei era mort. Fariseii nu credeau că Iisus e Fiul lui Dumnezeu, ci ei spuneau că El „cu domnul demonilor scoate pe demoni".


Vameşii erau funcţionari care încasau impozitele sau percepeau taxele la vamă. Ei furau de la popor şi aveau averi imense. Pentru aceasta, ei erau urâţi de către ceilalţi evrei. Mulţi vameşi îl invitau la ei pe Hristos, bucuroşi să-L aibă ca Oaspete. Dintre ei, doi vameşi sunt pomeniţi de Sfânta Scriptură: Matei, care a devenit Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, şi Zaheu, care a hotărât ca jumătate din averea sa să o dea săracilor, iar celor de la care a furat să dea înapoi de patru ori mai mult decât le luase. Iată, deci, că mulţi vameşi s-au închinat lui Hristos şi şi-au schimbat viaţa.

Să vedem acum cu ce rugăciuni au venit cei doi la templul evreilor din Ierusalim. Fariseul spunea că el posteşte de două ori pe săptămână ... Într-adevăr, evreii posteau lunea şi joia, în cinstea suirii lui Moise pe Muntele Sinai (joi) şi a primirii Tablelor Legii de către Moise, pe acelaşi munte (luni). Tot la evrei, exista datoria ca, în fiecare an, să se aducă lui Dumnezeu a zecea parte din roadele pământului culese în anul respectiv (zeciuiala). Fariseul acesta aducea zeciuiala din toate câte câştigase, nu numai din roadele pământului, deci se credea superior celorlaltor oameni.


„Dumnezeu celor trufaşi le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har." (I Petru 5, 5)

„Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre." (Matei 11, 29)

 

- Rugăciunea este de trei feluri: de laudă, de mulţumire sau de cerere.

Să vedem dacă fariseul aducea o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu sau nu. A mulţumi înseamnă a crede că Dumnezeu îţi dă puterea să faci bine, El îţi dă belşugul casei şi puterea de muncă. Fariseul nu mulţumea pentru că era sănătos, bogat, credincios, ci judeca şi osândea pe ceilalţi care nu erau ca el („Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni..."). Fariseul credea că a făcut tot binele cu propria putere, că nu a fost ajutat de Dumnezeu. Deci rugăciunea lui era de fapt o laudă a propriei persoane.

Putea să aibă fariseul toate calităţile (virtuţile) şi să facă toate faptele cerute de Lege; dacă era mândru şi lăudăros, pierdea totul. Mândria duce la dispreţ, lăudăroşenie, răzbunare pe altul care ar îndrăzni să fie la fel de bun ca cel mândru sau mai bun.


Să vedem rugăciunea vameşului: „Doamne, fii milostiv mie, păcătosului". Vameşul era un om care greşise, furând din sudoarea muncii celorlalţi. Dar el îşi recunoştea greşeala. Stătea în spatele templului, neîndrăznind să înainteze; avea capul plecat şi ochii în pământ; îşi bătea pieptul, ştiind că merită osândă pentru păcatele sale.

Rugăciunea sa era una de cerere. Dumnezeu pe aceasta a ascultat-o, şi a dăruit vameşului harul iertării. Fariseului nu avea ce să-i dea, căci el nu ceruse nimic şi practic nu se rugase pentru nimic, crezându-se perfect.


-Să ne gândim la noi, oamenii de astăzi. Şi noi suntem fie vameşi, fie farisei, adică ori mândri, ori smeriţi. Cei mai mulţi dintre noi se cred buni şi acuză pe alţii de rele. Aceştia sunt ca fariseii. Puţini îşi recunosc păcatele, se umilesc, se smeresc. Aceştia sunt ca vameşii. Ei vor fi curăţaţi de păcate de Duhul Sfânt şi sfinţiţi. Bine ar fi să ne străduim să împlinim poruncile lui Dumnezeu, dar să avem şi smerenia vameşului!

VI. Fixarea noilor cunoştinţe


- Întrebări şi discuţii:

      
       Ce înseamnă „fariseu"? Dar „vameş"?

       Cum s-a rugat fariseul? Dar vameşul?

       Pe care dintre ei a ascultat Dumnezeu? De ce?

       De ce păcat suferea fariseul?

       Ce calitate avea vameşul?

       Cum ne putem smeri şi noi, astăzi?

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea


 a. Poezie religioasă:


Pocăinţă

de Alexandru Vlahuţă


Doamne, gura-mi păcătoasă

Nu-ndrăzneşte-a Te ruga,

Ca un făcător de rele,

Tremur înaintea Ta.


Întinat îmi este trupul.

Sufletul nelegiuit,

Şi cu gândul, şi cu vorba,

Şi cu fapta am greşit.


Însă mila Ta e mare,

Eşti a toate iertător...

Nu lăsa în rătăcire

Şi în stricăciuni să mor.


Ci cu duhul gurii Tale,

Suflă, să mă izbăveşti,

Lămurindu-mi trupul, mintea

De-ntinările lumeşti.


Ştiutorule de inimi,

Ia aminte spre cel rău;

Tinde-ţi mâna nevăzută,

Dintru sfânt locaşul Tău.


Şi mă smulge ca pe vameş

Din cumplitul meu păcat,

Căci la Tine mântuirea

Şi scăparea mea o cat! ...


 b. Să ştim mai mult!

   Pilda vameşului şi a fariseului se citeşte la Biserică în fiecare an, înainte de Postul Mare, pentru a ne vesti că, fără smerenie, postul nu e complet. Smerenia e o armă fără de care nicio faptă bună nu ne poate mântui.

   Din nou despre farisei!

Fariseii erau de mai multe feluri: unii mergeau de ochii lumii cu spinarea încovoiată, zicând că duc în spate greutatea Tablelor Legii; alţii mergeau cu ochii închişi pe stradă, ca să nu vadă la faţă chip de femeie, şi se loveau cu capul de ziduri; alţii mergeau cu piciorul târâş, zicând că gândul lor e atât de aţintit la Dumnezeu, încât au uitat cum să calce; iar alţii mergeau cu pieptul scos în faţă, uitându-se încoace şi încolo, ca şi cum ar fi spus: „care poruncă a Legii a rămas neîmplinită de noi?" Toţi aceştia stârneau râsul poporului cu prefăcătoriile lor.

Noi, ca elevi, să avem grijă să nu învăţăm doar pentru a fi apreciaţi, pentru a fi premiaţi şi lăudaţi, ca să păşim cu pieptul în faţă; degeaba iei premiul I dacă nu ai înţeles în profunzime ceea ce ai învăţat. Deci, să ne străduim să pricepem ceea ce învăţăm şi să ne dăm seama că întotdeauna mai avem altceva de învăţat. Niciodată nu putem spune că am terminat. De aceea, să ne smerim; lauda de sine nu miroase a bine, spune românul, iar mândria e soră cu prostia.


 c. Povestire religioasă: „Flăcăul cel sărac şi credincios"

- despre puterea rugăciunii însoţită de fapte bune -


Într-un sat trăia un flăcău sărac şi harnic, care avea ca singură avere moştenită de la tatăl său un plug, un bou şi o bucată de pământ. Într-o zi a venit la el bogătaşul satului, spunându-i că tatăl său avea să-i plătească o datorie veche. Cum tatăl îi murise, fiul trebuia acum să plătească datoria în locul lui.

Flăcăul ceru boierului să-l îngăduie până la vremea secerişului. Cu greu, acesta acceptă. La momentul achitării datoriei, din recoltă flăcăului îi rămase doar cât să-şi coacă 2-3 pâini. El îl întrebă pe boier cum să facă să poată scoate apă din piatră seacă.

- Măi băiete, toate în viaţă ne vin de la Dumnezeu: şi bogăţia, şi izbândele. Încearcă de-L află!

Atunci băiatul şi-a luat pâinile în traistă şi a plecat la drum. După o zi, el a întâlnit în cale un om, pe care l-a întrebat unde Îl poate găsi pe Dumnezeu, dând omului o bucată de pâine.

Acela a luat pâinea, a început să o mănânce, dar nu i-a dat flăcăului niciun răspuns. A doua zi, băiatul a găsit un alt om. I-a pus aceeaşi întrebare, i-a dat o bucată de pâine, dar tot nu a primit răspuns. Mâhnit, băiatul îşi continuă drumul. A treia zi, el găsi la marginea drumului un cerşetor bătrân. Flăcăul îi întinse ultima bucată de pâine. Cerşetorul îl întrebă de ce e amărât.

- Iaca, îl caut şi eu pe Dumnezeu, dar nimeni nu îmi spune unde să-L găsesc, îi răspunse acesta.

- Dar de ce vrei să Îl găseşti pe Dumnezeu? îl mai întrebă cerşetorul.

- Ca să îmi spună ce să fac, să nu mor de foame.

- Pentru că mi-ai dat ultima ta bucată de pâine, am să te ajut eu. Dumnezeu este în tine, altfel nu mi-ai fi dat mâncarea ta. Nu-L mai căuta în altă parte. Ia crenguţa aceasta şi pune-o la icoane. Du-te acasă, roagă-te şi munceşte. După cum crenguţa va înflori, aşa şi sărăcia din casa ta va pieri.

Apoi cerşetorul s-a făcut nevăzut. Flăcăul s-a dus acasă şi a făcut întocmai. Tot anul a muncit cu credinţă în Dumnezeu. La vremea secerişului, numai grânele lui erau făcute. Peste celelalte pământuri căzuse grindina. Boierului nu-i rodise niciun pământ. Acesta se îmbolnăvise de supărare. Flăcăul şi-a oprit pentru sine câte grâne îi trebuiau, iar restul le-a împărţit sătenilor, inclusiv boierului. De bucurie, boierul a vrut să-l facă pe băiat administratorul averii lui.

Acesta a acceptat, cu condiţia ca boierul să împartă din prisosinţa lui şi celor nevoiaşi, ca şi pentru reconstrucţia bisericii din sat. Anul următor a fost rodnic pentru toţi. S-a ridicat în sat o biserică nouă, cu hramul Sfântului Gheorghe, care fusese chiar cerşetorul cu pricina...

VIII. Evaluarea

Exerciţiu: Copiaţi pe caietul de Religie tabelul de mai jos şi completaţi-l:

 

                                     Vameşul                     Fariseul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

1. Rugăciunea

 

 

2. Calităţile

 

 

3. Păcatele

 

 

4. Ce învăţăm de la ei

 

 

IX. Activitatea suplimentară


- Exerciţiu:

Corect sau incorect? Corectaţi enunţurile greşite de mai jos:

a. Fariseul a fost ascultat la rugăciune de către Dumnezeu.

b. Vameşul s-a smerit înaintea lui Dumnezeu.

c. Dumnezeu cunoaşte gândurile tuturor oamenilor.

d. Fariseul nu-şi dădea seama că se mândreşte.

e. Vameşul era un om păcătos, care îşi vedea greşelile.

f. Ar fi bine să ne asemănăm cu vameşul la fapte.

g. Ar fi bine să ne asemănăm cu vameşul la rugăciune.

h. Ar fi bine să ne asemănăm cu fariseul.

X. Încheierea


Rugăciunea, salutul.


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova
 

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article