cuvintele răsfrânte, licuricii din iarba sufletului meu
Mâna lui Dumnezeu Un copilaş îşi întrebă mama: - Mamă, unde este Dumnezeu? - Uită-te, dragul meu, la icoană: iată-L, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Apoi mergi la Sfânta Biserică, casa lui Dumnezeu. Vei primi Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele Domnului...
Nașterea Miresei - Biserica și iubirea ei Astăzi lăsăm frunzele de tei şi de nuc să ne indice felul naşterii Celei mai Frumoase Mirese, Biserica lui Hristos. O naştere în focul harului, în limbi de foc, nefirească, fără dureri, cu neînchipuită bucurie,...
Floarea Bisericii Sub cascada harului Tău Creşte floarea Bisericii, Care are atâtea petale, câte suflete, Pe care Tu le aştepţi. Şi fiecare petală, altă culoare. Cu rădăcini de Înviere, Creşte floarea Bisericii, Timpul o face tot mai frumoasă Şi o pregăteşte...
Mama - Biserică Strânge-mă în braţe, Mamă - Biserică, La căldura harului tău vreau să mă aprind, Eşti singura care îmi poate încălzi inima. Învaţă-mă să merg şi să vorbesc, Mamă - Biserică, Pentru că de multe ori mi se înnegurează calea Şi cad, crezând...
De Rusalii Puterea Duhului Sfânt Se coboară pe pământ, Intră-n case sufleteşti, Face temple omeneşti. E văpaie de-altfel foc, Nu ne mistuie deloc, E văpaie de mister, Bucurie ca în cer. Ard, ard, foc nemistuitor, Deşi sunt un om muritor... Mi-e frică,...
De pomană... şi la bloc! Sunt moşii de vară! Veşnică pomenire moşilor şi strămoşilor noştri, din neam în neam! La anumite zile, oamenii fac „împărţeală" în numele morţilor lor. Desigur, rânduiala este să se ducă femeia în principal cu: colivă, colac (cozonac),...
Mofturel la carnaval - Ah, mami, de ce am impresia că povestea asta este despre mine?! - Nu e despre tine, puiule, e despre un băieţel blond care a trăit pe vremea aceea, când aerul mirosea a narcise şi când trotuarele erau făcute din muşchi de copac,...
Rugă cântată pe melodia inimii Miezul zilei, Miezul nopţii, Miezul sufletului meu, Miezul vieţii, Miezul morţii, Mă învaţă Dumnezeu. Îmi plec capul, Plec genunchii, Îmi plec sufletul uimit, Îmi plec inimii iatacul, Înclinat spre Infinit. Zbor prin ziuă...
Cântec de leagăn din depărtare Puiule, din depărtare Cântă mama de culcare: Nani, nani, puiul meu, Te sărută Dumnezeu. Mamele au azi servici, De-aia mama nu-i aici; Nani, nani, ca să creşti Şi pe oameni să-i iubeşti. Dorul mamei fuge, fuge, Pân' la puişor...