Concurent nr. 11 / Luminita Scotnotis / sectiunea POEZIE RELIGIOASA

17.06.2009 …

Par Mirela

DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE RELIGIOASĂ

Concurent nr. 11, Luminiţa Scotnotis

Chintesenţa existenţei

Spre uimirea peretelui,

culorile pictau o icoană

cât întinderea gândului.

Adunate în taină

prvirile ţinteau diversitatea:

o naştere infimă

patronată de mii de culori.

La moarte, în ceas de rugă,

refluxul peretelui

reflecta meteahna culorii

răsturnată-n adânc.

Lumânări

sub tirania beznei

evocau culmea întinderii.

Iar zeii,

împleteau un cordon

eternului „zet".

Luminiţa Scotnotis (Tema "Eternitate")

Fericiţi cei săraci

Sub a văzului teamă
suferea un ştrengar deocheat
bântuind morminte de marmură,
locuinţe din piatră Carara.
Sforăitul cărţillor îndrumându-l,
era decât un simplu călător.
Şi-a fixat în calendar data:
sărbătoarea supărării
fix în ziua a şaptea.
Agapă fluxului de taine,
obicei adânc încrustat
în propria-şi sumbră icoană;
unealtă de aramă,
reazăm templului său
blestemat.

Iertată-i fie durerea
Căci vesel era.

Luminiţa Scotnotis (Tema "Chemări")

Mireasă robiei

La balu-ntristării, fiinţă femeie,
de-o trăsură pustie-a fost dusă.
Era coasta Lui, inima mea,
pios ospăţ veşniciei?

La balu-ntristării fecioară aleasă
cu braţe de înger şi-o rochie floare,
a fost blestemată sa fie mireasă robiei;
desculţă, de mir purtătoare.

La balu-ntristării încă se duce
şi-n pântec ea poartă o cruce.
O fi mântuirea, femeia de sânge,
durerea din coasta ce plânge?

La balu-ntristării a stat lângă EL...
Dar omul, nu vede, şi nici că-nţelege:
trăsura pustie-i cărată de Rege,
şi-n ea, lumina ce lacrima-I şterge.

La balu-ntristării se duce,
mama, cu pântec de cruce
adună din lacrimi pete de sânge
femeia, e coasta ce-L plânge

Luminiţa Scotnotis (Tema "Chemări")

Organizator: Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article