cuvintele răsfrânte, licuricii din iarba sufletului meu
Postul Mare - Treapta XXIV
„Dumnezeu, creştinii mei, are nevoie de un covor, ca să vină să şadă în inima noastră. Care e covorul? Cu siguranţă iubirea. De aceea, cine are această binecuvântată iubire, mai întâi de
Dumnezeu şi în al doilea rând de fratele lui creştin, acesta se învredniceşte şi primeşte în inima sa pe Preasfânta Treime."
(Sfântul Cosma Etolianul, sec. XVIII)
Nespusele trepte
Sunt suişuri în inimă.
Unde duc, ne spun Scripturile,
Ne spun Sfinţii.
Trepte spre tot mai multă lumină,
Spre tot mai mult curaj
Şi spre Iubirea supremă.
Urci mai timid la început,
Apoi te trezeşti alergând.
Rămâi în iubire, nu coborî,
Urcă tot mai mult, cât poţi urca,
Urcă! Ai o viaţă cât o scară...
Pe treptele de diamant ale liniştii,
Necronometrând pe alţii.
Revarsă-te-n iubire, haide, hai!

Autor: Prof. Religie Mirela
Șova