Minune a Icoanei Maicii Domnului din Kursk

A venit Maica Domnului!

În această vizită a Fericitului Ioan a fost adusă împreună cu el din America şi Icoana din Kursk a Maicii Domnului, care a fost purtată la toate bisericile din Paris. A fost în Medon, la Biserica franceză (care era sub ocrotirea Fericitului Ioan) şi chiar şi în catedrala de pe Rue Daru.

Fratele meu George nu putuse să se închine la icoană, fiindcă fusese bolnav la pat, acasă. Ştiam că Icoana nu avea să mai vină din nou la biserica noastră, căci în câteva zile urma să se întoarcă în America şi mai trebuiau să fie vizitate multe cămine de bătrâni, precum şi casele celor care ceruseră acest lucru dinainte. Mă durea foarte tare faptul că fratele meu George nu va putea să sărute Icoana.

În acea zi preotul nostru nu era acolo - însoţea Icoana pe undeva -, şi Fericitul Ioan slujea Liturghia la noi la biserică. În timpul slujbei m-am gândit să-l sun pe fratele meu şi să-i spun să vină imediat să ia măcar binecuvântare de la Fericitul Ioan înainte ca acesta să plece.

Şi aşa am şi făcut. Fratele meu a fost de acord, dar a spus că nu poate să stea mult la biserică, fiindcă la ora unsprezece îl aştepta un client, cu care trebuia să se întâlnească. A venit şi a rămas pe culoar, aşteptându-1 pe episcop să iasă din altar, însă acesta nu mai ieşea, deşi Liturghia se terminase. Eram foarte supărată văzând că şi George începuse să fie nervos. Uşa laterală a altarului era deschisă şi vedeam că Fericitul Ioan stătea înaintea mesei de la Proscomidie şi consuma Sfintele Daruri. Am îngenuncheat în faţa unei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi am început să mă rog ei în gând:

„O, Preasfântă Împărăteasă a Cerurilor ! Ajută-ne ca Fericitul Ioan să iasă din altar şi să-1 binecuvânteze pe George, altfel s-ar putea să plece chiar acum. Ai văzut că nu a putut să i se închine Icoanei minunate din Kursk. Ajută-mă, Iubită, ca dragul nostru, Fericitul Ioan, să iasă repede." Şi apoi, întorcându-mi gândul direct spre el, am început să îl rog să iasă repede, spunând: „Ştii foarte bine că George nu a putut lua binecuvântare de la Icoană, şi acum nici tu nu o să-1 binecuvântezi - apoi ce-o să se întâmple ? Ştii cât de tare o să sufăr dacă nu o să aibă binecuvântare nici de la tine." Şi ce credeţi că s-a întâmplat ?

Chiar în momentul acela am auzit uşa de la intrare deschizându-se şi câţiva oameni intrând, dar încă nu îi vedeam. Am văzut doar că George s-a dat la o parte ca să le facă loc.

Apoi am văzut clar că intrase şi preotul nostru împreună cu alţi doi părinţi şi că unul dintre aceştia doi purta pe umeri Icoana făcătoare de minuni. Am strigat către Fericitul Ioan:

- A venit Maica Domnului!

Fericitul Ioan s-a întors repede, a ieşit din altar şi s-a dus drept să întâmpine Icoana. Preotul a deschis cutia icoanei şi i-a îngăduit primului om să i se închine -acesta era George ! Nu vă pot spune cu câtă recunoştinţă m-am umplut atunci.

L-am văzut pe Fericitul Ioan luând Icoana în braţe şi ducând-o la Icoana noastră locală făcătoare de minuni, pe care a atins-o cu ea. Apoi a aşezat-o pe tetrapodul principal din mijlocul bisericii, ca toată lumea să i se poată închina. S-a dus, în sfârşit, la George, l-a binecuvântat şi George a plecat! Totul atât de repede, de neaşteptat şi atât de perfect cronometrat!

"Fericitul Ioan Maximovici. Viaţa şi Minunile", Editura Sophia, Bucureşti, 2006

 
 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova
 

Minuni impartasite

Mirela Şova