O alta durere a lumii

O altă durere a lumii 

    

Am citit undeva că s-au avortat atâţia copii, în România, în lume, în ultimii ani, încât se poate spune că a mai trecut un război peste omenire...
    
Sala de aşteptare a unui cabinet ginecologic, particular. Conversaţie - reală, prea reală - între două femei, una foarte tânără, alta aflată spre bătrâneţe. Nu sunt rude directe încă, dar au venit împreună, pentru avort - cea tânără; pentru „susţinere", cea în vârstă.
     - Dragă, trebuie să intri, nu-ţi fie frică, şi eu am făcut atâtea (avorturi...) la rândul meu. La primul e mai greu, apoi... te obişnuieşti.
     - Dar, nu vă supăraţi, tocmai că e primul! Ar fi primul meu copil. Totuşi, nu vreau!
     - Gândeşte-te bine, nu vreau să te forţez, încă nu eşti cununată cu băiatul meu... Ce să faceţi voi acum cu un copil? Şi tu eşti atât de tânără...
     - Dar el (băiatul doamnei în vârstă) mă iubeşte şi ar trebui să-i spunem de copil, cred că l-ar vrea! îngaimă tânăra. (E ca la douăzeci de ani, îmbrăcată în „uniforma" modernă: blugi, bluză strâmtă... E tristă, dezorientată, speriată.)
     - Ce să-i mai spui tu?! Nu crezi că i-am spus eu? Băiatul meu ştie! Dar n-a vrut să vorbească şi cu tine despre asta, să nu te influenţeze. El nu l-ar vrea. M-a lăsat pe mine să-ţi spun... (Mama „iubitului" are o privire impenetrabilă, e hotărâtă până în măduva oaselor să nu cedeze. Simte că nu mai are mult şi... victima e capturată în ghearele păcatului, pe care ea personal nu îl consideră păcat.)
     - Cum, el nu îl vrea? (Fata începe să plângă. Se simte trădată de iubit, nu poate crede că mama lui spune doar o minciună. Şi poate nici nu era minciună...).
     - Hai, gata, gata. O să te obişnuieşti. O să faceţi şi un copil, dar nu acum, ci după nuntă. Că v-ajunge unul! Ia gândeşte-te şi la serviciul tău. Păi ce-ar spune patronul dacă ar afla că eşti gravidă?! Vai, te-ar da afară imediat! Nu, nu-i bine aşa...
     - Dar îmi iau concediu, apoi mă reîntorc... Nu asta e problema..., spune fata, cu privirile în pământ. Problema e să-l vrea el (iubitul). Mai bine îl sun acum.
Intervine doctoriţa ginecolog, care le cheamă în cabinet pe cele două. Le-a venit rândul.
     - Ştiţi, numai puţin vă rog, îi e frică... fetei, zâmbeşte galben doamna cu pricina, mama „iubitului".
     Iarăşi presiuni în sala de aşteptare, iarăşi lacrimi. Fata intră în cabinet, i se face o injecţie cu rol anestezic. Apoi iese, dă să plece. Doamna „binevoitoare" o ţine... Până la urmă, o convinge. Cortina cade. Peste încă un suflet lipsit de dreptul la viaţă, de Botez, de cele ce urmau a-i fi dăruite de Creator.
     Problema, până la urmă, e ca mamele să-şi dorească naşterea propriilor copii, dincolo de circumstanţe.
    
Doamne, ocroteşte pruncii în pântecele mamelor lor, dă putere acestor mame să lupte până la capăt cu prejudecăţile şi obişnuinţele lor sau ale altora, şi să le dea naştere!

    

Autor: Prof. Religie Mirela Șova