Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Bagajul prea greu

2 Juin 2008, 07:26am

Publié par Mirela

Bagajul prea greu





O studentă primea în fiecare lună, la tren, câte o geantă mare, plină cu mâncare, de la părinţii săi. Ea studia la facultate în alt oraş decât cel natal. Trenul ajungea spre seară şi nici un coleg sau colegă nu avea timp sau nu putea să o ajute la transportarea acestui bagaj.

Fata încercase să le spună părinţilor ei că e prea greu bagajul pentru ea, dar ei doreau să îi pună cât mai multă mâncare ...

- O să găseşti tu vreun prieten să te ajute, i-a zis mama fetei, la telefon.

  
Însă ea nu a găsit. Unul dintre bagaje a fost atât de greu, încât abia îl putea ridica de jos. Mergea câţiva paşi, apoi se oprea. La urcarea scărilor de la metrou a fost cel mai greu. La un moment dat, tânăra se gândi: „Doamne, chiar nu mai pot să-l duc". Atunci bagajul îi alunecă din mână. Exact în acea secundă, un necunoscut prinse torţile genţii, înainte ca aceasta să cadă pe scări. El duse bagajul până la o staţie de tramvai. Fata fu uimită de rapiditatea cu care Dumnezeu trimite ajutorul, când un lucru este imposibil de realizat de unul singur.

  
Ea mulţumi necunoscutului şi îşi continuă drumul spre gazda la care locuia. De la staţia de tramvai până la blocul gazdei mai era puţin de mers. Un alt necunoscut apăru şi îi duse geanta, fără nici un cuvânt, până la uşa liftului.


Când nu e cine să ne ajute, Dumnezeu trimite pe cineva. El nu ne lasă pradă disperării, singurătăţii. Să avem încredere că niciodată nu ne va părăsi!

 
 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article