căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE LAICĂ
Concurent nr. 38, Casandra Ioan (http://www.scasika.blogspot.com/)
S.O.S
lucruri anoste zburau nedefinit. Ea conversa cu toate arătările universului în limba de sub limbă, folosind culori în loc de semne. Pe muchia encefalică jucau arşice două suflete interminabile lângă care ea ar fi vrut să se aşeze, să le aibă pe ele şi pacea! Cu acul ea împungea ţesătura vieţii înseilându-şi drumul printre bălţi şi stele. Firul intermitent trimitea mesaje S.O.S despre sufletul ei intermitent, apărând şi dispărând
în oglinda zilelor. |
Casandra Ioan, Tema "Solare" |
Noimă
Bucăţi de bucurie îmi fac orbitele să se rotească. Sunt gânduri şi muzica lor înotând prin ochii mei ca peştii. Văd şi ochii tăi - atât de vii şi povestitori. Clipeşti ca să inculci o intimitate cu propriul suflet. De am putea reţine părţile fleşcăite - cearcănele
oglindindu-ne în timp. |
Casandra Ioan, Tema "Hibrid" |
O mână de foc
O mână de foc prinzând întunericul de piept Şi răsucindu-l până din el se desprinde suflul lunatic al omului păpădie. În apatie se intră împreună cu întreaga lume şi se stă acolo mai multe vieţi paralele incubate în cuiburi scurse. Pur se trăieşte în creierii munţilor sfinţii de ei aplecaţi peste apa vie cu cumpăna dreaptă a vieţii şi morţii. Prin dreptul porţii treci spre altceva, până când ochiul sângeră pe prispa sufletului ca o faclă de ceară
vestind cerurile.
Fum ieşind în căţui Ochii închişi în etui Peste ale sufletului statui. Promoroacă multă în limbile de aramă, şi sunete de tren şi de ciocârlie, izvorând din a creierului chindie, repaos total, irumperi târzii de ţipete un destin însumat - o altă cifră puţin sufletească. |
Casandra Ioan, Tema "Hibrid" |