căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE RELIGIOASĂ
Concurent nr. 30, Prof. Silvia Banea, din Galaţi
CUGETARE
În sufletul cugetând, Ce mare minune Să-L aştepţi pe Dumnezeu În uşa gândului tău, Să-L pofteşti cu iubire La masa smereniei. Să-I oferi flori Dospite dureri Tainice lacrimi, Cuvinte-Tăceri. Să-L ospătezi sfios Cu calde rugi, Cu dor pios S-aprinzi lumina În candela iubirii, Pacea iertării, Mireasma Dorului Bucuria Harului. Ce dor minunat Ce gând cald, Doar în Dumnezeu S-aprinde Iubirea În adâncul inimii,
La poarta Regăsirii. |
Prof. Silvia Banea, Tema "Chemări" |
CÂNTEC
Pe scenă de lumină Imn de frumuseţe Inima de miresme. Se înalţă duh de viaţă În trup de flori, Perdea de rouă Mănunchi de culori. Cântă cerul în noi Ale dimineţii viori Imn de linişte Inima de veşnicie. Se scaldă albastrul În văi de gânduri Se opreşte timpul În lan de lacrimi. Se unduie tăcerea În firele de iarbă Şi toată Iubirea
Curge ca o baladă. |
Prof. Silvia Banea, Tema "Chemări" |
PREADULCE MÂNGÂIETOR
Curg grăbite În foc nevăzut În chin nesfârşit. Scrum de păcate În cimitir de oase îngropate. Aluat de întuneric tare Hrană gurilor de fiere. Firimituri de iad Ce în inimă cad, Pustiu răscolitor Spinii lacrimilor. Ierarh al veşniciei, Mângâietor al durerii Îndulceşte cu Lumină Valurile de tină Din trupul timpului gârbovit
Din sufletul iubirii secătuit! |
Prof. Silvia Banea, Tema "Chemări" |