Ovidiu Oana - Pârâu / Poezie religioasă (1)

Ovidiu Oana - Pârâu / Poezie religioasă (1)



ne cheamă îngerii

 

de s-ar picta pe boltă sentimente

mai mult decât natura poate-o face

aş creiona întâi avertismente

să fie cerul liber pentru pace

mai jos, spre orizont, iubire-aş pune

întâi a soarelui pentru o nouă zi

şi-a lunii răsărită din genune

cu teama ei adâncă de-a lipsi

în vârf de munţi aş pune bucuria

acelor care-n primul drum spre stele

cărarea aspră le-a fost temelia

de-a reuşi în a-ndrăzni spre ele

iar peste nori, în tuşe, cutezanţa

a mii de aripi frânte pentru zbor

ar contura credinţa şi speranţa

că mintea te ridică peste nor

..................................

ne cheamă îngerii spre zări albastre

ei sunt trimişi de-acela care sus

veghează sensul devenirii noastre

şi ne-a'nvăţat ce-i sacrificiul prin Iisus.

Tu, rege al luminii

Nepământescu-Ţi tată, voinţa îşi îndrumă

Către curat ogorul, cu numele Marie,

Sortită dintre toate, să-ţi fie Ţie mumă

Şi să Te zămislească, spre-a lumii bucurie.

Pe Iosif l-a pus strajă, la toată biruinţa

De a Te naşte-n iesle, pe paiele sărace

Şi gazdă pentru Magii, care-şi strigau credinţa,

Că Fiul Celui veşnic, s-a pogorât cu pace.

Ţi-ai împlinit destinul, scriind învăţătura

Cu sânge-n cartea vieţii, ca pavăză ruşinii

Şi-ai poruncit ca mila, să-nlocuiască ura,

Tu, răstignit al vieţii, dar Rege al luminii.

El (pruncul sfânt)

El, unde oare S-a născut ?

În grajdul pardosit cu lut !

Ce-a auzit când S-a născut ?

Paiele-n foşnet, aşternut !

El, ce-a simţit când S-a născut ?

Al Maicii Sale sfânt sărut !

Cine-L veghea când S-a născut ?

Tatăl Iosif, cu glas tăcut !

El, ce-a primit când S-a născut ?

Al Tatălui din cer ţinut !

Cum L-au numit când S-a născut ?

Iisus, din Domnul conceput !

El, ce-a văzut când S-a născut ?

Că suntem oameni, şi atât !

Drumul sfânt

Îi adulau cerşindu-le favoruri,

Vedeau în ei destinul, împlinirea,

Obraji scăldau cu lacrimi ca onoruri,

Oracole-n altar ciopleau menirea.

Dar zeii tac, sau râd de toţi şi toate

Stropşindu-i sub a vieţii crude valuri,

Chiar dacă-i văd sărmani şi rupţi în coate,

Îi potopesc cu false idealuri.

Un singur om desăvârşindu-şi jertfa,

I-a învăţat privirea înspre ceruri,

Crucificând nu trupul, ci amorfa

Credinţă în minciună şi totemuri.

Ca să te naşti şi să te dai pe tine

Prin adevăr şi cu seninătate,

Să nărui temple false în ruine,

Acesta-i drumul sfânt spre libertate.

Miopie

Când nu poţi vedea

cu ochii deschişi,

să cauţi în tine !

Iar dacă,

nici adâncul tău

nu te ajută,

atunci, teme-te !

Nu de ceea ce este

în afară !

Ci de puţinul din tine !

mă-ntrepătrund cu cerul

mă-ntrepătrund cu cerul

căutând răspunsul care

va lămuri misterul

ascuns în fiecare

în cosmicele ritmuri

găsi-voi bucuria

pierdută-n infinituri

şi-n ele armonia

din licăriri de stele

desprinde-voi istorii

ce-s încrustate-n ele

să le preschimb în glorii

ca să-nţeleg creaţia

şi naşterea, schimbarea,

desigur divinaţia-mi

va uşura căutarea

şi-am să-nţeleg lumina

ascunsă-n curcubeu

uitând de nehodina

netrebnicului eu


Autor: Profesor Ovidiu Oana - Pârâu

Mulțumim autorului pentru poeziile trimise spre publicare pe site.