Califul barza - in versuri

Califul barză

Din neclintirea zilei, un calif vru să iasă

Şi-un praf vrăjit luându-şi, ajunse a fi... barză!

Cu-al său vizir, de-asemeni, cu voce omenească,

Urmând ca la „mutabor" chipul să-şi reprimească.

De! Curiozitatea fu mai mare ca frica

Şi-au râs, bietele berze; atunci vraja se strică:

De râzi cât timp eşti barză sau orice vietate,

Nu-ţi mai aduci aminte cuvântul... stai departe!

Zburând cu aripi triste şi cu mintea golită,

Văzutu-şi-au duşmanul cum falnic se ridică;

Fusese pus la cale acest joc al schimbării,

Califul să rămână veşnic supus pierzării...

Noaptea, între ruine, suspinul unei bufniţi

I-atrase... şi cu milă aflat-au alte tainiţi,

Căci tânăra prinţesă acolo-i izolată,

De n-o va cere nimeni de soaţă, niciodată.

Dar bufniţa - prinţesă ce plânge cu glas dulce,

Berzelor, dezlegare a vrajei, poate-aduce!

Cunoaşte ea o taină: desigur, le-o va spune,

De va vrea - unul numai - soţie s-o ia mâine...

Stau berzele pe gânduri... frumoasă-o fi prinţesa?

Privesc tăcuţi şi tulburi - şi tot aşteaptă dânsa...

Califul hotărăşte că el o să primească,

Fie ce-o fi... acceptă să se căsătorească...

Atunci, în neagra noapte, la sfatul cel de taină,

Un vrăjitor rosteşte cuvântul ce-l uitară.

Între ruini se ţine petrecere păgână,

Dar berzele ascunse... berze n-o să rămână!

Chipu-şi recăpătară toţi trei; când, cu uimire,

Văd că-i mândră prinţesa, peste închipuire!

Nunta se săvârşeşte, e bucuros califul

De falnica-i soţie ce i-a adus-o timpul...

Pe cei răi pedepsiră

Şi fericiţi trăiră...!


Spre povestea "Califul barză", de Wilhelm Hauff, repovestită, click.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova