Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor

Concurrent no. 15 - Radu

DORURI LA RĂSARIT / NOSTALGIES AU LEVANT
Concurentul nr. 15 / Concurrent no. 15



Se aud colindătorii


Ce clipe înălţătoare ne cercetează iar
Ca un fior prea tainic de sfântă resemnare,
Aici unde cerescul şi preacuratul har
Simţim cum ne umbreşte adânc, pe fiecare.

Suntem părtaşii unei naşteri sfinte
De peste vremuri ca un ecou în timp,
Spre ceruri înălţând ruga fierbinte
Colindul nostru - preacuratul nimb.

Vestim azi naşterea fără pereche
Se aud colindătorii lui Hristos,
Şi-n sfânta noastră patrie străveche,
Colindele sunt praznic luminos.

Voi glasuri minunate de copii
Purtaţi iar faima craiului ferice,
Şi voi părinţi, din inimile vii,
Al vostru imn spre cer să se ridice.

Daţi lui Iisus toţi slava cuvenită,
Colindul păcii ca o rugăciune
Precum lumina ce nicicând n-apune;
O taină a împăcării dăruită.




Crez


Nu, singuri nu suntem,
Dincolo, zarea, cumpăna
Aceleiaşi lumi.
Nevăzut, dar în preajmă
Stă pururi Cel care,
Purtător de speranţe
Dă orişicui pacea împlinită.
Nu, singuri nu suntem
În suflet strângând măsura luminii
Pe drumul cel bun,
Nevoie împlinită, de sacru

R. Botis





         RADU




Răspunsul Admin. către  Radu:


Deși am aflat în târziu,
Singuri nu am fost niciodată!
...Mai sunt încă mulți ce nu știu...


 

 

Organizator:
Prof. Religie Mirela Șova

Retour à l'accueil
Partager cet article
Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article
U
8 puncte
Répondre
M
acord concurentului nr 15,radu-3 puncte
Répondre
E
acord concurentului nr 15,, radu- 3 puncte
Répondre
D
Acord concurentului nr 15- 3 puncte
Répondre