căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
Povestea „Sarea în bucate", de Petre Ispirescu, în versuri
Sarea în bucate
Pe vremea ceea, când timp nu-i,
Să curgă ritmic în secunde,
Un împărat văduv dori
Ca de la fete să audă
Cum îl iubesc, sau cât de mult,
Ca inima să-şi mai aline;
- Eu, tată, ruga îţi ascult,
Ca mierea te iubesc, ştii bine!
- Iar eu ca zahărul, aşa
Îi spuseră primele fete...
Doar cea mai mică nu-ndrăznea
Iubirea să îşi manifeste.
- Și eu, tătucă, te iubesc,
Cum este sarea în bucate;
Durerea inimii zăresc
La tine, tată, ne-mpăcată...
Se mânie cel împărat
Şi nu-i plăcu răspunsul fetei;
De-acasă, fiica a plecat,
Gonită-n grabă, pe nedrept!
Până în altă-mpărăţie,
Fata cu suflet întristat
Se duse... Domnul însă ştie
Pe cei cu cugetul curat.
Şi-acolo ea fu servitoare,
Muncind cu dragoste şi har,
Aleasă ca însoţitoare
Împărătesei celei ţări.
Un fiu avea împărăteasa,
Un unic prinţ, ce în război
A fost trimis, să se călească,
Păzindu-şi ţara în nevoi.
Rănit e prinţul... şi-l veghează
Frumoasa fată de-mpărat,
De care nimeni nu visează
Că-n slugă doar s-a deghizat.
Apoi o cere de soţie,
Crezând că-i fără de părinţi;
Doar inima prinţesei ştie,
Dar rabdă, cu gânduri cuminţi.
Se face nuntă, mare fală,
Cu invitaţi din patru zări.
Chemat anume, al ei tată
E ospătat... cu dulci gustări.
Fără de sare în bucate
Este servit doar socrul mic...
Atunci se supără şi şade
Stingher şi încruntat la chip.
Nemairăbdând, cere îndată
Să afle rostul umilinţei.
Răspunsul îl primeşte: - Iată,
A fost a miresei dorinţă.
- Sunt fiica ta, o, împărate,
Şi-am vrut să îţi arăt aşa
Că dintre cele trei surate
Tot cea mai mică te iubea.
Mă iartă că în faţa lumii
Secretul am dezvăluit,
Astfel, adevăratul nume
Din nou, pe drept, l-am dobândit.
Înţelegând rostul „pedepsei",
Se-nduplecă cel împărat,
Binecuvântare dând fetei
Care tocmai s-a măritat.
Cum e iubirea-adevărată?
Taman ca sarea în
bucate!
Spre povestea "Sarea în bucate", de Petre Ispirescu, repovestită, click aici.
Autor: Prof. Religie Mirela
Șova