Concurrent no. 7 - Caliopi

08.10.2008

DORURI LA RĂSĂRIT / NOSTALGIES AU LEVANT
Concurentul nr. 7 / Concurrent no. 7

Caliopi Dicu (România, București)

Amprentele eului meu

Amprentele eului meu

sunt singurele adevăruri

pe care nu le-a schimbat nimeni.

Am luat umbra lor

într-o toamnă de fericire

şi cu palma dreaptă

am rănit Olimpul -

i-am pus sarea din lacrima mea,

şi-am crăpat de poalele vântului

răstignirea

peste podul cu două colţuri

de lume

unde cuiburile devastate de spirite

zornăiau la înălţimea nemuririi

de care mâine vor asculta ursitoarele.

Am scris

Am scris un poem trecătorule

despre cum să loveşti fericirea

cu un cântec.

Tonul să-l dai departe de lume

şi trei zile să păstrezi o lacrimă

în colţul ochiului,

s-o duci la biserică şi în genunchi

să plăteşti nesocotinţa

că ai anunţat moartea înaintea mea.

Îngerii vor dansa ca atunci

când se leapădă omul de păcate

în fântânile sfâşiate de soare.

Aseară am scris un poem trecătorule

lângă sticle abia începute

şi nu i-am greşit rostul

pentru că la mare

n-aş putea fi niciodată

decât un cântec prăbuşit în iubire.

Pe cercul polar

Poemele mari se scriu în vremea totală,

când drumurile de secetă

îmbătrânesc

şi cer o nouă existenţă

pentru mişcătoarele porţi ale amiezii.

Şi dacă s-ar aprinde luminile lumii

peste praguri în amintirea vieţii

ar veni călătorii ursiţi să-şi joace

poverile fără umbră la ruleta aşteptărilor,

şi s-ar deschide o fereastră

ca adăpost între cumpeni

pentru viitorii paznici de păcate.

Poemele mari se scriu în toate glasurile

cu taine pedestre

în nopţi mult prea lungi şi diforme

în care se alunecă înadins

ca o naştere-nsemnată

pe cercul polar.

Am oprit cuvintele

Întoarce-mi cântecul fără de nume

ăla vechi cules

din vise de şarpe

pentru dragostea mea.

Se scutură florile în ceaţă

- mărturiseşte unui timp

iertat de îngeri -

misterul care se risipeşte mai uşor

ca pe vremuri în întrebări

şi se logodeşte spre nord

cu o rudă divină.

Pentru tine am oprit cuvintele

să doarmă,

le-am trezit de dimineaţă

răstignându-le de prisos prin lume

ca să înţelegi că tristeţile uneori

bat ca nişte clopote izbite de ger.

La distanţă

O palmă sub mersul lumii

am să întind

să nu orbesc în ziua

scoicilor albe

ca o parabolă - un zid

prăbuşit în articulaţia numerelor.

O pasăre am să închid

să plutesc şi de sus

să pun pietrelor nume frumoase

că ne poartă chipurile înrămate

în somnul călăuzei.

Un glas am să aştept

la poarta a două chemări

să-i întrerup durerea

la distanţă de un poem

care n-a fost niciodată fluier.

CALIOPI

Răspunsul Admin. către Caliopi:

Ce naște poezia și ce lacrimă-o crește?
Din câte inimi mute poetul glăsuiește?

Organizator: Prof. Religie Mirela Șova