Psalmii in versuri
|
|
Mirela
Șova
|
Psalmul
118
Fericiţi neprihăniţii
Ce păzesc legea cea sfântă;
Fericiţi vor fi smeriţii
Ce spre Domnul se avântă!
Fericiţi cei ce păstrează
Calea sfintelor porunci;
Cei ce, bine, nu lucrează
Se vor chinui la munci!
Doamne, Tu ai dat poruncă
Voile să-Ţi împlinim;
Pe a ascultării stâncă
Zi de zi să ne-ntărim.
Poruncile Tale, toate
Aş vrea să le-ndeplinesc.
Niciuna să uit prin fapte,
Ca să nu mă ruşinez!
Inima mea îndreptată
Îţi dă laudă şi-nvaţă
Cugetarea cea înaltă,
Ce mă întăreşte-n viaţă.
Nu mă părăsi pe mine,
Cuvântul Îţi voi păzi;
Eu voi stărui în bine,
Până moartea va veni!
Deci cu inima Te caut,
Ca să nu mă părăseşti;
Sufletul îmi este flaut
Pentru graiuri îngereşti.
Binecuvântat eşti, Doamne,
Învaţă-mă al Tău drum;
Iar cu buzele voi spune
Stăpâne, cât eşti de bun!
Bogăţia bunătăţii,
A poruncii împlinite
Şi frumuseţea dreptăţii
Sunt desfătări negrăite.
Mă gândesc mereu la Tine,
Cuget la porunca Ta.
Cuvintele le voi ţine,
Viaţa mi-o voi îndrepta!
Tu deschide-mi ochii mie,
Ca minunea să-Ţi cunosc;
Legea Ta mereu să-mi fie
Calea, viaţa, veşnic rost.
I-ai certat pe cei ce-s mândri,
Ca şi pe nelegiuiţi;
Dar pe mine să mă aperi
De făptaşii urgisiţi.
Cugetat-am doar la Tine,
Iară ei mă ocărau;
Gândul meu era de bine,
Dar cei tari mă defăimau!
Al meu suflet se topeşte,
Se lipeşte de pământ;
Viaţa sufletu-mi doreşte,
Dată de al Tău cuvânt!
Învaţă-mă calea dreaptă,
Fă-mă să o şi-nţeleg;
Cugetarea înţeleaptă
Dă-mi, ca binele s-aleg!
Sufletul îmi oboseşte,
Supărat în neştiinţă;
Vino şi mă întăreşte
În cuvânt şi în credinţă!
Îndreptează calea strâmbă,
Milă fă-mi cu a Ta lege;
Adevărul nu se schimbă,
Sufletul îl înţelege.
Mă lipesc de-a Ta poruncă,
Doamne, nu mă ruşina;
Dă-mi schimbarea cea adâncă,
Lărgeşte inima mea!
Pururea-Ţi păzi-voi calea,
Doamne, dă-mi înţelepciune;
Dă-mi povaţă pe cărarea
Harului şi-a faptei bune.
Inima să nu se-ntoarcă
Dureros, spre lăcomie;
Ochii mei nu se încarcă
Cu priviri de viclenie.
Doamne, eu mă tem de Tine,
Deci Te rog să mă îndrepţi;
Mila Ta să mă aline,
Cu ocări să nu mă cerţi!
Eu doresc a Ta poruncă,
Ştiu că ea mă face viu;
Mila Ta să mă conducă,
Mântuit şi eu să fiu!
Doamne, am mare nădejde
În cuvântul ce-ai rostit;
Celui ce mă ocărăşte
Nu-i răspund cu grai răstit.
Dă-mi pe limbă adevărul,
Să-l grăiesc până-n sfârşit;
Pururea-L caut pe Domnul,
În Care-am nădăjduit!
Poruncile Tale caut,
Despre Tine povestesc;
Calea Ta în veci o laud,
Împăraţilor vorbesc.
Legea Îţi iubesc, cuvântul,
Foarte tare, foarte mult;
Nu s-a-mpuţinat avântul
Spre Tine, spre al Tău cult.
Aminteşte-Ţi a Ta spusă
Către robul Tău dorit.
Mângâierea Ta, pătrunsă
De nădejde, m-a smerit.
Sub cruntă batjocorire
Am răbdat, m-am umilit,
Dar am dus la împlinire
Legea ce mi-ai dăruit.
Gândul Tău din veac, Stăpâne,
Eu atunci mi-am amintit.
Ştiu, la Tine nu rămâne
Nimic rău, nepedepsit.
Sunt mâhnit, căci păcătoşii
Mă-nconjoară şi sporesc;
Ei nu vor legea dreptăţii,
Pe Tine nu Te cinstesc.
Pribegind, mi-aduc aminte
De Numele Tău cel Sfânt.
Cânt cereştile-Ţi cuvinte
Şi-Ţi păzesc legea oricând!
Tu eşti darul meu, dorirea
Vieţii mele îndreptate,
Partea mea şi moştenirea
Depărtării de păcate.
Ţie m-am rugat din suflet,
Pentru mila Ta nespusă;
În dreptate mi-am pus umblet,
A mea inimă-i străpunsă!
Gata sunt pentru poruncă,
În păienjenişul vieţii.
În păcat nu mă aruncă
Uneltirea răutăţii.
Şi mă scol la miezul nopţii
Să Te laud cu-a mea rugă.
Mă supun, blând, judecăţii,
Căci de bunătate-i pârgă.
Sunt părtaş la bucurie
Cu cei pe care-i conduci,
Cu cei ce se tem de Tine -
Milă multă lor le-aduci.
Îndreptează-mă pe cale,
Bunătate fă cu mine,
Să învăţ legile Tale;
Eu cred cu tărie-n Tine!
Am greşit întâi în viaţă,
Mai apoi m-am umilit.
Dar trezitu-mi-ai speranţă
Şi cuvântul Ţi-am păzit.
Căci eşti Bun, eşti Bunătate
Şi mă-ndrepţi cu mila Ta.
M-ai certat, după dreptate;
Legea Îţi voi cerceta!
Cei mândri - inimă neagră,
Închegată-n răutate;
Iară viaţa mea, întreagă,
Desfătare în dreptate.
Doamne, Îţi dau mulţumire
Că m-ai dus la umilinţă;
Astfel am făcut pornire
Vieţuirii în credinţă!
Legea Ta este mai bună
Decât splendide comori;
Gura Ta poate să-mi spună
Despre dreptele cărări.
Tu eşti Domnul, Ziditorul,
Doar Tu dai înţelepciune;
Se va bucura poporul
Drepţilor, de cele bune.
Facă-se mila cea mare,
Mângâierea Ta m-atingă,
Doamne, tinde-mi îndurare,
Răul să nu mă învingă!
Mintea mea e-n cugetare
Către legea Ta cea sfântă;
Caut a Ta îndreptare,
Tot cu inimă înfrântă.
Ruşinează-i pe nemernici,
Pe nedrept m-au duşmănit;
Parte fă-mi cu cei puternici,
Ce pe Tine Te-au iubit!
Inimă fără prihană
Dă-mi, ca să fiu mântuit;
Dorul face-n suflet rană
După Tine, Cel dorit.
Chiar şi ochii mei Te-aşteaptă,
Ei privesc departe-n zări,
Să Te vadă, să Te vadă,
Să-mi răspunzi la întrebări.
Cât voi mai trăi în lume?
Dreptate, când îmi vei da?
În jur e deşertăciune,
Nu-i nimic ca legea Ta.
Poruncă Ţi-e adevărul;
Pe nedrept m-au prigonit.
Obositu-mi-a piciorul,
Sufletul mi-e chinuit.
Ajută-mă, mă viază,
Milă dă-mi până-n sfârşit;
Legea Ta mă îndreptează,
Calea nu am părăsit.
Cuvântul domneşte-n veacuri,
Adevărul e în cer,
Şi-i transmis mereu în neamuri.
Creaturile nu-Ţi pier.
Pământul aşa rămâne,
După cum Tu l-ai făcut.
Orice zi are şi-un mâine,
Pentru un nou început.
Facerea mâinilor Tale
Îţi slujeşte după lege;
Şi-n necaz, şi-n supărare,
Mintea mea Te înţelege.
Niciodată în uitare
Nu doresc să mă scufund.
Cum să uit legile Tale,
Ce îmi dau viaţă şi cânt?
(partea I)
Pentru partea a doua a Psalmului, click aici!
Autor: Prof. Religie Mirela Șova