Sfantului Emilian de la Durostor

Sfântul Emilian de la Durostor

Vrând Domnul să arate că idolii-s de piatră,

Ce poate fi de mână umană sfărâmată,

Vrând să ne lumineze, că ei nu au putere,

Că sunt doar materialnici, materie ce piere...,

Demult, sub prigonire, a dat dor de martiriu

În sufletul prea vrednic, al unui militar -

Emilian pe nume; lui, glas i-a dat, lăuntric,

Ca să zdrobească jertfe aduse spre... nimic!

Nu toţi au vrut să vadă că zeii cei „puternici",

Au putut doar... să cadă, bicisnici şi nevrednici!

În templu cine intră? Emilian soldatul!

Statui, vase de jertfă, pe lespezi stau grămadă!

Şi mare bucurie, în suflet Sfântul are,

Acum poate să spună că el este cel care

N-a mai răbdat să vadă prostimea-ngenuncheată,

La idoli fără nume şi fără... judecată.

Bătut pentru-ndrăzneală, pentru mărturisire,

Din suflet, bucuria nu-i scade, ci-i ţâşnire!

Presimte-apropierea sfârşitului cucernic,

Domnului mulţumeşte, cinstitul Mucenic!

Cu foc vor să-l spăimânte, credinţa să şi-o lase,

În rug vor să-l arunce, pe cel ce se-nchinase;

Nu ştiu puterea Crucii, păgânii fără frică,

De-aceea ei, pedeapsa, prin flăcări şi-o ridică...

Nears, în rugăciune, Sfântul Emilian

A biruit, cu pacea, ura celui viclean!

Autor: Prof. Religie Mirela Șova