Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Clopote de chemare la Halmyris

7 Juillet 2008, 08:55am

Publié par Mirela

Bat clopote-n Halmyris,
De ani, nezdruncinate,
Departe, de departe,

Acum ne cheamă Sfinţii!

În sfânta mânăstire,
Veniţi cu bucurie!
Spre slava Lui să fie;
Credinţei - întărire!

Lauda Sfinţilor Mucenici

Au privit cu ochiul minţii,

În aprinderea credinţei,

Ei, cei ce viaţa şi-au dat,

Către Domnul - Împărat!

Au văzut că-n astă lume

Totul e deşertăciune...

N-au primit glorii, mărire,

Au vrut veşnică iubire.

N-au cinstit idoli şi zei,

Ştiind că nu-s dumnezei;

Liniştiţi au stat în chin,

Pentru noi având suspin...!

N-au avut în suflet frică

Pentru trupul ce se strică.

De suflet s-au îngrijit,

Ca să fie mântuit.

Domnul li s-a arătat,

Cu drag i-a îmbărbătat;

Diavolii s-au ruşinat,

Iadul s-a cutremurat...

Ne-au lăsat pământ sfinţit,

Prin sânge nepreţuit;

Ne-au lăsat sfintele moaşte,

S-aline bolile noastre!

Noi mereu vă pomenim,

Cu dragoste vă cinstim,

Numele noi vi-l purtăm,

Bucuroşi, vă lăudăm!

Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion

(8 iulie)

Cu har de minuni făcător,

Un preot, cinstit, slujitor,

Numit Epictet - credincios,

În Dumnezeu - Iisus Hristos...

Cu dor de Cel Necunoscut,

Un tânăr din lume, avut,

Numit Astion, a venit,

La preot... şi s-a-nţelepţit!

De Domnul Ceresc a aflat,

În suflet, smerit, s-a-nchinat,

Biserica, Mamă, i-a fost,

Credinţa - un nou adăpost!

Fugind de părinţi ce-au rămas

Departe, cu sufletul ars,

Un preot şi-un tânăr s-au dus,

În Sciţia Mică, -n ascuns!

La Halmyris s-au stabilit,

Minuni de nespus săvârşind,

Încât foarte mulţi au primit

Botezul, la Domnul venind.

Păgânii i-au prins peste ani,

Fiind denunţaţi ca duşmani,

În temniţă-nchişi amândoi:

- Vom spune: „Creştini suntem noi!"

Bătuţi pentru credinţa lor,

Răbdând în văzul tuturor,

Au zis: „Facă-se voia Ta!",

Iar faţa-n har le strălucea.

În chinuri neîngenuncheaţi,

În smoală încinsă băgaţi,

Cântau cântec dumnezeiesc,

Negând orice zeu diavolesc.

Şi capul sfânt li s-a tăiat...

Dar cântecul lor n-a-ncetat!

Mulţimea-n „Amin" s-a plecat,

Iar moaştele le-au luminat!

Minuni după moarte-au lucrat,

De-atunci, până azi, necurmat!

Iar părinţii lui Astion

S-au închinat Bunului Domn!

Aşa cum în Halmyris aţi strălucit şi-n moarte,

Să mijlociţi şi astăzi, scăparea de păcate!

Episcopia Tulcii, protoieria Tulcea

Mănăstirea Halmyris

Sf-Epictet-si-Astion-si-Maica-Domnului.JPGLoc. Murighiol, jud. Tulcea

Telefon protosinghel Iov Archiudean, starețul mănăstirii:

0744/859.883

Cont: RO79BRDE370SV02457903700, Banca Română pentru Dezvoltare

Cod fiscal 14797706

Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article
A
Iubita sora in Hristos, Domnul nostru !

Citesc toate scrierile fratiei tale pentru ca le gasesc pline de Duh Sfant. Esti un teolog exceptional.
Astazi insa, marturisesc ca am plans citind aceste randuri despre noi cei dezradacinati si imprastiati prin lume. Multi se nevoiesc aici cu alte nevointe decat acasa, mai grele, insa nu-si pierd credinta in Dumnezeu. Impreuna cu ei luptam cu nadejde in Dumnezeu.
De-abia asteptam luna lui august, tocmai ca sa venim acasa, in tara, in satul copilariei, sa mergem la o manastire, sa ne induhovnicim si mai mult, caci altfel este rugaciunea de langa racla cu sfinte moaste ale sfintilor nostri iubiti, care ne dau putere sa biruim toate ispitele si toate greutatile.

Cu aleasa pretuire,
Preot Alexandru Cotoraci,
Parohia"Sf.M.Mc.Mina",
Ciudad Real, Spania.
Répondre
R

Cucernice parinte,
Sarut mana si iertare pentru dorul de tara pe care vi l-am rascolit fara sa vreau. Ma bucur foarte mult ca pastoriti romani credinciosi si in afara granitelor..., slava Domnului! Eu am prezentat
articolul de azi din prisma celui ce nu a plecat..., cu iertare daca nu am coborat in adancuri pana la a simti pulsul inimilor de departe... Va rugam sa ne pomeniti in rugaciunile dvs.
sfintite,
Cu stima si cu bucurie,
Mirela Sova