Cocosul suparat

Cocoşul supărat

 
A fost odată, nu prea demult, o bunicuţă care îşi aştepta în fiecare an nepoţeii să vină, să o vadă. Ea era bătrână, bolnavă, dar îi cunoştea pe toţi nepoţeii după numele şi poreclele lor, şi pentru fiecare avea câte o prăjitură specială pe care o gătea.

Într-o zi, chiar înainte de a-i veni nepoţeii, bunicuţa a primit un cadou de la o vecină: un cocoş mic, cu penele aproape negre. Bunicuţa s-a bucurat.

- Ce bine, vecină, cocoşul meu era bătrân şi de-abia mă mai scula dimineaţa!

  
Dar după ce a trimis cocoşul în ograda găinilor, bunicuţa a început să se îngrijoreze. De ce oare? Cocoşul cel mic era foarte obraznic. Mai întâi l-a ciupit pe cocoşul cel bătrân şi i-a zis:
- De-acum eu sunt stăpân pe ogradă! Să nu îndrăzneşti să te mai apropii de vreo găinuşă sau să cucurigeşti primul dimineaţa! Cu mine ţi-ai găsit naşul! Şi tare se mai umfla în pene cocoşul cel mic.

Bunicuţa, ca toate bunicile, înţelegea graiul păsărilor şi a auzit discuţia. Ea a luat o nuia şi l-a altoit de câteva ori pe cocoşul cel mic:

- Ia mai vezi-ţi lungul nasului, piticule! i-a zis ea.

Bunicuţa se gândea la ce vor face nepoţeii ei când se vor întâlni cu proaspătul locuitor şi stăpân al ogrăzii păsărilor. " O să-i las să se descurce singuri", se gândi ea.

   A doua zi, au venit nepoţeii: unul mai mare, Tudorel, şi altul mai mic, Ionel. Ca în fiecare an, ei şi-au strâns în braţe bunicuţa şi au întrebat-o:

- Ce fructe s-au copt?
- Păi, anul ăsta... caisele, perele, murele şi corcoduşele, le-a zis ea.
- Ce bine, bunico!

  
Surpriza însă îi aştepta în ogradă. Cocoşul cel mic se pregătea de atac.
- Mi-au venit doi concurenţi! cucurigea el. Găinuşele mele, o să vedeţi cum o să-i pun pe fugă, căci eu sunt stăpânul ogrăzii! Umflat în pene, cocoşul cel mic părea maaare şi înfricoşător.

- Cucuriguuu! La atac! Şi cocoşul zbură pe umărul lui Ionel.
- Uş de-aici! Bunico! Bunico!

   Dar până să vină bunica, cocoşul cel bătrân sări şi-l lovi cu pliscul în cap pe noul stăpân:
- Na! Na! Na!
Speriat, cocoşelul fugi şi se ascunse printre găinuşe.
- Of! Mai trebuie să aştept un an până să fiu şef! se gândi supărat cocoşelul.
Bunica zâmbi şi se gândi: la anul...

Şi în fiecare an câte o surpriză îi aştepta pe nepoţei.

   Şi v-am povestit frumos

   C-o bunică şi-un cocoş! (Ba cu doi, mă puteţi contrazice voi...)

---

Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați click aici.

---

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova