Proiect didactic / Clasa a sasea / Sfantul Gheorghe
CREDINȚĂ ȘI JERTFĂ: SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE
Clasa: a VI-a Disciplina: Religie Ortodoxă Subiectul (titlul lecţiei): Credință și Jertfă: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Tipul lecţiei: mixtă Durata lecţiei: 50 min. Obiective operaţionale: La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să: O1: să povestească pe scurt viața Sfântului Gheorghe; O2: să memoreze rugăciunea prezentată; O3: să alcătuiască o compunere despre exemplul Sfinților Mucenici; O4: să precizeze mai multe obiceiuri româneşti legate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Obiective formativ-educative: - să se întărească în credinţă şi să urmeze exemplul Sfinţilor. Strategia didactică:
Bibliografia: Vieţile Sfinţilor, Poezii (Sfântul Ioan Iacob Românul), Metodica predării Religiei. |
Desfăşurarea lecţiei: |
I. Moment organizatoric - salutul, rugăciunea, prezenţa. |
II. Verificarea cunoştinţelor - se verifică lecţia anterioară, prin întrebări, cu notare. |
III. Pregătirea pentru lecţia nouă - prin reamintirea cunoștințelor elevilor legate de persecutarea creştinilor. |
IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse - se notează titlul. Se va urmări prezentarea vieţii unuia dintre cei mai mari Sfinți ai Ortodoxiei, cu scopul întăririi credinţei elevilor și a oferirii unui exemplu de sfințenie. Se arată cel puțin o icoană cu Sfântul Gheorghe, dar și album de icoane. |
V. Comunicarea noilor cunoştinţe
- Între anii 284 - 305 d. Hr., Imperiul Roman a fost condus de către împăratul persecutor Diocleţian. Acesta era păgân (închinător la zei) și
dăduse mai multe decrete împotriva creștinilor, dorind să distrugă Biserica lui Hristos și să șteargă din conștiințele oamenilor numele de "creștin". Tot atunci a trăit voievodul
Gheorghe, un creştin de douăzeci de ani, frumos şi viteaz, mare conducător în armata împăratului. El rămăsese orfan şi, auzind de hotărârea împăratului de a pedepsi pe creştini, s-a
hotărât să le ia apărarea acestora și să-și mărturisească, neînfricat, credința. Mai întâi şi-a împărţit averea săracilor, apoi s-a dus în faţa împăratului şi i-a zis: - Împărate, degeaba îi chinuieşti pe creştini. Ei se roagă Dumnezeului adevărat, pe când tu şi slugile tale vă închinaţi dumnezeilor mincinoşi, care nu au putere. Şi eu cred în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! - Turbat de mânie, împăratul, care aprecia calitățile militare ale lui Gheorghe, a încercat să-l convingă pe acesta să se închine idolilor, promiţându-i averi şi locul al doilea în împărăţie. Dar Gheorghe nu a primit. Atunci el a fost închis în temniţă şi bătut. A doua zi, a fost tras pe o roată cu ţepuşe. Dar îngerul Domnului a venit la el şi i-a spus: „Bucură-te!", vindecându-l. Mulţi oameni au început să creadă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, văzând că Gheorghe, în loc să moară, a devenit mai frumos, mai luminos şi fără vreo vătămare. Căci mare este puterea exemplului Sfinților Martiri sau Mucenici, dar și mare este ajutorul pe care îl primesc ei de la Dumnezeu, fiind întăriți cu harul Său, ca să poată răbda toate necazurile și durerile care se abat pe nedrept asupra lor! Între cei care s-au convertit la vederea curajului și a strălucirii Sfântului, s-a numărat însăși soția împăratului, împărăteasa Alexandra, care a fost ulterior închisă și ea pentru mărturisirea credinței creștine. - Mai apoi, Sfântul a fost aruncat într-o groapă cu var nestins, fără să ardă de viu. A fost încălţat cu încălţăminte ce avea piroane de fier înroşite în foc, iar el a spus împăratului că... i-au plăcut încălţămintele. Până la urmă, a fost chemat vrăjitorul Atanasie, ca să-l otrăvească pe bunul Gheorghe.
Însă Sfântul Gheorghe a băut otrava cu bucurie, fără să păţească nimic. După aceea, el a fost bătut cu vine de bou şi obligat să învieze un mort. Prin rugăciune, Sfântul a înviat pe mortul acela, dar împăratul tot nu a crezut în Hristos - Dumnezeu.
„Fă, Doamne, să se preamărească prin mine numele Tău." (rugăciunea Sfântului Gheorghe) |
VI. Fixarea noilor cunoştinţe Întrebări şi discuţii:
|
VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea - Istorioară religioasă: Sfântul Gheorghe şi balaurul După moartea vestitului Sfânt, s-a întâmplat ca într-o cetate de lângă Israel să apară un balaur. Acesta locuia într-un lac şi mânca mulţi oameni. Împăratul cetăţii s-a dus la oracolul idolilor, să-i întrebe ce să facă, să scape de balaur, căci nimeni nu putea să-l omoare, fiindcă scuipa venin şi flăcări. Diavolii din idoli au minţit, spunând că balaurul se linişteşte, dacă primeşte zilnic câte un copil de mâncare.
Oamenii şi-au dat, rând pe rând, copiii de mâncare. A venit şi rândul fetei împăratului. Dar când ea stătea pe malul lacului şi aştepta balaurul, a venit un
soldat pe un cal alb, care a ucis balaurul. Acela era Sfântul Gheorghe, care le-a spus apoi oamenilor cetăţii să nu se mai închine la idolii mincinoşi, ci la Hristos - Dumnezeul adevărat,
că Hristos i-a dat lui putere să omoare balaurul. De atunci Sfântul Gheorghe e pictat în icoane călare pe un cal alb, cum ucide un balaur.
- Obiceiuri româneşti:
- Poezii religioase: Memoraţi rugăciunea de mai jos: Rugăciune Purtător de cunună te-ai arătat Iar pe cei potrivnici i-ai ruşinat Şi precum ai biruit Cu puterea lui Hristos Pe balaurul cumplit, Aşa, Gheorghe mucenice, Zdrobeşte neamul viclean Şi scapă pe cel sărman. (de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul) |
VIII. Evaluarea
Exerciţiu, muncă independentă: Alcătuiți o compunere (circa 10 rânduri) despre curajul mucenicilor de a-L mărturisi pe Hristos chiar și în fața mai-marilor lumii din vremea lor. |
IX. Activitatea suplimentară
- Răspundeţi în scris la întrebarea: „Care este diferenţa între Sfinţii Martiri şi Sfinţii Cuvioşi?". |
X. Încheierea
- rugăciunea, salutul. |
Autor: Prof. Religie Mirela
Șova