Z-Bucium, ciclu de poezii

Cu TINE            Hei, serafimii cântă!                  Mort de patru zile
Mă doare moartea                      Ruga inimii coclite                                
                                           

 


Cu Tine

Pierdută mi-e uitarea,

Pierdută deznădejdea,

Mă zbat în înşelarea

Micimii sufleteşti.

Dar zbaterea-i uşoară,

Căci Tu îmi eşti aproape,

Într-Însumi eşti, să moară

A necredinţei clape.

Mai Blând decât pot spune

Şi decât pot pricepe,

Cu infinite Nume,

Bunătăţii faţete,

Tu eşti; în timp, ca Oaspăt,

Te-ai pogorât, Cuvinte,

Morţii absurde, capăt

I-ai pus, în vremuri sfinte.

Tu eşti; eu sunt cu Tine,

Iar fără Tine - haos...

Iubirea Ta mă ţine

... Şi sunt abia-n pronaos.

Păşesc prin întuneric,

Orb, pipăind Lumina,

Visând Raiul feeric,

Scuturându-mi rugina,

Întind mâna spre Tine,

Să-mi dai pe pleoapă rază,

Aştept să-mi faci, cu tină,

Atingerea-n amiază.

Minunea se petrece,

Atât de fără vuiet,

Că nimeni n-o-nţelege,

Dar văd! - mi-ai dat descuiet!

Hei, serafimii cântă!

În timp ce tu rana-ţi scobeşti,

Să ştii că serafimii cântă...

Chiar dacă tu uiţi să iubeşti,

În trupul lumii har se-împlântă.

Vrei să-I spui NU lui Dumnezeu?

Sau nu vrei să-I răspunzi nimica?

Ţi-ai ales drumul cel mai greu,

Pe care-l pardoseşte frica!

Când viața tu-ți dispreţuieşti

Şi-ţi plângi de milă în degeaba,

Să ştii că-n adevăr greşeşti,

Ţi-ai rupt din suflet păcii salba.

Dar te întoarce în genunchi,

Muşcând ţărâna cu privirea,

Căci rugii tale din rărunchi

Răspunde-i-va, pe veci, Iubirea!

Mort de patru zile

Ca Lazăr, mort de patru zile,

În neclintire de mormânt,

Nu pot să mişc, giulgiul mă strânge,

Apropierea Ta aud.

Sunt totuşi viu în taina morţii,

Aştept ca lespedea să dai,

Să mă trezeşti şi să mă scoţi,

Ca veşnic în mine să stai.

O, Doamne, nu Te mai ascunde,

Căci fără harul Tău sunt mort,

Tăişul morţii se ascute

Atunci când păcătos mă port...

Sunt mort mai mult de patru zile,

Ca Lazăr pe Domnul aştept...

Mă doare moartea

Mă doare c-am murit puţin

Mă voi vindeca, Doamne?

Mi-a murit inima în venin

De lacrimi nesărate şi amare.

Mi s-a scurs roua din obraji,

Mi s-a veştejit gândul cel bun,

Am uitat cine sunt cei dragi,

Nu-mi cunosc trecutul străbun.

M-am vândut demult, chiar şi fără bani,

M-am dat nimănui, singur, pe nimic,

Am cernut prin gri tinerii mei ani,

Nu mi-a mai rămas decât să Te strig:

Mă doare moartea

Dinainte de moarte.

Am gustat-o

Şi e mai amară

Decât un chip schimonosit

De răutate gratuită.

Mă doare moartea mea

Şi a altora

 Şi a celor ce sunt pe moarte.

Vreau să mor demn,

Când va fi,

Pentru a fi nemuritor.

Deci readu-mă la viaţă,

Tu, Viaţa!

       

Ruga inimii coclite

Doamne, îmi dau seama

Că inima mea

Şi-a coclit arama -

E amară stea.

Şi mă-nchin în noapte,

Plâng îngenuncheat,

Inima mea bate

Prea mult în păcat.

Ştiu că ai putere

Din rău să mă scoţi,

Căci prin Înviere

Te-ai sculat din morţi!

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova