Chemari ale Maicii Domnului

Chemări ale Maicii Domnului

Chemarea Maicii Domnului
la vreme de boală

La geamul ferestrei doar norii mai vin,

Trecând şi spre alţii, lăsându-mă-în chin.

În pat, zac în boală, dureri noi încerc,

Şi vine, şi trece al orei greu cerc.

Măicuţă înaltă, să-mi vii tu la geam,

Făcându-mi cu mâna, speranţă să am,

Te-aştept, iar cu gândul te chem necurmat,

Ridică-mi durerea ce m-a-înfăşurat!

Toată nerăbdarea acum mi s-a-ntors

În of-uri şi vai-uri; de teamă sunt stors...

Îmi mângâie fruntea cu har luminat,

Fecioară Maria, de sus, din înalt!

Prietenă Sfântă, nu mă părăseşti,

Când boala m-apasă, tu mă ocroteşti!

Chemarea Maicii Domnului când
cei de aproape ne-au părăsit

Eu nu m-am ştiut singur şi străin,

Ci-ntre prieteni, rude şi vecini.

Dar în durerea mea, m-au părăsit,

Când sărăcia m-a învăluit.

Trimite-mi, Maică, dulce mângâierea,

Singurătatea mi-a slăbit puterea;

Poate-am greşit, Măicuţă, şi nu ştiu

De ce sunt părăsit, ca-ntr-un pustiu.

Poate-s lepros prin fapta mea cea rea,

Prin vorba aspră, prin privirea mea;

Al tău sunt, Maică, şi aşa, lepros,

Să mă atingă cu har mult Hristos!

Singurătatea doare ca otrava.

Cu mine însumi am pornit gâlceava.

Chemarea Maicii Domnului la vreme
de secetă duhovnicească

Maica mea, Măicuţă de creştini,

Vino iute cu-al tău Fiu, s-alini

Setea ce-a cuprins sufletul meu,

Ce s-a-ndepărtat de Dumnezeu.

N-am ştiut că o să zac atât,

Înglodat în rele pân' la gât,

Îmbuibat cu al minciunii gol,

Refuzând să-ţi fiu în lume sol.

N-am crezut că doare-atât de mult

Să-mi resping menirea şi să uit.

Zvârcolindu-mă pe jar nestins,

Strig la tine: setea m-a cuprins!

Dă-mi din apa vie, cea de sus,

Dă-mi din harul Domnului Iisus,

Să-mi auzi măcar ecoul stins,

Să nu mă laşi, de sete, învins!

Gâlgâie izvorul sfânt, de har,

Iar eu am trăit... fără habar...

Zâmbetul Fecioarei

Zâmbetul Maicii Domnului către Prunc

Este curcubeul cel nou al lumii.

În icoană însă, Maica ne priveşte

Cu seriozitate.

Zâmbetul îl lasă pe mai târziu,

Pentru vremea când vreme nu-i,

Când suferinţă nu-i,

Când toţi cei care au spus „Da" Mirelui

S-au născut şi au prins rădăcini atemporale.

Acum Maica Domnului

Nu ne zâmbeşte

Decât printre lacrimile

Pentru cei recalcitranţi la orice duioşie.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova