cuvintele răsfrânte, licuricii din iarba sufletului meu
Nu ştiu
Nu cunosc, Doamne, adâncurile Tale.
Nu-Ţi cunosc planul Tău minunat.
Sunt la răscruce de gânduri, de jale,
Mi-e frică, Doamne, că Te-am supărat.
Cu nerăbdarea, cu nepăsarea,
Cu neiubirea, cu fricile,
Cu enervarea, cu neiertarea,
Mi-am făcut, Doamne, toate voile.
Cât de departe, cât de-ntuneric
Este la mine, în gândul meu;
Temperamentul meu cel coleric
Mă-nstrăinează de Dumnezeu.
Dar ştiu şi astăzi că-mi dai o şansă,
Pentru că-n pace pot să respir;
Îmi faci chilie în a Ta casă
Şi o sfinţeşti, pentru mine, cu mir.
A Ta-i iubirea, a Ta e viaţa,
Tot ce-i al meu de la Tine e dat.
Sparge-mi din suflet, în bucăţi, gheaţa,
Cu care, Doamne, m-am nemişcat.