Oboseala inimii. Revenire

Oboseala inimii. Revenire

Am obosit să uit de Tine,

Am obosit să-mi întorc capul,

Am obosit să-Ţi alung darul,

Să fiu fabrică de suspine...

 

M-a-mpovărat păcatul, frica,

Grija de ziua ce urmează;

De ani, nu sporesc în nimica

Iar mila Ta mă săgetează...

Şi am uitat că Tu, în mine

Sălăşluieşti de la Botez...

Atunci, de ce nu mai cutez

Să am nădejde tare-n Tine?

De ce-mi e Crucea nebunie,

De parc-aş fi un biet păgân;

De ce n-am nicio bucurie,

Oricât aş vrea; dureri adun?

Şi mi-am pierdut zâmbetul feţei,

Lumina ochiului s-a stins,

Sufletu-n mine s-a închis,

Uitat-am ruga dimineţii...

Trec zilele din săptămână

Cu pasul ritmic, monoton,

Iar bucuria mi se-amână.

Pe tabla vieţii-s mic pion.

Sunt supărat pe toţi, pe toate,

Pe mine însumi înfuriat,

Pe frica mea sunt mâniat,

S-o duc aşa ... nu se mai poate!

Vreau zâmbet, pace, bucurie,

Vreau dragoste de la nepoţi

Şi viaţa-n tihnă să îmi fie;

Ajută-mă, Doamne, că poţi!

Mă las în voia milei Tale,

Mă răcoresc la umbra Crucii,

Gonesc din mine urma fricii,

Pe drumul Tău, pornesc agale...!

Autor: Prof. Religie Mirela Șova