Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Rugaciuni catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu (2)

8 Août 2008, 13:48pm

Publié par Mirela

Rugăciune a Sfântului Grigorie Palama,

arhiepiscopul Tesalonicului

 

 

 "Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, primeşte această mărturisire a greşalelor mele celor multe şi grele şi o du Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv mie, ticălosului. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul pentru ca să cer iertare. Pentru aceasta pe tine te rog să fii pentru mine înainte solitoare şi mijlocitoare.



Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, dar uitându-le pe toate, nemulţumitor m-am arătat eu ticălosul, care am trăit ca dobitoacele şi m-am asemănat lor. Căci sărac şi sărman de fapte bune sunt, dar bogat de păcate, plin de ruşine şi osândit de Dumnezeu, făcându-mă plângere îngerilor, de râs şi bucurie demonilor şi urâciune oamenilor, din pricina păcatelor mele. Multe şi mari sunt păcatele mele, dar la ajutorul tău alerg, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, eu, cela ce în dezmierdări am cheltuit bogăţia mea sufletească, cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele şi deşarte, vistieria cuvintelor celor necurate şi spurcate, şi lipsit de toată fapta cea bună.



 Miluieşte-mă pe mine cel smerit, milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Multă îndrăzneală ai la Cel ce S-a născut din tine şi nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu, că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile, că din toate câte voieşti nimic nu este ţie cu neputinţă. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele şi nu te întoarce de către suspinul meu, nu te lepăda de durerea inimii mele şi nu ruşina nădejdea mea cea către tine, ci cu rugăciunile tale cele de Maică, roagă-te Fiului tău, pentru iertarea păcatelor mele. Învredniceşte-mă pe mine, ticălosul şi nevrednicul robul tău, ca să-mi iau frumuseţea cea din început. Ajută-mă să mă izbăvesc de patimi şi de păcate şi să mă îmbrac cu dreptate şi fapte bune. Să mă izbăvesc de spurcatele pofte trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţiei celei sufleteşti, să mor lumii şi să viez faptei celei bune. Călătorind eu, fii cu mine, pre marea vieţii acesteia înotând, ajută-mă; când priveghez, mă întăreşte; când sunt în necaz, mă mângâie; când sunt împuţinat în credinţă, mă îmbărbătează; când sunt bolnav, vindecare îmi dăruieşte; când sunt nedreptăţit, mă izbăveşte; când sunt în primejdie de moarte, degrabă apucând mă scoate şi vrăjmaşilor mei celor văzuţi şi nevăzuţi în toată vremea înfricoşat mă arată, ca să cunoască toţi cei care cu nedreptate mă necăjesc, că eu sunt robul tău. Aşa, Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ascultă smerita mea rugăciune şi nu mă ruşina în nădejdea mea cea către tine, ceea ce eşti, după Dumnezeu, nădejdea tuturor creştinilor.



 Trufia şi mândria cea deşartă din mintea mea o şterge. Nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuirile cele de ziuă ale gândurilor celor necurate le împuţinează şi mă ajută ca fără împiedicare să merg pe calea cea fericită şi poruncită de Dumnezeu. Dă-mi vreme de pocăinţă şi de moartea cea năpraznică mă izbăveşte, iar la sfârşitul vieţii mele fii lângă mine, uşurând durerea cea năpraznică. Atunci să mă uşurezi din strâmtoarea cea cumplită şi să mă izbăveşti de chipul cel înfricoşat al diavolului, şi de cercetarea cea amară a vameşilor celor din văzduh şi a stăpânitorilor întunericului, şi zapisurile mele cele multe să le rupi cu puterea ta. Cu Dumnezeu mă împrieteneşte şi stării Lui de-a dreapta celei fericite la judecată mă arată, şi bunătățile cele veşnice a le moşteni mă învredniceşte. Această rugăciune aduc ţie, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu, pe care cu blândeţe primind-o, curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupească şi sufletească, şi mă învredniceşte în veacul de acum, fără de osândă să mă împărtăşesc cu Prea Sfânt şi Prea Curatul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău, iar în veacul ce va să fie, cu cina cea cerească a raiului mă veseleşte. Ca acele bunătăţi dobândindu-le, eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor pe prea cinstit şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cela ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-a făcut mijlocitoare şi chezăşie tuturor păcătoşilor care aleargă la tine cu credinţă.



Că prin tine, prea lăudată şi prea bună Stăpână, se mântuieşte tot neamul creştinesc, care laudă şi preamăreşte pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, Treimea cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”


Rugăciune către Maica Domnului

 O, Preamilostivă Stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeşte această puţină rugăciune a mea, din buzele mele întinate şi o du Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu Trupul din tine, spre mântuirea noastră. Care pentru noi, păcătoşii, S-a răstignit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi, tâlharii şi desfrânaţii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire, şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească, dar, şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveşte-te deci spre mine, Doamna mea, că poţi toate câte le voieşti, iar cele pe care le ceri de la Fiul tău le şi iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creştinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm şi te preaînălţăm în vecii vecilor. Amin.


Psalmul 93 din Psaltirea Maicii Domnului, contra deznădejdii

 Dumnezeul răzbunărilor este Domnul, că păcatele noastre nepocăite, sunt sortite Dreptei Sale Judecăţi! Dar tu, atotmilostivă Stăpână, Îl îndupleci şi-L rogi să fie îndelung-răbdător, că dacă tu nu ne-ai fi ajutat cu starea ta înaintea Lui, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul nostru cel împietrit. Fericit este acela care înţelege cu inima că mijlocirea ta de Mamă nu este zadarnică, şi nici rugăciunea cu care se roagă ţie sufletul păcătos, care se pocăieşte. Cereştile tale mângâieri îl vor îmbărbăta în conştiinţa lui, după mulţimea păcatelor, şi duhul întunecat al deznădejdii va fugi de la el. Slavă ţie, Împărăteasă cerească, Mântuirea păcătoşilor!

Spre a citi alte rugăciuni către Născătoarea de Dumnezeu, selectate, click aici!

   



 

Selecţie:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article