Lumanarea de Paste

Lumânarea de Paște

Zeci de luminiţe se aprind,

Cântă-se „Hristos a înviat",

Ochii tuturor s-au luminat,

Sufletele mâinile-şi întind.

Nu mai e duşman, cearta s-a stins,

Aerul miroase a iertare,

Timpul este plin de împăcare,

Sufletele, aripi şi-au întins!

Mâna-i pavăză la lumânare,

Să n-o stingă vântul cu-n oftat;

Şi-un copil, mirat, a întrebat:

De ce-i noaptea asta aşa mare?

Flăcăruia mică dă răspuns:

- Domnul nostru fost-a răstignit,

L-au pus în mormânt pecetluit

Şi-au crezut că astfel L-au ascuns...

El în iad S-a dus, dar nu să stea,

Căci nu putea iadul să-L încapă;

Ci ca mântuirea să o-nceapă,

Să sfârşească noaptea lumii, grea.

Şi a treia zi a înviat,

S-a umplut mormântul de lumină,

Căci S-a arătat Cel fără vină,

Fiul Domnului adevărat!

De atunci, în fiecare an,

Oamenii aprind o lumânare,

Ca s-arate că viaţa nu moare,

Că lumina-i inimii alean.

Toţi fiii luminii se grăbesc

Să cânte „Hristos a înviat";

Întunericul s-a speriat

De cei ce pe Domnul Îl cinstesc.

Lumânarea spune o poveste:

De la Hristos, noapte nu mai este!

Autor: Prof. Religie Mirela Șova