Mica randunica

Mică rândunică

de Mirela Șova

Cât îi e de frică,

Biata rândunică...

Ea Îl căuta

Pe Iisus. Voia

Să Îi ciripească

Și să-I mulțumească,

În grai păsăresc,

Simbol îngeresc.

Vede doar soldați,

Tare încruntați,

Care biciuiesc

Și nu se opresc.

Dar cine-i legat

Și însângerat?

Oh, e Domnul Sfânt,

Cerul pe pământ.

Mică rândunică,

Nu-ți mai este frică?

Strigă-n limba ei:

- Ce aveți cu El?

...Dar cine-nțelege?

Cine se oprește?

I-au pus o coroană,

Spinilor povară,

L-au bătut, scuipat

Și L-au dezbrăcat.

- Mică rândunică,

Nu pricepi nimică:

Ei nu văd că Eu

Chiar sunt Dumnezeu.

Biata rândunea

Încearcă și ea

Doar un spin să-I scoată –

Fruntea-nsângerată –

Căci atâta poate,

Ciripind de-o moarte

Fără de păcate.

Bocind, jeluind,

Spre Iisus privind:

- Cum de ai lăsat

A se fi-ntâmplat?

Ea avea să vină

La Cruce, s-aline

Setea Celui Care

A făcut izvoare,

Cu o picătură

Pe sfânta Sa gură.

- Mică rândunică,

Trupul Mi se strică,

Inima Mă doare,

Din iubire mare.

Nu jeli, vestește

Că se pregătește

Raiul primăverii:

Ziua Învierii.

Scumpă rândunică,

Vino duminică!