Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Sunt atat de greu de cap!

4303847877_39848e3f7d.jpgSunt atât de greu de cap!

 

 

 

Când a venit Sfântul Atanasie la Muntele Athosului, și-a schimbat numele în Barnaba, de teamă că Nichifor Foka și generalii săi din Bizanț să nu-l găsească, și a intrat la ascultare la un părinte simplu în trăire și cunoștințe, de la mănăstirea Zegou.

A spus că a fost marinar mai înainte (deși nu fusese). I s-au încredințat îndatoriri pentru tăierea voii și obișnuirea în ascultare, iar Atanasie își dorea să dobândească desăvârșita smerenie. Într-o zi i-a spus duhovnicului său:

- Părinte, învață-mă literele importante, ca să pot citi în Psaltire. Cât am fost în lume n-am învățat nimic altceva decât să vâslesc.

 

Părintele a luat o tăbliță și a scris pe ea literele alfabetului. Sfântul s-a prefăcut că are dificultăți în învățarea unor litere și cuvinte, că e mai puțin inteligent și chiar a reușit să-l facă pe bătrân să-și piardă răbdarea și să-l mustre aspru. În realitate, Sfântul Atanasie era unul dintre cei mai învățați oameni ai timpului său. El a încercat să-l încurajeze pe povățuitorul său:

- Părinte, nu fi descurajat de această ispită! Sunt atât de greu de cap! Fii răbdător și ajută-mă cu rugăciunile tale!

În timpul unei întâlniri ce avea loc de trei ori pe an la Karyes, i s-a poruncit Sfântului să citească Psaltirea. El împleticea cuvintele, dar când i s-a poruncit să citească corect, el a citit arătându-și înțelepciunea, cu multă măiestrie. Cei ce-l cunoșteau au rămas uimiți și în primul rând părintele său duhovnicesc, care a spus:

- Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu, prin acest frate înțelept m-a învățat cum să mă smeresc.

 

Astfel Sfântul Atanasie a fost descoperit, dar l-a rugat pe protos (conducătorul reprezentanților mănăstirilor de la Athos, timp de un an) să nu-l dea în vileag. El i-a arătat Sfântului Atanasie o chilie singuratică unde a trăit ascuns, întreținându-se de unul singur, prin muncă grea.

 

(după Patericul atonit, Arhim. Ioannikios, 2000)

Partager cet article

Commenter cet article