Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Recenzie - Antologia de proza DECLIN - Florin Contrea

5471671776_217fc41f1f.jpgO ANTOLOGIE NUMITĂ „DECLIN”

                         de Florin Contrea

 

 

 

Cartea Declin despre care doresc să scriu acum, apărută în anul 2010 la editura Arhip Art din Sibiu, coordonată de Valentina Becart, înmănunchează eforturile literare a 30 de autori români, din România şi din străinătate. Mi se pare interesant faptul că, spre deosebire de alte antologii de literatură, în apariţia acestui volum complex un rol deosebit de important l-a jucat... internetul. Toţi autorii sunt internauţi, colaboratori ai diferitelor reţele cu caracter literar, şi au participat activ la apariţia operei, străduindu-se să participe cu texte de o factură tematică extrem de eterogenă – singurul lucru comun fiind efortul de a realiza texte cât mai finisate pe plan estetic şi stilistic.  


Din punct de vedere tematic, aici predomină naraţiunile autobiografice cu diferite întâmplări, cel mai adesea bizare, neobişnuite, cele mai multe dramatice chiar dacă, uneori, sunt tratate cu ironie şi umor. Remarc povestirile cu caracter istoric, care au şi semificaţii simbolice, sau alegorice, unele marcând destinul unor familii care se continuă în timp sau se sting în împrejurări emoţionante.

Cartea este deosebit de voluminoasă, de peste 500 de pagini. Majoritatea povestirilor au caracter autobiografic, unele sunt inspirate din istorie, altele sunt rodul fanteziei poetice. Din punct de vedere stilistic, sunt extrem de diversificate dând impresia unui labirint multicolor dar de bună şi foarte bună calitate, cred eu. O analiză succintă a operelor publicate în acest volum se impune:

 

Cristian Lisandru s-a specializat mai mult în texte pentru revistele online. Stil modern, cu umor uşor absurd. În schiţa Un bilet către normalitate prsonajul trece dintr-un coşmar în altul. În Pescarul care nu prindea niciodată peşte, hazul constă în utilizarea unui limbaj urban în decor rural.  Cea mai reuşită schiţă îmi pare a fi: Războiul din casă. Realul, fantasticul, oniricul şi burlescul se împletesc într-o naraţiune construită cu măiestrie. De exemplu: „căzu o bombă între cafeneaua suspendată şi copacul paraşutistului, iar din gaura formată se iţi periscopul unui submarin”. Etc.

 

Alexa Gavril Bâle a publicat patru volume de poezie şi două de proză: Iubita fratelui Rafael şi America de dincolo de gard. Este prezent în antologie cu mai multe povestiri de mică intindere dar de o mare adâncime psihologică şi stilistică. Dă viaţă unei lumi aspre şi fascinante în acelaşi timp. Este lumea satului maramureşean al copilăriei sale. Întâmplări dramatice, cutremurătoare, precum Vulturii cu pene de ceară în care, spune autorul: ”personajele... sunt imaginare şi nu au nici o legătură cu realitatea”. Îl credem pe cuvânt deşi, – ca personaje, - sunt mult mai vii decât mulţi oameni ai acelei vremi...

 

Emil Iliescu, profesor bucureştean, ghid turistic şi traducător. Povestirea Păliman, starostele hoţilor, arată, mai degrabă, ca un mic roman istoric scris în maniera şi stilul, - original totuşi, - al clasicului sadovenian. Eroul principal, Păliman, are o personalitate extrem de puternică, viteaz, cu o voinţă de fier, care, din „cioban mândru şi fălos” ajunge şef de lotri nemaisuportând nedreptatea şi silnicia tiranilor vremii sale. Şi iubita sa, Răsura, cu o soartă cumplită, rămâne în amintirea cititorului  ca un suflet pur, un ideal în viaţă şi dincolo de moarte...

 

Adrian Păpăruz, poet, foarte activ pe diferite site-uri de poezii din ţară şi străinătate. Un sentiment copleşitor şi grav în povestirea Atalia din care trebuie citat: „Uite, stau aici lângă mare, mal după mal, nisip în nisip şi nu mai ştiu dacă singurătatea mării e totuna cu marea singurătate...” În alt fragment; „Cum s-a născut Dumnezeu” personajele, aflate în plin domeniu eteric, metafizic, poartă un dialog dens, pe teme aparent simple, în fond încărcate de adâncă spiritualitate.

 

George Arhip, e fondator, printre altele, al revistei Kalogakhatia, relatează în povestiri „o serie de întâmplări despre... esenţa stirpei umane, cu toate ale ei – bune şi rele”.  O întâmplare fascinantă, în timp şi spaţiu, află cititorul în povestirea Ciocul. Aici, Chiril, un om „mândru, nevoie mare şi foarte încăpăţânat” lasă totul, amărât de răutatea semenilor şi ajunge în vizită la fratele lui aflător la Roma. Din întâmplare, întâlneşte în catedrala Santa Maria Maggiore un bătrân ce vindea iconiţe şi vorbea româneşte. Face o fotografie cu el şi revine în ţară. Primeşte, mai târziu, o scrisoare emoţionantă de la acel bătrân: fusese, pe vremuri, caluşar, chiar în satul lui Chiril, dar – călcând rânduiala căluşarilor, - e alungat din ceată şi obligat să-şi ascundă în pământ ciocul de lemn cu puteri magice. După 96 de ani, îl roagă pe acest nepot al său să i-l trimită, pentru a se putea elibera de blestem.

 

Anni-Lorei Mainka predă limba engleză şi germană în Koln, unde a emigrat forţat în 1986. În povestirea La cules de rodii în cartierul Rahova 13, îşi povesteşte copilăria, cu farmecul ei inimitabil, şi cu fel de fel de întâmplări semnificative din perspectivă actuală. De fapt, un personaj care domină amintirile este tatăl autoarei, - după a cărui părere: „Prezentul este neimportant”, apoi: „Ideile şi gândurile sunt importante” dar... „după părerea lui: „le păstrează fiecare pentru el”. Mihăiţă, un copilaş din vecini, aflat în vizită la ei, îşi aruncă basca în sus, în curte, de necaz că nu mai ştie cine e Eminescu... Într-una din vizitele făcută în ţară, după 1990, autoarea constată cu amărăciune: „Culorile caselor nu mai sunt albe sau cărămizii sau gri, ci culori dureros de stridente.”

 

Emil Bucureşteanu, pe lângă activitatea didactică de o viaţă, redactează ziarul Flacăra din Piatra Neamţ, şi publică numeroase cărţi şi nenumărate articole în presa culturală. Povestirea Liliacul alb are ca moto un cunoscut vers de romanţă: „N-ai vrut să culegi cu mine/liliacul cu cinci foi” – pe care îl ilustrează, într-o serie de scenete plasate cronologic în perioada deceniilor cenuşii. Personajul principal ratează, din diferite motive, fin analizate psihologic: timiditate, mândrie rău înţeleasă, nepăsare, stări de spirit neexprimate, etc. - o posibilă împlinire a vieţii cu aleasa inimii lui. Textul rămâne în memorie prin sensibilitate, firesc, şi complexă analiză psihologică.

 

George Ioniţă este un autor al unor volume de poezie ale căror titluri sugerează preferinţa pentru filozofie: Pantha Rhei, Umbre, Prizonierul unei clipe, etc. Povestirea, Între două ţărmuri, cu subiect şi atmosferă poetică, este narată de Eu-l poetic, – personaj principal, – în ipostază feminină. Între ea şi Mihai, un marinar de cursă lungă aflat în trecere prin port, se înfiripă o idilă care se dezvoltă în timp, în etape din ce în ce mai lungi, – când matelotul navighează pe mări îndepărtate. La un moment dat ei decid să se căsătorească, după care urmează o aşteptare şi o singurătate şi mai lungă. Între timp apare un tânăr medic, Vlad – care, abia apucă să se îndrăgostească bine de ea, că revine soţul... grav bolnav, care, din nou, după însănătoşire, - (operat fiind chiar de Vlad), - dispare. Ce va urma? Se pare că nici autorul nu vrea să ştie...

 

Viorel Muha, poet, specialist în telecomunicaţii care, în prezent, locuieşte când în patrie, când în U.S.A. Este prezent în volum cu un montaj de texte în proză poetică, unele sub formă de stanţe, prezentând momente de trăire intensă, stări de spirit complexe şi... fapte de viaţă... Reţinem din povestirea: Suflete moarte:Clipe moarte de noapte, zbucium îngemănat cu zori, amorţirea conştiinţei în gene de dincolo de trecerea în ce nu este, şi nu vrea să vină..” Vedem aici o pendulare în  noapte între trezie şi vis, ce presupune o călătorie a gândului printre tenebre şi nostalgii. Povestirea: Domnule doctor! Nu mai are puls, – se referă, nu atât la o fiinţă pe moarte cât la... întregul Univers!

 

Florin Contrea, prozator şi critic literar, adept convins al „Turnului de fildeş ideal al poeţilor” - ceea ce, desigur, nu presupune singurătate ascetică, dimpotrivă; prozator şi critic-online, în sensul că foloseşte la scris tastatura şi trimite scrierile prin internet pe reţelele literare existente. Pe vremea lui Moş Pâldar – o povestire, în care se pot recunoaşte elemente mitice, fantastice şi psihologice, are ca protagonist un străvechi „solumânar” ce-şi foloseşte puterile magice îmblânzind balauri din lacurile de dincolo de lume... Se foloseşte intens dialogul într-un grai în care se împletesc elementele dialectale cu cele... cronicăreşti.

 

Boris Ioachim (pseudonimul lui Costel Geană) este prezent în Antologie cu un fragment extins dintr-un roman intitulat Incorigibilul sau Ultimul ticălos. Scris din perspectiva unui băiat dintr-un sat moldovenesc de pe vremea comunismului cunoscut drept „obsedantul deceniu”. Portretul tatălui său e gravat în culori ferme, un om cu voinţă de fier şi convingeri atât de „incorigibile” încât sunt greu de suportat de membrii familiei. Alt personaj pitoresc şi nonconformist este... profesorul de la liceul situat în orăşelul cel mai apropiat. Acesta – între patru ochi – îl iniţiază pe băiat într-ale politicii vremii, sfătuindu-l să nu se lase dus de nas de propaganda oficială. Numai că, băiatul neştiutor într-ale vieţii îl va pune în situaţii dificile. Stilul este de un realism frust, chiar dur, cu un limbaj direct, fără menajamente.


Pavel Nedelcu, aflat încă în adolescenţă, preocupat de aspectele moderne ale literaturii. În volum este prezent cu texte scurte în care îmbină stiluri diferite, în funcţie de situaţii. Spontaneitate şi naturaleţe. Din textul numit Prezent, se poate nota un gând original: „Vânzătorul de fructe încearcă să vândă moralitate dar este înconjurat de aroganţă. Are o aură de aroganţă în jurul său ceea ce-l face să strălucească asemenea unui luceafăr într-un tunel subteran”. Ar merita citat şi din textul Reconstituire - în care dialogul dintre Bill şi Anna are farmec mai ales acolo unde schimbul de idei devin un fel de... duel al gândurilor. Dar, cine citeşte cu atenţie îl află cu uşurinţă.

 

Carmen Duvalma, are două licenţe în domeniul tehnologic şi în litere şi un doctorat despre Eugen Ionescu. Debut literar cu versuri: Visul care mă va ucide, prefaţat de Cezar Ivănescu. Din volum: Medalionul de argint – cu evocarea cumplitei soarte a unei străbunici: Dafina, ucisă mişeleşte de tâlhari la vreme de război, undeva în Grecia. Memorabil este un pasaj scris cu minuţiozitate artistică şi psihologică: „Privind chipul de argint atât de fin cu nuanţe abia perceptibile de gri, reprezentând profilul unei femei sensibile şi orgolioase, ce şi-a dorit să fie nemuritoare, mi-am amintit cum a călătorit acest medalion atâtea secole, până în ziua în care a ajuns la mine.” Din Vârstele memoriei se reţine faptul că meditaţia abstractă şi chipurile atât de concrete ale realităţii fizice se împletesc precum într-un dans miraculos.

 

Maria Apetroaiei, aduce în volum experienţa unei vieţi legată de catedră, cu multe cărţi dedicate şcolii din perspectivă literară: povestiri, piese de teatru, manuale didactice etc. şi cu referate pentru simpozioane şi almanahuri culturale. Şi titlurile povestirilor din volum exprimă focalizat, câte un crâmpei de viaţă: În culisele vieţii, (fragment de roman), Anotimpul amintirilor, etc. Îşi povesteşte viaţa cu melancolie şi duioşie, deşi nu omite nici momentele grele din existenţă, când s-a lovit de răutatea, de egoismul, de agresivitatea unor fiinţe umane abrutizate de mizerie şi de ignoranţă...

 

Aurel Oancea a fost la viaţa lui şi profesor, chiar metrolog şi... tânăr pensionar. A scris mult dar, exigent fiind cu sine însuşi, a publicat rar şi numai texte de mici dimensiuni dar dense în experienţă de viaţă şi înţelepciune. Din fragmentul de roman Şi dincolo de moarte... (nepublicat încă), alege pentru antologie: Povestea lui moş Vlad Ursu. Naraţiunea pare scrisă în stil clasic, popular, dar foloseşte cu măiestrie şi tehnica alternării planurilor: prezent şi amintire, umor bine temperat, cugetări adânci şi... întâmplări cumplite.

 

Ion Ionescu-Bucovu a avut şi el o existenţă îndelungată dedicată şcolii şi cerinţelor ei. Face parte din colective sub coordonarea unor savanţi de prestigiu precum: prof. Grigore Brâncuş şi acad. Eugen Simion pentru studiul vast: Dezvoltarea vocabularului la elevi sau prof. Ion Rotaru şi Alexandru Piru pentru Realitate şi ficţiune în romanul Moromeţii. Participă la antologia literară cu un fragment din romanul Martirii lui Eros. De fapt este o măiastră biografie romanţată a lui Mihai Eminescu. Personajele sunt caracterizate minuţios, întâmplările sunt explicate amănunţit în desfăşurarea lor istorică. Publicarea acestui roman ar fi un eveniment important.

 

Mirela Şova este profesoară specializată în teologie ortodoxă şi limba română. Colaborează cu multe edituri specializate în texte pentru copii, cu Agenţia de ştiri religioase Lăcaşuri Ortodoxe şi cu mai multe site-uri de profil. Titlurile textelor alese sunt semnificative în acest sens: Pe cale până la sfârşit, Benvenuto, Cartea Rimei etc. Este interesantă tema din textul Monologul dulapului. În dialogul cu fetiţa, dulapul personificat pare un bătrân înţelept, un cunoscător adânc al tainelor Universului şi al sutelor de cărţi care le păstrează la pieptul lor fragil de hârtie.

 

Mihai Ştirbu, tot profesor, originar din nordul Moldovei, apropiat de revista Opinia studenţească, pasionat de fotografie şi de călătorii pe... bicicletă. Prezintă în volum povestirea autobiografică Înstrăinarea, dedicată tatălui său, unde sunt prezentate, în evoluţia lor cronologică, momente din formarea spirituală a unui elev care, cu multe greutăţi, din cauza că era străin de loc, reuşeşte să se impună şi chiar să primească ajutor din partea oamenilor de acolo. Un fel de „bildungsroman” – roman al formării personalităţii, în concepţia poetului german clasic Johann Wolfgang Goethe.

 

Ioan Mugurel Sasu, economist, acum pensionar, scrie volume de povestiri, Bătrânul, Dora, etc. dar şi texte de critică literară şi eseu. Este prezent cu un text de mai mare întindere: Preoteasa. O biografie sentimentală în secvenţe cronologice, bine scrisă, cu analize psihologice şi sociologice de fineţe. Cu fiecare întâlnire dintre protagonişti, se înaintează cu câte un pas spre ţelul dorit. La un moment dat se produce o absenţă destul de dureroasă, dar care – din fericire, are un final frumos. Personajele sunt vii, se întipăresc în memorie cu gesturi abia perceptibile de o rară sensibilitate umană. 

 

Victor Ovidiu Rusu, autor al romanului Aproape de un regat, colaborator al mai multor publicaţii, cele mai multe, de pe internet. În cele două texte din antologie îmbină stilul jurnalistic cu meditaţia filozofică, – cu precădere de factură psiho-sociologică. Un text interesant care pune pe gânduri. Povestirea Posedata prezintă tragedia unei femei străine fugărită şi, în fine „sacrificată” de o prejudecată primitivă şi necruţătoare. Portretul psihologic al protagonistului din Ultimele zile ale unui profesor, dovedesc, pe lângă o analiză rece, şi o compasiune caldă. Reţin un fragment: „De ce refuză atât de placid şansa să fie iarăşi fericit, tânăr, dar cu maturitatea unei vieţi trăite?Cel mai simplu de zis este că nu îi mai pasă!”

 

Ioana Voicila Dobre, se află mereu în preajma cărţilor având specializarea bibliotecar-documentarist. În calitate de autor a publicat volumele de poezie: „În lumea iubirii” şi „Între verde şi albastru” - şi mai multe cărţi împreună cu alţi poeţi. În antologie vine cu amintiri din vremea de basm a copilăriei sale, transfigurate poetic. Impresionantă e scena – revăzută cu ochi de copil, – a unei cavalcade organizată la o fermă; „O privelişte cutremurătoare pentru un copil de patru ani: caii zburau în depărtare apropiindu-se de grajduri şi intrând pe rând, înăuntru.” Într-o altă evocare, participăm, alături de autoare, la un spectacol de vis al Cenaclului Flacăra şi impresia de neuitat pe care ne-a lăsat-o atunci,poetul de renume Adrian Păunescu.

 

Miron Manega, are o foarte bogată activitate publicistică şi este director editorial al mai multor reviste de cultură. Pentru antologie a ales mai multe pamflete pe o temă dată: legată de diferitele aspecte ale... sexualităţii. Exemplificăm cu câteva titluri semnificative: Cherchez la femme!, Principiul libidoului, Gospodină în casă curvă în pat şi doamnă pe stradă. Despre stil se poate afirma că se îmbină stilul jurnalistic cu cel ştiinţific şi cel... satiric. Sunt limpezi aceste trăsături în următoarea frază: „Bărbaţii, cu toată slăbiciunea lor faţă de sexul frumos, le cunosc bine psihologia, atunci când nu sunt turmentaţi de dragoste”. Nu cred că doamnele ar avea ceva împotriva acestei afirmaţii...

 

Sorin Micutiu, economist, debutează în Antologia de poezie: 55 de poeţi contemporani – pagini alese realizată de Valentina Becart. De data aceasta, se pare că debutează şi în proză. Bănuim că modestia şi, poate, timiditatea l-au determinat, până acum, să-şi dedice lucrările... sertarului. Dar, niciodată nu e prea târziu! Desigur, este aici şi dorinţa de a păstra tăcere asupra propriei valori din motive religioase: toată slava se cuvine numai lui Dumnezeu! Se vede asta şi din tematică: copilul inocent şi Dumnezeu venit pe pământ ca în basmele populare, de ex.: Bunico, îngeraşii plâng... unde moş Gligor îl sfătuieşte astfel  pe Dănuţ: „Să nu uiţi că atunci când vei vedea picăturile de rouă – lacrimile naturii, să meditezi la Cel care a creat roua!”

 

Elena Păduraru, profesoară de matematică şi poetă. Colaborează cu opere lirice în volumele antologice: Iarna, 55 de poeţi contemporani, Lira în 4 puncte cardinale, Culegere de poezii religioase şi un volum propriu: Prin fire de dor. Redă cu farmec spontaneitatea gândirii copilului în Tristeţea unei zile. Un exemplu printre altele: „ – Mi-e dor de mama, şopti copila mai mult pentru ea, de teamă să nu plângă iar buni... Nori se strecoară prin albastrul din privirea fetei. Se întoarce cu faţa spre fereastră să-şi ascundă lacrima ce inundă albastrul nevinovat.” În povestirea La prisacă cititorul îşi aminteşte cu duioşie de neuitata Lizuca sadoveniană, - în sensul cel mai frumos posibil.

 

Mihai Carabet, student din Republica Moldova, cu amplă activitate literară pe internet. În antologia Declin îşi sărbătoreşte debutul literar cu un mănunchi de povestiri în stil, să-i spun... studenţesc. Afirmaţia se argumentează prin tematica aleasă, cu precădere din mediul tinerilor liceeni şi studenţi, ai mediului de viaţă descris – cămine, cantine, parcuri etc. şi prin elemente de stil: spontaneitate şi prospeţime în viziunea asupra existenţei, limbaj în jargon specific şi vocabular încărcat cu elemente de limbaj popular şi... uşor picaresc.De ex. în povestirea: „Cum să iubeşti o femeie în pas cu moda” – din care reţinem o replică: „Gicule, îmi pare rău că te-am respins, dar, sincer, nu eşti pe gustul meu. Ştii bine că ţin la tine ca la un prieten...” „bla, bla, bla!!!”

 

Mihai Victus, tot student, la litere. Nu a debutat încă, deci e coleg şi aici, cu autorul anterior. Până una-alta, publică pe site-uri de pe internet. O povestire poartă titlul; Când plouă, doar umbrele se spală de păcate. Decorul acţiunii arată ca o panoramare dintr-un film de realism crud din anii cenuşii ai secolului trecut: „Era o uliţă îngustă, între două blocuri cu tencuiala decojită, cu multe crăpături de unde veneau mirosuri de mâncare, plânsete de copil, ţipete şi mai auzeam un meci de box transmis de la vreun radio la fel de vechi ca blocurile alea.” Descrierea dovedeşte imaginaţie şi spirit fin de observaţie. Simina, fata de care personajul era cât pe ce să se îndrăgostească, se dovedeşte, – în final, bolnavă psihic. Ceea ce pentru acesta este un şoc greu de suportat.

 

Menuţ Maximinian, absolvent de filologie cu masterat în etnologie. O activitate prodigioasă de redactor, la nenumărate reviste în format clasic şi online, autor a zece volume de poezie, critică literară, publicistică, antologii etc. Amintim câteva titluri: Confesiuni, Generaţia în blugi, Aripi de înger, etc. Din textul Pe aripa Cerului, redăm primul paragraf, pentru armonia ideilor, limbajul elevat, credinţa adâncă în cele cereşti: „Urmând, spre izvoare, firul argintiu al râului cu nume de munte, un drum de ţară şerpuieşte pe sub poale de dealuri împădurite, spre un cuib de linişte adâncă, unde s-a durat, din neostoita sete de înălţare spirituală întru credinţa străbună, un sfânt lăcaş de închinăciune – biserica bisericilor.”

 

Petru Birău, specialist în pictură şi arte vizuale, a publicat cărţi pentru copii, publicistică, o monografie în proză: Din lumea momârlanilor, în colaborare cu Dumitru Gâlţan Jieţ, redactor la multe reviste culturale. În povestirea autobiografică Nicoleta povesteşte, într-un limbaj cu aspect psihologic, modul emoţionant cu care a reuşit să scoată din mizerie o fetiţă handicapată şi a dus-o până la maturitate, vindecată în mare parte şi capabilă să-şi ducă singură viaţa în condiţii de normalitate. Un alt studiu ştiinţific este transformat de autor în literatură când se referă la rădăcinile mitice ale artei lui Constantin Brâncuşi – cu titlul: Conceptul artistic al ansamblului monumental de la Tg. Jiu.

 

Valentina Văran (Bişog) - pseudonimul literar: Valentina Becart. Ne priveşte meditativ din colţul copertei antologiei Declin, întrucât este cea care a avut ideea antologiei şi a dus-o cu succes la îndeplinire. Promotor literar al multor site-uri culturale, apariţii în nenumărate publicaţii, volume de poezie: Fata sihastră, Clipe arse, Două lacrimi de cer, şi mai multe antologii de prestigiu. În povestirea Ultima toamnă, - o pagină de viaţă, îşi destăinuie hârtiei tipărite momentele cumplite ale unei întâmplări care i-a frânt inima. Despre calităţile literare ale stilului literar al autoarei nu pot scrie decât la superlativ. Un pasaj exemplificativ: „O zi în care muzicile au trebuit să tacă. Doar furtuna putea să se dezlănţuie liniştită sub ploaia de lacrimi şi întrebări. Sfârşitul nu va oferi niciodată cea mai gingaşă îmbrăţişare. Dimpotrivă...”

 

Mariana Doina Leonte, învăţătoare, poetă, a participat la numeroase concursuri de poezie, din care, şase, au apărut în Antologia de poezie (55 de poeţi contemporani) coordonată de Valentina Becart. În antologia de proză a publicat acum un număr de texte aforistice, de mică întindere dar de mare profunzime literară şi filozofică. Cităm: Neputinţă, Liberă de a privi adânc, Îşi asumă libertatea lacrimilor (şi dorul). etc.  În texte se pune accent pe idei înalte, pe imagini artistice sugestive, sau pe emoţii adânci. Un exemplu de stil artistic poetic poate fi extras din ultima povestire citată: „Prima zi de şcoală. Doamna cea nouă se simte ca o şcolăriţă, deşi nu a mai purtat ghiozdan de zeci de ani. Înainte să pună mâna pe clanţa uşii, uită de promisiunea făcută de ea însăşi şi priveşte în oglindă. Ce şcolăriţă?! O clasă întreagă de şcolărei se joacă în priviri. Le zâmbeşte şi iese din casă cu o inimă tânără.”

 

În concluzie, o carte frumoasă şi monumentală. Autorii merită felicitări. Este adevărat că aceştia, în mare parte, având în viaţă alte preocupări decât arta literară, pe lângă pagini de mare frumuseţe, s-au strecurat şi unele fragmente cu lungimi inutile, un stil autobiografic mai mult documentar decât literar. Dar, aceste mici observaţii nu scad nimic din valoarea generală a antologiei care ne dovedeşte că, în pofida vremurilor tulburi, literatura română mai are viitor.

Partager cet article

Commenter cet article