Psalmul LXXII - Stefan Augustin Doinas

Psalmul LXXII

   de Ştefan Augustin Doinaş

Prin "rugăciunea inimii" din mine

aştept, ca-n mucezeala unei mine

fără ieşire, -n care mă sufoc,

să mă străpungi de sus, şi să iau foc.

Cu toate gândurile-n slobozie

şi corpul ca o pată străvezie

a sufletului, să mă înfăşor

în jurul fulgerului Tău uşor.

Şi tot ce carnea nu va fi în stare

să smulgă prin extaz din întristare,

ca nişte zdrenţe grele ce se rup

dintr-un vestmânt, să-mi curgă de pe trup.

Străin din orice-ncrâncenare sumbră,

făptura mea să nu mai aibă umbră,

iar soarele trecând prin ea regal

să cânte ca lumina prin cristal.

Şi-abia atunci, dorind să-Ţi spun pe nume,

să mă topesc în Tine, ca o lume

care - cu aştri noi la căpătâi -

se-ntoarce la muţenia dintâi.

din vol. "Psalmi" - Ştefan Augustin Doinaş