Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Propunere: Paraclisul Sfantului Dimitrie Basarabov, 27 octombrie

31 Octobre 2011, 19:24pm

Publié par Mirela

Mozaic-racla-Sf-Dimitrie.jpgParaclisul Sfantului Dimitrie Basarabov

(27 octombrie)

 

 

 

Rugaciunile incepatoare:

Imparate Ceresc... Sfinte Dumnezeule... Prea Sfanta Treime... Tatal Nostru... Ca a Ta este Imparatia... Doamne miluieste de 12 ori... Slava si acum... Veniti sa ne inchinam si psalmul 142... Doamne auzi rugaciunea mea... apoi: Dumnezeul este Domnul... si troparul acesta:

 

Glas 8

Intru tine Parinte, cu osardie s-a mantuit, cel dupa chip, ca luand crucea ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii se bucura, Prea Cuvioase Dimitrie, duhul tau.

Slava, tot aceasta...

Si acum... al Nascatoarei de Dumnezeu...

 

Nu vom tacea niciodata noi nevrednicii a spune puterile tale, Maica lui Dumnezeu; ca de n-ai fi fost tu, rugandu-te pentru noi, cine ne-ar fi izbavit pe noi dintru atatea nevoi, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi? Nu ne vom departa de la tine Stapana, ca tu mantuiesti pe robii tai din toate nevoile.

Apoi psalmul 50. Miluieste-ma Dumnezeule…

 

Cantarea I

 

Stih: Prea Cuvioase Parinte Dimitrie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

 

Viaţa ţi-ai împodobit cu virtuţi prea minunate şi luând harfa Duhului în pământul pocăinţei ai început a cânta rugăciunile cele cu umilinţă; înţeles-ai adânc Părinte, căderea lui Adam şi ai voit a pleca spre milă pe Cel Ce poate prin jertfa Sa a ridica zidirea mâinilor Sale din groapa păcatelor.

Ca un ostaş vrednic al lui Hristos te-ai încins cu legătura smeritei cugetări şi dorul Împărăţiei cerurilor l-ai zugrăvit în inima ta prin cuvintele rugăciunii. Purtat-ai în mâini sabia de foc a rugăciunii şi pe cap coiful înţelepciunii celei de sus întru care Se oglindeşte Înţelepciunea Tatălui, Celui Ce voieşte ca fiii Săi chemaţi să se facă moştenitori veşnicelor bunătăţi.

 

Slava Tatalui...

 

În familia părinţilor tăi bine credincioşi ai răsărit ca un soare, încă din pruncie dăruitor de razele bogate ale darurilor cereşti, cu care încălzeşte acum şi sufletele noastre, cele ostenite de alergarea prin viforul ispitelor.

 

Si acum... a Nascatoarei...

 

Multe neputinţe Preacurată, apasă acum asupra sufletelor noastre şi nu aflăm nicăieri izbăvire; înaintea Ta cădem cu umilinţă: roagă-te cu prea cinstitul Dimitrie, cel ce a aflat înfrăzneală înaintea lui Hristos, ca să trecem noi peste prăpastia necazurilor.

 

Cantarea III

 

Stih: Încă din copilărie glasul Duhului ai auzit în inima ta şi dorul Împărăţiei cerurilor te-a umbrit, zămislind în sufletul tău cu voia Tatălui şi prin înţelepciunea Duhului gândurile cele luminate ale iubirii lui Hristos.

În cămara minţii tale glasuri îngereşti se auzeau, căci privirea sufletului tău era totdeauna la cele înalte; păstor fiind turmei necuvântătoare, pe pajiştea minţii tale gândurile se hrăneau cu iarba cea deasă a înţelepciunii lui Hristos.

 

Slava Tatalui...

 

Prin neîncetată lucrare duhovnicească ai stins focul patimilor şi te-ai aprins cu focul rugăciunii, gândurile tale făcându-se ca nişte aripi de serafimi cu care ai ajuns înaintea tronului Focului Nemistuit.

 

Si acum... a Nascatoarei...

 

Mulţimea păcatelor noastre ne-a lipsit de îndrăzneală în rugăciune, dar ştiindu-Te pe Tine, Fericită, izvor nesecat de milostivire şi pe Cuviosul Dimitrie însetat de mântuirea tuturor, vă strigăm cu umilinţă: Izbăviţi din nevoi pe robii cei întristaţi!

 

Apoi:

Ca un trandafir ai răsărit Cuvioase, în pustia lumii, şi petalele rugăciunilor tale în adierile Duhului le-ai împrăştiat în tot pământul, tăind spinii patimilor noastre.

De fiarele patimilor fiind încolţiţi şi neaflând scăpare, către tine strigăm, Sfinte Dimitrie: cu grabnicele tale rugăciuni scoate-ne de la vrăjmaşii nevăzuţi şi frica Domnului o sădeşte în inimile noastre.

 

Apoi: Ectenia cea obisnuita, pomenind preotul pe cei ce fac paraclisul Ecfonisul: "Ca milostiv esti..." si pe urma sedelna glas IV. Podobie: "Spaimantatu-s-a Iosif..."

Ca un izvor de rugăciuni ai fost sădit pe pământ spre adăparea poporului celui însetat de cunoaşterea Ziditorului şi arşiţa patimilor noastre o usuci ca un iubitor de mântuirea sufletelor.

 

Cantarea IV

 

Stih: Ascultând glasul lui Hristos Ce te chema la limanul desăvârşirii ai părăsit toată grija cea lumească şi alăturându-te serafimilor ai adus neîncetat jertfa cântării întreit sfinte, unind cerul cu pământul.

Spinii patimilor ai tăiat cu ascuţişul gândului smerit şi în pământul smerit al inimii tale aruncând seminţele cuvintelor dumnezeieşti, te-ai învrednicit a culege roadele virtuţilor.

 

Slava Tatalui...

 

Ca un turn nebiruit ai stat înaintea suflării viforului ispitelor şi cu puterea gândului smerit zdrobind uneltirile vrăjmaşilor, ai zburat ca un înger cu aripile cele înţelegătoare ale sufletului despovărat de patimi.

 

Si acum... a Nascatoarei...

 

Cu doctoria rugăciunii tale vindecă patimile sufletului meu, Preacurată, şi linişteşte marea cea sărată a ispitelor, descoperindu-mi adâncurile înţelepciunii dumnezeieşti spre care a căutat cu ochi smerit Cuviosul Dimitrie.

 

Cantarea V

 

Toate săltările patimilor ai veştejit cu focul smeritei cugetări şi pe vrăjmaş ai biruit desăvârşit, fiind întrarmat Părinte, cu sabia rugăciunii şi fiind îmbrăcat cu armura postului.

De tainele cele mai presus de cuget te-ai împărtăşit prin luminările Duhului şi lucrând pământul inimii cu gânduri smerite, te-ai învrednicit a lua plata dreptăţii, darurile virtuţilor, de care învredniceşte-ne şi pe noi prin mijlocirea ta.

 

Slava Tatalui...

 

Pământ fiind, ai călătorit toată viaţa ta în pământul smereniei, dar ochii minţii i-ai înălţat către Soarele dreptăţii, pe care roagă-l fericite, să lumeze sufletele noastre întunecate de negura patimilor.

 

Si acum... a Nascatoarei...

 

Roagă-te, Preacurată, împreună cu măritul Dimitrie, ca să scăpăm de toată amărăciunea necazurilor noastre, dându-ne nouă paharul cel dulce al laudelor dumnezeieşti.

 

Cantarea VI

 

Pe cei ce cad cu credinţă la racla moaştelor tale şi cer risipirea norului ispitelor, îi miluieşte cu raza rugăciunii tale şi revarsă pacea lui Hristos în inimile tuturor.

De darul tămăduirii ai învrednicit pe episcopul Ioanichie şi nu încetezi a cerceta sufletele şi trupurile celor neputincioşi cu doctoria rugăciunii tale, de care nu ne lipsi nici pe noi, Părinte.

 

Slava Tatalui...

 

Venirea ta în pământul românesc a făcut să sece izvoarele bolii şi ocrotirea ta neîncetată păzeşte cetatea ta de toată asuprirea vrăjmaşilor, pe care depărtează-i totdeauna de la sufletele robilor tăi, Cuvioase.

 

Si acum... a Nascatoarei...

 

În temniţa patimilor înşine închizându-ne prin sfatul vrăjmaşului, nu aflăm uşă de scăpare, ci Tu, Maică preacurată, deschide-ne uşa pocăinţei pentru rugăciunile Cuviosului Părinte Dimitrie.

Si apoi: Mantuieste-ne din nevoi, si din necazuri... Cauta cu ochiul binevoitor... preotul pomeneste precum s-a aratat mai sus, iar dupa aceea zice: Ectenia cu Ecfonisul: "Ca Tu esti imparatul pacii..."

 

Condac glas II

 

Prin nevoinţele stăruitoare ale rugăciunii ţi-ai sfinţit viaţa ta şi cu îngerii ai intrat în cortul slavei lui Hristos, cerând îndurare pentru popor şi aducând Domnului jertfa cântării de laudă. Această cântare învaţă-ne şi pe noi, cei ce alergăm cu nădejde la mijlocirea ta, fericite.

 

Prochimen glas IV

Scumpa este inaintea Domnului, moartea Cuviosului Sau:

Stih: Ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua...

 

Apoi: Evanghelia: Cu intelepciune drepti... Din Sfanta Evanghelie de la Luca citire. Sa luam aminte!

Cap. VI, v. 17-23

In vremea aceea a stat Iisus la loc ses si multimea multa de popor, din toata Iudeea si din Ierusalim si de pe langa marea Tirului si a Sidonului, venea sa-L auda pe El si sa se tamaduiasca de neputintele lor. Si cei ce se chinuiau de duhuri necurate se vindecau; si tot poporul cauta sa se atinga de El, ca puterea iesea din El si vindeca pe toti.

Si El ridicandu-Si ochii Sai spre ucenicii Lui, zicea: "Fericiti sunteti saracilor, ca a voastra este Imparatia lui Dumnezeu. Fericiti voi care flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti cei ce plangeti acum, ca veti rade. Fericiti veti fi cand oamenii va vor uri pe voi si va vor izgoni dintre ei, si va vor batjocori si vor lepada numele voastre ca rau din pricina Fiului Omului. Bucurati-va in ziua aceea si va veseliti, ca iata plata voastra multa este in cer."

 

Sau: "Evanghelia lui Matei": Cap. VII, v.7-11

"Zis-a Domnul: cereti si se va da voua, cautati si veti afla, bateti si se va deschide voua: Ca tot cel ce cere va lua, si cel ce cauta va afla si celui ce bate i se va deschide. Sau care om este dintre voi, de la care va cere fiul lui paine, piatra ii va da lui? Si de-i va cere peste, sarpe ii va da lui? Deci, de vreme ce voi, rai fiind, stiti a da daruri bune fiilor vostri, cu atat mai mult, Tatal vostru cel din ceruri va da cele bune, celor ce cer de la Dansul."

 

Sau: "Evanghelia lui Luca" : Cap. XVIII, v. 2-8

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Intr-o cetate era un judecator care de Dumnezeu nu se temea si de om nu se rusina. Si era in cetatea aceea, o vaduva care venea la el zicand: Fa-mi dreptate fata de potrivnicul meu. Si un timp n-a voit, dar dupa aceea a zis intru sine: Desi de Dumnezeu nu ma tem si de om nu ma rusinez, totusi fiindca vaduva aceasta imi face suparare, ii voi face dreptate, ca sa nu vina mereu sa ma supere. Si a zis Domnul: Auziti ce spune judecatorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate alesilor Sai care striga catre El ziua si noaptea si pentru care el rabda indelung? Zic voua, ca le va face dreptate in curand."

 

Sau: "Evanghelia lui Marcu": Cap. XI, v. 23-26

"Zis-a Domnul: Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: Ridica-te si te arunca in mare si nu se va indoi in inima lui si va crede ca ceea ce va spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Slava Tie Doamne... si apoi Slava Tatalui...

 

Glas II

Pentru rugaciunile Cuviosului Tau Dimitrie, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Si acum si pururea...

Stih: Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta...

 

Stihirea glas I: Veniţi să împodobim cu strălucite cuvinte pe vasul mirului Înţelepciunii, pe adâncul nevăzut de ochi omenesc al smeritei cugetări, pe vestitorul neauzit al puterii Duhului, pe propovăduitorul tăcut al sfinţeniei, pe sicriul cel tainic plin de mirul minunilor, pe Cuviosul Dimitrie, aducându-i astăzi cântări de Dumnezeu dăruite: Bucură-te, icoana smereniei cea lăudată de gândurile celor iubitori de nevoinţă sihăstrească.

 

Apoi: Mantuieste Doamne; Doamne miluieste de 12 ori; Ecfonis: Cu mila si indurarile...

 

Cantarea VII

 

Stih: Sosind tu în ţara românească, cel ce în războiul nevăzut ai biruit desăvârşit pe vrăjmaşii mântuirii, a încetat războiul văzut şi viforul bolii a fost alungat de adierile rugăciunii tale în duh şi în adevăr.

Văzând ca într-o oglindă în Duhul sufletele cele urâţite de patimi şi fiindu-ţi milă de cei ce se primejduiau pe calea osândirii, cu lumina rugăciunii tale ai alungat tot întunericul neştiinţei, ca toţi întru înţelepciune să strige: "Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri."

 

Slava Tatalui...

 

Sărăcia ţi-ai luat-o însoţitoare pe calea nevoinţelor sihăstreşti, şi din pomul sufletului ai cules bogate daruri duhovniceşti, spre bucuria îngerilor şi a celor ce cântă neîncetat cu bucurie: "Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri."

 

Si acum... a Nascatoarei...

 

În legăturile patimilor fiind ţinuţi nu am aflat pe cel ce s-ar tângui împreună cu noi pentru cădere; doar la Tine alergăm, Maică a Domnului, ca să risipeşti asuprelile răutăţilor noastre şi să ne învredniceşti de blândeţea Sfântului Dimitrie.

 

Cantarea VIII

 

Stih: Multe minuni ai revărsat celor însetaţi de ajutor dumnezeiesc şi ca un luceafăr ai strălucit pe bolta minţii credincioşilor, îndemnându-i către răsăritul luminos al pocăinţei, ce este premergător vederii Soarelui dreptăţii, Căruia Îi cântăm: "Pe Domnul, toate fapturile laudati-L si-L prea inaltati intru toti vecii."

 

Si acum... a Nascatoarei...

 

Stih: Sa laudam, bine sa cuvantam...

Născătoare de Dumnezeu te ştim pe Tine, cununa fecioarelor şi mângâierea a toată lumea; roagă-te împreună cu fericitul Dimitrie, să fim noi sloboziţi din legăturile întristării.

 

Cantarea IX

 

Irmos: Pe Imparatul ceresc, pe care-L lauda ostile ingeresti, laudati-L si-L prea inaltati intru toti vecii.

Stih: Pentru petrecerea ta neîncetată întru smerenie ai luat de la Hristos slavă nesfârşită şi din ocara patimilor ridici pe cei ce s-au lipsit de slava dumnezeiască prin petrecerea în pustiul păcatelor.

Moaştele tale ca o comoară au fost primite şi nu încetează nici acum a revărsa daruri de minuni celor însetaţi de tămăduire.

Ca o făcile nestinsă a rugăciunii străluceşti în mijlocul cetăţii noastre, luminând şi îndreptând pe toţi pe calea pocăinţei.

 

Slava Tatalui...

 

Nu trece cu vederea Sfinte, pe cei ce zac în boli şi pe toţi cei neputincioşi care aleargă la limanul rugăciunilor tale, ci ne revarsă râuri de binecuvântări.

Si acum... a Nascatoarei...

Tu eşti Preacurată, cununa nevoitorilor şi rugăciunilor Tale încredinţându-ne, strigăm cu umilinţă: Vindecă durerile rănilor robilor Tăi ca Una Sigură grabnică folositoare.

Catavasie glas VI

Cine va măsura adâncul smereniei tale şi înţelepciunea dată ţie de la Duhul, cine o poate cumpăra? Ci numai te rugăm, cercetează în nevoi cumplite pe robii Tăi.

 

Apoi: Cuvine-se cu adevarat... si laudele...

 

Glas I

Veniţi să ne unim gândurile şi să zidim scară înţelegătoare a înţelepciunii pentru cei ce au trebuinţă de îndurarea Cuvântului, având ajutător nebiruit pe cuviosul Dimitrie.

Ca un crin străluceşti cu mireasma sfinţeniei, pe preoţi îndemnând către păşunea dogmelor dumnezeieşti şi pe credincioşi la staulul Adevărului, pe Care fă-L milostiv şi spre noi, Sfinte Dimitrie.

Cuvioase, surpă înălţările îndrăzneţe ale eresurilor şi, îngrădind cu gânduri smerite mintea noastră, ajut-o să fie întemeiată întru adevărul lui Hristos.

Veniţi într-un glas să aducem laudă şi mulţumire stâlpului Bisericii lui Hristos şi ocrotitorului neobosit al ţării acesteia, Sfântului Dimitrie, cel ce cheamă pe toţi din căderea în adâncl greşelilor.

 

Apoi: Sfinte Dumnezeule de trei ori... Slava, Prea Sfanta Treime... Tatal nostru... si Ecfonisul Ca a Ta este Imparatia... dupa aceea Miluieste-ne Doamne... si indata pomeneste preotul pe cei ce fac rugaciunile catre sfantul AMIN.

 

Propunere de paraclis: Mihaela Bratu (trimisă pe adresa redacției)

Commenter cet article