Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Propunere: Nou Acatist al Sfantului Dimitrie Basarabov, 27 octombrie

Imagine0067.jpgACATISTUL SFÂNTULUI PREACUVIOSULUI

PĂRINTE AL NOSTRU

DIMITRIE BASARABOV

(27 octombrie)

 

 

 

 

CONDACUL 1

 

Cetatea Bucureştiului saltă şi îţi dăruieşte Părinte Dimitrie, cununa gândurilor înmiresmate de iubire, ca mulţumire pentru jertfa rugăciunilor tale pe care o aduci neîncetat la tronul lui Hristos, păzind oraşul de toată tulburarea potrivnicilor, ca să cânte Domnului: Aliluia!

 

ICOSUL 1

 

Ascultând tainic chemările dorului dumnezeiesc la fereastra inimii tale, ai părăsit toată îndulcirea lumii şi cu nevoinţe mai presus de cuget te-ai încununat, făcându-te icoană vie a frumuseţii luminate a lui Hristos; pentru aceasta, primeşte şi ale noastre smerite cuvinte de laudă, Părinte Cuvioase Dimitrie:

 

Bucură-te, că ai călătorit pe calea dragostei dumnezeieşti;

Bucură-te, că ai lepădat jugul patimilor;

Bucură-te, că te-ai smerit sub mâna dumnezeiască;

Bucură-te, cunună a gândurilor smerite;

Bucură-te, pom duhovnicesc plin de roadele rugăciunii;

Bucură-te, cununa alergării celei bune;

Bucură-te, cântec al dorului dumnezeiesc;

Bucură-te, harfă a cântărilor cuvioase;

Bucură-te, oglindă a cugetării la moarte;

Bucură-te, căci te-ai făcut icoană îngerească;

Bucură-te, că întru tine a strălucit slava lui Hristos;

Bucură-te, vasul cel plin de mirul rugăciunii;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 2

 

Cu aripile virtuţilor înfrumuseţându-ţi sufletul, cămara inimii o ai umplut de lumina rugăciunii şi ai aşteptat neîncetat pe Mirele Hristos în noaptea cea mare a pocăinţei, la umbra gândului smerit cântând cu îngerii : Aliluia!

 

ICOSUL 2

 

Cu totul ridicându-ţi mintea de la cele pământeşti ţi-ai îndreptat paşii gândului smerit către cămara tainică a inimii şi, cu podoaba chipului îngeresc înfrumuseţându-te, ca un cerb însetat ai alergat la izvorul rugăciunii; pentru aceasta şi noi te însoţim cu gânduri de laudă ca acestea:

 

Bucură-te, stâlp de foc al rugăciunii neîncetate;

Bucură-te, podoabă a vieţuirii îngereşti;

Bucură-te, far călăuzitor spre pământul mântuirii;

Bucură-te, comoară a tainelor Duhului;

Bucură-te, uşă îngerească a Luminii;

Bucură-te, soare înfrumuseţat cu razele rugăciunii;

Bucură-te, încununarea nevoitorilor sihăstriei;

Bucură-te, călăuzitor luminat pe cărarea mântuirii;

Bucură-te, vultur neobosit al rugăciunii înalte;

Bucură-te, mângâierea celor din lanţurile întristării;

Bucură-te, foc mistuitor al gândurilor necurate;

Bucură-te, vas al doririlor dumnezeieşti;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 3

 

Dintr-o familie săracă ai răsărit, dar ai moştenit bogăţia credinţei părinţilor tăi, pe care înmulţindu-o din destul cu darul lui Dumnezeu, te-ai învrednicit a ajunge la înălţimi cereşti şi a cânta cu îngerii Ziditorului tău: Aliluia!

ICOSUL 3

 

De desfătările lumii fiind străin, ţi-ai înălţat gândul pe scara rugăciunii şi, unindu-te cu Hristos, te-ai luminat cu darurile Duhului şi cu glas smerit ai cântat Tatălui în cămara inimii ,,Avva, Părinte !”; noi, cei învechiţi în păcate, minunându-ne de curăţia inimii tale, nu ne pricepem ce laudă vrednică de înălţimea vieţuirii să-ţi aducem, însă tu, fiind bun, primeşte nevrednica noastră osteneală:

 

Bucură-te, vasul întru care S-a odihnit iubirea Cuvântului;

Bucură-te, templu luminat de razele Duhului;

Bucură-te, altar sfinţit de gândurile Tatălui;

Bucură-te, nor al rugăciunii acoperind cerul Ortodoxiei;

Bucură-te, rază sfinţită a milostivirii dumnezeieşti;

Bucură-te, că taina Treimii s-a zugrăvit în inima ta;

Bucură-te, că ai ascultat glasul Cuvântului cu smerenie;

Bucură-te, că ai luat jugul lui Hristos cu bucurie;

Bucură-te, că spinii patimilor ai dezrădăcinat din inimă;

Bucură-te, că ai zdrobit capul şarpelui cu puterea gândului smerit;

Bucură-te, văzătorule de taine dumnezeieşti;

Bucură-te, izvor binecuvântat de minuni;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 4

 

Departe fiind de cărările deşertăciunilor lumii, ai sporit întru tine curăţia inimii şi, îndulcindu-te de vederile cele mai presus de minte, ai urmat cărarea faptei bune pe care mai înainte au păşit Avraam, Isaac şi Iacov, cântând Domnului: Aliluia!

 

ICOSUL 4

 

Sfinte Dimitrie, ţie, celui smerit, ţi s-a dat ca ascultare paşterea vitelor satului, dar stăruind pe cărarea smeritei cugetări, şi ajungând pe culmile sfinţeniei, însuţi te-ai învrednicit a lumina prin rugăciunile tale pe păstorii turmelor cuvântătoare, care te laudă cu osârdie cu cântări ca acestea:

 

Bucură-te, că mintea ai arătat-o pajişte a gândurilor smerite;

Bucură-te, că ţi-ai păstorit gândurile către izvoarele Duhului;

Bucură-te, că mintea ţi-ai ridicat spre cele dumnezeieşti;

Bucură-te, că inima nu ţi-a fost răpită de priveliştile deşertăciunii;

Bucură-te, căci prin tânguire te-ai izbăvit de chinul veşnic;

Bucură-te, moştenitorule al cereştii măriri;

Bucură-te, oglindă sfinţită a Adevărului;

Bucură-te, mergătorule pe calea cea strâmtă a Împărăţiei;

Bucură-te, că ai secerat din grădina inimii spicele ostenelilor tale;

Bucură-te, luminător al păstorilor de suflete;

Bucură-te, că pe toţi îndreptezi la izvorul pocăinţei;

Bucură-te, că ai adus rod bogat de mântuire;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 5

 

Păzind vitele satului, te osteneai mai cu sârguinţă a păzi cămara inimii tale de lupii înţelegători ai gândurilor patimilor, strigând neîncetat cu glas smerit al sufletului către Stăpânul tuturor: Aliluia!

 

ICOSUL 5

 

În tăcerea rugăciunii luând aminte mai mult la sine, cu totul te-ai depărtat de grijile lumeşti şi părăsind toate cele stricăcioase ai alergat pe calea nevoinţelor monahiceşti, prin care sfinţindu-te, împreună cu marele Antonie eşti mărit cu laude ca acestea:

 

Bucură-te, că toată pofta lumii ai surpat;

Bucură-te, icoană a vieţii îmbunătăţite;

Bucură-te, scară a monahilor rugători;

Bucură-te, că ai alergat spre plinirea voii Cuvântului;

Bucură-te, că ai tăiat degrabă toate legăturile lumeşti;

Bucură-te, că te-ai întraripat cu dorul dumnezeiesc;

Bucură-te, că pe puntea rugăciunii ai ajuns la Hristos;

Bucură-te, toiag al rugăciunii sfărâmând capul vrăjmaşului;

Bucură-te, izvor lin curgător al darurilor Vieţii;

Bucură-te, că ai stins văpaia patimilor cu ploaia lacrimilor;

Bucură-te, că urât toată deşertăciunea lumească;

Bucură-te, că bucuriile Duhului ai descoperit;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 6

 

Tăiat-ai toate legăturile pământeşti cu sabia dragostei Duhului şi ca un prunc nevinovat ai alergat către Părintele ceresc, ca să te îndulceşti de lumina iubirii Sale în cântări de: Aliluia!

 

ICOSUL 6

 

Într-o mică peşteră ai fost povăţuit de steaua gândului dumnezeiesc, acolo unde se afla mănăstirea care ţi-a mijlocit primirea în braţele părinteşti ale Ziditorului; aflând în peştera inimii tale pe Mântuitorul lumii, i-ai adus Lui în dar aurul dragostei curate, smirna umilinţei şi tămâia gândurilor pline de înţelepciune, pentru care primeşte din peştera sărăcăcioasă a inimii noastre smerite raze de cuvinte ca acestea:

 

Bucură-te, că ţi-ai sfinţit peştera inimii cu darul Duhului;

Bucură-te, că nevinovăţia pruncilor ai dobândit;

Bucură-te, că în ţarina inimii aflat-ai mărgăritarul credinţei;

Bucură-te, că ai adus Domnului aurul virtuţilor;

Bucură-te, că în mormântul smereniei te-ai ascuns;

Bucură-te, tămâie a rugăciunii de smerenie înmiresmate;

Bucură-te, că Hristos S-a odihnit în peştera inimii tale;

Bucură-te, că lumina rugăciunii pururea te-a umbrit;

Bucură-te, căci cu bucurie ai îmbrăţişat vieţuirea îngerească;

Bucură-te, stâlp neclintit al înţelepciunii lui Hristos;

Bucură-te, icoană a frumuseţii Cuvântului;

Bucură-te, râu aducător de darurile Duhului;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 7

 

Ca un adevărat ostaş al lui Hristos te-ai întrarmat cu sabia rugăciunii neîncetate şi pe calea postului călătorind, ai ajuns în cetatea Luminii, unde ai adus Stăpânului mulţumiri în cântări de: Aliluia!

 

ICOSUL 7

 

Prin stăruinţa întru rugăciune şi viaţă străină de grija cea lumească te-ai împărtăşit de veşnica lumină a înţelepciunii Cuvântului şi, având gândul lui Hristos, toată lumea ai purtat-o sub acoperământul rugăciunilor tale fierbinţi, dăruindu-o spre sfinţire Celui Ce a zidit-o şi voieşte a fi tu încununat cu cântări ca acestea:

 

Bucură-te, acoperământ al rugăciunii neîncetate;

Bucură-te, căci cu îngerii ai urcat scara înţelepciunii;

Bucură-te, că ai secerat spicele gândurilor dumnezeieşti;

Bucură-te, că năvălirile vrăjmaşilor nevăzuţi ai stăvilit;

Bucură-te, că ai trăit viaţă asemenea celor fără de trup;

Bucură-te, grabnic ajutător celor neputincioşi;

Bucură-te, că toată lumea ai cuprins între hotarele inimii tale;

Bucură-te, că întru suspinuri ţi-ai gătit locaşul veseliei;

Bucură-te, că tu cu lacrimile tale ai cumpărat mirul înţelepciunii;

Bucură-te, că te-ai însoţit cu rugăciunea pe calea nevoinţei;

Bucură-te, că osteneala smeritei cugetări ţi-a fost răsplătită cu laude;

Bucură-te, că mijloceşti tuturor cele spre mântuire;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 8

 

Cunoscându-ţi sfârşitul vieţii pământeşti, între două pietre aproape de peşteră te-ai culcat în aşteptarea întâlnirii cu Piatra vieţii şi în cântări de: Aliluia!

 

ICOSUL 8

 

Moaştele tale au fost primite de apele Lomului ca o comoară de mare preţ şi au rămas nestricăcioase, căci în apele rugăciunii te-ai cufundat în vremea vieţii pământeşti şi te-ai ridicat mai presus de materie, pentru care te mărim aşa:

 

Bucură-te, vistierie a Vieţii ascunsă în apele Lomului;

Bucură-te, că adâncurile rugăciunii ai cercetat;

Bucură-te, izvor nesecat de daruri cereşti;

Bucură-te, că ai trecut peste hotarele firii omeneşti;

Bucură-te, că apa ai sfinţit-o în chip minunat cu moaştele tale;

Bucură-te, că botezul recunoaşterii ca Sfânt în Lom ai primit;

Bucură-te, că lucrarea Treimii s-a descoperit în inima ta;

Bucură-te, că râuri de apă vie dintru tine ieşeau;

Bucură-te, căci glasul Tatălui te-a umbrit;

Bucură-te, că mâna Fiului te-a înălţat;

Bucură-te, căci cu acoperământul Duhului fost-ai gătit;

Bucură-te, adâncime a smereniei neajunse de ochi omenesc;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 9

 

Arătatu-te-ai în vis fetei îndrăcite, vestindu-i tămăduirea dacă sfintele tale moaşte vor fi scoase din apă, iar dorinţa ta împlinindu-se, toţi au cântat cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

 

ICOSUL 9

 

Auzind despre minunea aflării cinstitelor tale moaşte, umplându-se de râvnă sfântă, domnitorul Ţării Româneşti voit-a să le aducă în ţara noastră, însă minunea împotrivirii tale l-a făcut şi mai râvnitor spre plinirea doririi prin construirea bisericii în cinstea ta; iar noi minunându-te de puterea ta, îţi cântăm aşa:

 

Bucură-te, că de minunile tale voit-ai mai întâi a se împărtăşi patria ta;

Bucură-te, că vestea sfinţeniei tale inima domnitorului a cucerit;

Bucură-te, că de Hristos pentru multa smerenie ai fost prea slăvit;

Bucură-te, odihna celor osteniţi de tulburarea ispitelor;

Bucură-te, limanul celor aruncaţi în valurile patimilor;

Bucură-te, îndreptarea celor căzuţi în păcate;

Bucură-te, nădejdea celor lipsiţi de darul rugăciunii;

Bucură-te, îmblânzirea gândurilor pline de răutate;

Bucură-te, că ne uşurezi povara ispitelor spre mântuire;

Bucură-te, că pe toţi chemi la limanul credinţei;

Bucură-te, biruitor asupra vicleşugurilor vrăjmaşului;

Bucură-te, trecere netulburată prin pustiul lumii ;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului !

 

CONDACUL 10

 

Binevoit-a Domnul să fii dăruit Ţării Româneşti abia în vremea războiului celui cumplit, ca să alungi viforul ciumei şi să mijloceşti pace poporului, care cânta Domnului cu mulţumire pentru tine: Aliluia!

 

 

ICOSUL 10

 

Cinstitele tale moaşte sunt pentru cei întristaţi liman de mângâiere, căci toţi cei tulburaţi de ispite află grabnică izbăvire prin rugăciunile tale, aducându-ţi cu mulţumire cântări de laudă ca acestea: 

 

Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi;

Bucură-te, înţelepciunea tinerilor;

Bucură-te, întărirea tuturor pe calea mântuirii;

Bucură-te, zid nesurpat al rugăciunii;

Bucură-te, masă purtătoare de daruri dumnezeieşti;

Bucură-te, cu îngerii rugătorule pentru pacea lumii;

Bucură-te, căci cu puterea Crucii ai zdrobit pe veliar;

Bucură-te, dar de rugăciune pentru neamul omenesc;

Bucură-te, altar luminat de raza Duhului;

Bucură-te, nădejdea cea neînfruntată de mântuire a bătrânilor;

Bucură-te, că din groapa pierzării scoţi pe cei deznădăjduiţi;

Bucură-te, plinitorule desâvârşit al poruncilor dumnezeieşti;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 11

 

Pe Lavrentie cel fără de socoteală ai mustrat şi pe cele două surori evlavioase le-ai îndreptat, ca unul ce grabnic opreşti de la răutate pe cei cei biruiţi de ispite, căutând totdeauna mântuirea celor ce cântă Domnului cu credinţă: Aliluia!

 

ICOSUL 11

 

Cu doctoria rugăciunilor tale ai ridicat din grea suferinţă pe episcopul Ioanichie, care mărturisind minunea ta, fericite, cu glas de mulţumire te lăuda, iar noi, cei prigoniţi de boli cumplite, cu nădejde de mântuire cădem înaintea raclei cinstitelor tale moaşte, cerând mângâierea rugăciunii şi binecuvântare părintească spre înfruntarea necazurilor, cântându-ţi aşa:

 

Bucură-te, bucuria izbăvirii episcopului Ioanichie;

Bucură-te, că ameninţările bolii goneşti din popor;

Bucură-te, izvor prea sfinţit de tămăduiri;

Bucură-te, vedere limpede a sufletelor tulburate;

Bucură-te, adânc nemăsurat de minuni;

Bucură-te, că ne întăreşti pe piatra răbdării;

Bucură-te, că ne porţi deasupra valurilor ispitelor;

Bucură-te, că potoleşti tulburarea gândurilor rele;

Bucură-te, pacea celor osteniţi de greutatea necazurilor;

Bucură-te, că pe toţi îndreptezi la liman de pocăinţă;

Bucură-te, că strici legăturile bolilor cumplite;

Bucură-te, liniştea celor prigoniţi cu nedreptate;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 12

 

Cetatea Bucureştiului te poartă în inima sa ca pe o comoară prea dorită, din care se revarsă neîncetat râuri de minuni spre bucuria şi mângâierea poporului drept credincios care cântă lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

 

ICOSUL 12

 

În peştera smerită ai vieţuit şi în mormântul smereniei în viaţa pământească te-ai ascuns, iar acum ai moştenit slavă mai presus de mintea omenească, căci patriarhi şi oameni simpli îşi pleacă genunchii înaintea cinstitei racle a moaştelor tale şi te cinstesc cu laude ca acestea:

 

Bucură-te, întărirea iubitorilor de osteneală;

Bucură-te, icoană a virtuţilor împărăteşti;

Bucură-te, crin răsărit în inima pustiei;

Bucură-te, munte al smereniei neclintite;

Bucură-te, blândeţe ce îndulceşte inimile împietrite;

Bucură-te, vistierie de daruri cereşti;

Bucură-te, că uneşti pe toţi în rugăciune;

Bucură-te, diamant prea strălucitor al virtuţilor;

Bucură-te, stâncă neclintită a rugăciunii;

Bucură-te, lauda monahilor iubitori de smerenie;

Bucură-te, cununa rugătorilor înţelepţiţi de Duhul;

Bucură-te, icoană neapusă a desăvârşirii pentru toate veacurile;

Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, rază a smereniei lucrătoare străjuind cetatea Bucureştiului!

 

CONDACUL 13

 

O, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, călăuzitorul nostru pe calea pocăinţei, icoana înţelepciunii monahilor şi canonul rugăciunii tuturor credincioşilor, din valurile patimilor ne scoate pe toţi şi ne aşează la limanul mântuirii, ca, lucrând cu osârdie faptele cele bune, să moştenim Împărăţia cerurilor, cântând cu îngerii Luminătorului tuturor: Aliluia! (de 3 ori)

 

Apoi, Icosul 1 și Condacul 1

 

 

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS DIMITRIE BASARABOV

 

       O, Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, comoara cea dumnezeiască, luminătorul poporului nostru, risipitorul necazurilor noastre, pe chivotul Duhului Sfânt, ce revarsă tuturor daruri de milostivire, cel ce ai adăpat pustia din izvoarele lacrimilor sale, făcându-se moştenitor al frumuseţilor din grădina Raiului, trâmbiţa cea nevăzută a Duhului care vesteşti în chip tainic inimilor noastre întoarcerea la pocăinţă, călăuzitorul monahilor spre pământul făgăduinţei cereşti, mângâietorul sufletelor necăjite şi doctorul iscusit al celor împovăraţi cu neputinţe grozave, îndemnătorul spre nevoinţă al celor ce caută cu gândul înălţimile fecioriei minţii, stâlpul rugăciunii care sprijină gândurile nevoitorilor, altarul cel sfinţit al Adevărului, sălaşul tainelor dumnezeieşti, podoaba fecioarelor înţelepţite de Duhul, bucuria cea plinită a maicilor, sprijinitorul celor din nevoi şi blândul povăţuitor al celor încercaţi de necazuri, oglinda faptelor bune, arătătorul frumuseţii îngereşti, mângâierea cetăţii noastre, care adapi pământurile sterpe ale inimilor din izvoarele rugăciunilor sale, purtătorule de grijă al mântuirii tuturor celor din oraşul nostru,  tainicul înţelepţitor al celor greşiţi, cel ce primeşti cununa laudelor îngereşti,  întăritorul întru nevoinţă al monahilor însetaţi de Înţelepciune, cartea cea nescrisă a dogmelor Adevărului, prietenul Mirelui care minunat ai împodobit pustia cu nevoinţe asemenea glasului Cuvântului, nu ne lipsi pe noi de darul rugăciunii tale.

 

Vezi Sfinte, întristarea inimilor noastre pururea tulburate de necazuri şi opreşte curgerea durerilor noastre prin înălţarea mâinilor tale la rugăciune. Pe cei chinuiţi de boli îi slobozeşte din legăturile durerii, pe cei neputincioşi îi întăreşte cu puterea Duhului, celor din primejdii le întinde grabnică mână de ajutor şi oile cele rătăcite de la Adevăr le întoarce iarăşi în staulul credinţei mijlocind împăcarea noastră cu Mântuitorul Hristos. Stinge focul patimilor noastre cu ploaia rugăciunii tale şi ca un soare tainic luminează cu razele pocăinţei cerul inimilor noastre întunecate de norii cei grei ai păcatelor.


Măcar că suntem nepricepuţi şi cu totul străini de lucrarea cea duhovnicească a rugăciunii sau de orice altă nevoinţă bineplăcută Domnului, nu te depărta de noi, Sfinte Dimitrie, ci cere de la Hristos să ne dăruiască lumina înţelepciunii Sale, ca să ajungem la cetatea cea de sus, unde este glasul cel neîncetat al laudelor îngereşti. Primeşte şi de la noi smerite laude de mulţumire aduse de neputinţa noastră, păzeşte Biserica lui Hristos de bântuielile bolilor, ereziilor şi de tot necazul slobozit pentru mulţimea păcatelor noastre, ca toţi să-ţi cântăm într-un glas al inimii: Bucură-te, cuvioase Dimitrie, lauda cetăţii noastre, care prin neîncetata priveghere întru rugăciune o păzeşti de toată ispita vrăjmaşului şi o îngrădeşti cu stâlpii rugăciunilor tale!

 

Propunere de Acatist: Mihaela Bratu

Partager cet article

Commenter cet article