Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Nelinistea

 

  Raspunsuri
Literatura & Religie

Neliniștea


 

 

Neliniștea este a diavolului – Cuviosul Paisie Aghioritul

 

 

Dacă omul este mânat de dragoste, Dumnezeu picură miere în inima sa, iar dacă e presat de egoism, se chinuiește. Cineva care se nevoia în mod egoist și era presat de neliniște, a spus: O, Hristoase al meu, foarte strâmtă ai făcut ușa! Nu încap!

Dacă s-ar fi nevoit cu smerenie, ar fi încăput. Cei ce se nevoiesc cu mândrie în posturi, privegheri etc. se chinuiesc fără vreun folos duhovnicesc, pentru că lovesc aerul, iar nu pe draci. În loc să alunge ispitele, primesc mai multe și este firesc să întâmpine multă greutate în nevoința lor și să simtă că se sufocă din pricina neliniștii. În timp ce inima celor ce se nevoiesc mult, cu multă smerenie și multă nădejde în Dumnezeu, se bucură, iar sufletul li se întraripează.

 

În viața duhovnicească se cere luare-aminte. Când oamenii duhovnicești sunt mișcați de slava deșartă, rămân cu un gol în sufletul lor. Nu există plinătatea, întrariparea inimii. Și cu cât se mărește slava lor deșartă, cu atât crește și golul din ei, suferind astfel tot mai mult. Unde este neliniște și deznădejde, acolo este o viață duhovnicească povățuită de aghiuță.


Pentru nimic în lume să nu aveți neliniște. Neliniștea este a diavolului. Când vedeți neliniște, să știți că acolo și-a băgat coada aghiuță. Diavolul nu merge contra. Dacă există o pornire, împinge și el ca să-l chinuiască și să-l înșele pe om. Pe cel sensibil, de pildă, îl face suprasensibil. Când ai dispoziție să faci metanii, te împinge și diavolul să faci peste puterea ta, iar dacă puterile tale sunt limitate, îți creează o stare nervoasă, pentru că nu-ți poți face ale tale. Apoi îți aduce neliniște cu o deznădejde ușoară la început, după care urmează...

 

Îmi aduc aminte că atunci când eram monah începător, pentru o vreme, de îndată ce mă întindeam să dorm, ispititorul îmi spunea: Dormi? Scoală-te! Atâția oameni suferă, atâția au nevoie... Mă sculam și făceam metanii cât puteam. Când mă întindeam iarăși să mă culc, începea din nou: Ceilalți suferă și tu dormi? Scoală-te! Și mă sculam iarăși, până când am ajuns să spun: Ah, ce bine-ar fi dacă mi s-ar tăia picioarele! Atunci aș fi îndreptățit să stau, fiindcă n-aș mai putea să fac metanii. Un Post Mare l-am terminat cu multă greutate, fiindcă am vrut să mă silesc pe mine însumi peste puterea mea.

 

Când simțim neliniște în nevoință, să știm că nu ne mișcăm în spațiul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este tiran ca să ne sufoce. Fiecare să se nevoiască potrivit cu puterile lui, cu mărime de suflet, iar nevoința lui – adică multele metanii și postiri etc. – nu va fi nimic altceva, fără numai explozia dragostei sale. În felul acesta va înainta cu noblețe duhovnicească.

 

Adică nu trebuie să se nevoiască cineva cu acrivie bolnăvicioasă și să fie sufocat de neliniște luptându-se cu gândurile, ci să-și simplifice nevoința și să nădăjduiască în Hristos, iar nu în el însuși. Hristos este dragoste, bunătate și mângâiere, și niciodată nu sufocă, ci are din belșug oxigen duhovnicesc, mângâiere duhovnicească. Una este lucrarea duhovnicească subțire și altceva este acrivia bolnăvicioasă, care înăbușă cu neliniștea lăuntrică din pricina silirii exterioare fără discernământ, care sparge și capul cu durerile de cap.

 

(...)

Dacă se mișcă cineva simplu, nu obosește. Dar atunci când intră iubirea de sine, fie și puțină, se teme ca să nu facă vreo greșeală, și astfel se obosește. Nu-i nimic dacă mai și greșește și mai capătă și puțină mustrare. Ceea ce spui tu se poate justifica, de pildă, la un judecător care mereu are de înfruntat cazuri grele și se teme ca nu cumva să judece strâmb și să se facă pricină de a fi pedepsite suflete nevinovate. (...)

 

Tu, soro, să iei aminte să nu faci vreun lucru duhovnicesc cu mintea, ci cu inima. Și să nu faci vreun lucru fără să te încredințezi cu smerenie lui Dumnezeu, fiindcă altfel te vei osteni, îți vei obosi și mintea ta și te vei simți rău duhovnicește. De obicei, înlăuntrul neliniștii este ascunsă necredința. Dar se poate ca cineva să se neliniștească și din mândrie.

 

(extrase din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești - Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, vol. I, Editura Evanghelismos, București, 2012)

Partager cet article

Commenter cet article