Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Jurnal poetic - 21 decembrie 2009 - Nicolescu Tania

ALB


 

Peste cenuşa

zăpezilor de-altadat’

fulgii proaspeţi de nea

se cern

din neant.

 

 

Şi-n zborul roiului

de fluturi albi

contururile-a tot

ce-i pământean

diluate-n

blânda nopţii lumină

dispar.

 

 

Şi ninge

alb

halucinant

ca într-un joc

ameţitor

în care

din spatele meu

timpul se strecoară

uşor

cu pasu-i tiptil

de neastâmpărat

copil.

 

 

Legându-mă

cu-a uitării năframă

la ochi

amândoi

una cu-alba nea

ne rotim

şi-n paralele

universuri rătăcim

reîntorcându-ne

abia în zori de zi

cu inima

sămânţa-a bucuriei

ce-n volbura luminii

renăscânde

va-ncolţi.

 

 

Autor: Nicolescu Tania

Partager cet article

Commenter cet article