Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Ispitele

  Raspunsuri
Literatura & Religie

Ispitele

 

 


Dumnezeu caută să ne facă asemenea măscăriciului de la circ sau asemenea mingii pe care o bat jucătorii. Te ridică la ceruri. Îți arată ceea ce ochiul pătimaș al omului nu a văzut și ceea ce urechea cea plecată spre materie nu a auzit. Și fără să fii vinovat cu ceva, întoarce foaia și te aruncă întru cele mai de jos ale adâncului. Și se bucură să te vadă ca pe un bun atlet luptându-te să biruiești toate cetele demonilor. Dar lasă-mă pe mine. Uită-te la Pavel! După ce a fost urcat la al treilea cer și a văzut și a auzit lucruri de negrăit, iarăși strigă: Mi-a fost dat un ghimpe în trup!

 

Așa face Cel ce are toată puterea până când îl aduce pe om în rânduială, în așezare: îl ridică pentru a contempla și-l coboară pentru a se osteni. Și ca să-i devină cunoscute și una și cealaltă, fără să-l mai impresioneze schimbările obișnuite. Amândouă sunt de la Mine, spune.

 

Așa că, nu vrei să pătimești? Înseamnă că nu vrei să urci. Dacă cineva nu vrea să îndure necazurile, atunci să nu îndrăznească să ceară har de la Dumnezeu. De aceea ți-a luat harul, pentru a deveni înțelept. Va veni din nou. Nu te va lăsa. Este rânduiala lui Dumnezeu. Dar iarăși va pleca. Și iarăși va veni. Este de ajuns să nu încetezi a-l cere, până când te va arăta desăvârșit.

 

Este lege a lui Dumnezeu de netrecut ca, după 3-4 ani, mai rar după cinci, harul lui Dumnezeu să plece, ca să-l lase gol pe cel care l-a avut și astfel să-l facă înțelept, dacă acesta dorește.

 

De ce să te întristezi, suflete? De ce ești abătut? Nu ți s-a făcut niciun rău. A plecat Hristos pentru puțin, dar va veni din nou. Întârzie puțin pentru că voiește să te învețe răbdarea și smerenia. Acestea să spui sufletului tău și să nu deznădăjduiești.

 

Când vine harul și pleacă, și iarăși vine și pleacă, atunci abia înveți războiul și nu-ți mai face impresie deosebită, ci vei spune cu bucurie: Încearcă-mă, Hristoase, și trece-mă prin foc ca pe argint. Atunci vei prinde rădăcini adânci, precum copacii, care cu cât suflă vântul mai tare, cu atât își înfig rădăcinile mai adânc. Martor îmi este Dumnezeu: în cele mai mari ispite am aflat cea mai mare mângâiere.

 

Îndrăznește, deci, și întărește-te în Domnul, îndurând ispitele, și iarăși va veni harul.

 

(Gheron Iosif)

Partager cet article

Commenter cet article

Marian 28/06/2012 22:01

A XI-a poruncă

Ion Minulescu

Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti,
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi un lacăt la gură
Şi-imploră doar sfintele moaşte
Când simţi că păcatul te paşte!

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge
Când simţi că duşmanul te-nvinge !

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care tu eşti
Aceeaşi piatră de moară
Când braţele-ncep să te doară!…

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!…