Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Despre viata crestina autentica in lumea contemporana - Maica Raphaela

Despre viața creștină autentică în lumea contemporană –

Maica Raphaela

 


 

2845021649_3e55b5ba8f.jpg

 

...Dacă vom crede că putem recurge la orice fel de meditație și orice fel de rugăciune, s-ar putea să ne poticnim chiar înainte de a ne așeza pe cale. Mulți oameni petrec ore întregi în liniște, rostind în gând anumite cuvinte pentru a-și limpezi mintea, citind texte de inspirație religioasă, meditând asupra unor lucruri care țin de spiritualitate – din motive care nu au nimic în comun cu Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul nostru. După ce și-au însușit aceste practici, ei descoperă că se pot stăpâni mai ușor în situații dificile, devin mai îndrăgiți și mai plini de succese atât în afaceri, cât și în viața socială. De asemenea, ei dobândesc o senzație de detașare față de lume, împletită cu un sentiment de superioritate calmă față de toți cei din jur, chiar atunci când se află în Biserică.

 

În ceea ce mă privește, eu am înțeles că trebuie să fiu absolut sigură de direcția spre care mă îndrept înainte de a porni la drum. Pentru aceasta am nevoie de un maximum de onestitate. Trebuie să mă confrunt cu propria mea necredință și să spun: Doamne – adăugând chiar – dacă exiști, arată-Te și mie așa cum ești Tu de fapt, nu numai cum cred eu că ești!

 

Dacă voi proceda astfel, va trebui să recunosc că mă aflu în prezența unei Persoane care este mult mai vie, mai puternică, mai adevărată decât mine. Voi începe să înțeleg că această Persoană insistă asupra faptului că El Însuși este calea. Adeseori, El nu va corespunde propriilor mele idei despre calea ce trebuie urmată sau despre călătoriile mele lăuntrice.

 

Încet-încet, această Persoană mă va ajuta să pricep că obstacolele așezate pe cale vin din mine însămi, așa că nu voi mai putea să învinovățesc pe părinți sau pe profesori, nici curentele globale, nici bogăția sau sărăcia în care am trăit. El poate folosi tot ce există în creație drept o modalitate de a ne sprijini să înaintăm pe cale – chiar și experiențele teribile, pe care noi și alții (și nu numai atât, ci până și diavolul însuși) le consideră catastrofale, distrugătoare. El va transforma liniștea într-un mijloc prin care vom învăța să ascultăm ce are El de spus. El ne va îndemna să citim cărți care ne vor pune la dispoziție pasaje prin intermediul cărora vom desluși sensul unor fapte sau întâmplări cu totul de neînțeles până atunci.

 

Dintr-o dată, oameni pe care îi cunoaștem de ani de zile vor spune sau vor face un lucru obișnuit, iar nouă ni se va da harul de a vedea sau de a auzi pentru prima dată înțelesurile acelui lucru. Necazurile sau crizele din jurul nostru care ne răpesc de obicei liniștea și pacea sufletului, anumite cuvinte care fac parte din rugăciunile noastre zilnice sau care sunt pur și simplu rostite de cineva drag de lângă noi – toate acestea pot deveni stimulente necesare desprinderii de stările noastre căldicele și aparent comode, pentru a ne mobiliza să înaintăm pe cale.

 

Cu timpul, pe măsură ce Dumnezeu va vedea că ne-am obișnuit cu ideea de a înțelege adevărul, ne va deschide ochii minții întru contemplarea lipsei de onestitate care ne caracterizează. Pe măsură ce-I vom cere să ni Se arate, vom constata că ne va dezvălui în același timp și propria noastră față – arătându-ne cum suntem într-adevăr, nu cum credeam noi că suntem. Astfel, vom afla că anumite caracteristici personale, pe care le-am considerat pozitive, sunt de fapt substitute artificiale ale unor calități veritabile, autentice, iar alte aspecte ale eului nostru, pe care nouă ne-a convenit să le ignorăm, au o importanță covârșitoare pentru viața noastră.

 

(...)

Va trebui să recunoaștem că, în unele cazuri, ceea ce noi consideram inteligență din partea noastră, era de fapt o mânie plină de un sarcasm foarte bine camuflat. S-ar putea, de asemenea, să ne plângem de milă pentru că suferim de o depresie nervoasă care ne provoacă diferite crize, dar să ne dăm seama că, de fapt, ele sunt doar accese de furie pricinuite de diferite toane, hachițe, capricii personale cât se poate de bine disimulate.

 

(...)

E cazul să știm că, și dacă vom spune toate rugăciunile din lume, și dacă vom petrece ore întregi în liniște și contemplație, și dacă vom fi prezenți la toate slujbele bisericești, nu vom spori duhovnicește nicio iotă până când nu ne vom birui mânia, până când nu vom ajunge s-o stăpânim noi pe ea și să-i dirijăm lucrarea așa cum Îi este bineplăcut Domnului și Dumnezeului nostru.

 

El nu dorește să ne îndreptăm mânia nici împotriva oamenilor, nici împotriva propriei persoane, ci numai împotriva răului, a potrivnicului diavol, a păcatului și a abuzurilor de orice fel – mai ales împotriva abuzurilor personale care ajung să ne compromită capacitatea de a ne controla mânia și de a ne-o folosi cu bună chibzuință.

Dacă ne vom strădui să ne rugăm și să medităm astfel, ni se va schimba întreaga viață. Pe măsură ce vom înainta pe cale, vom descoperi mult mai multe lucruri care vin de la Dumnezeu și care nu trebuie neglijate. Ceea ce am considerat odată drept sfârșitul vieții noastre se va dovedi că a fost o ușă deschisă pe calea ce duce drept la Hristos Domnul.

 

Dar, înainte de a păși pe acea ușă deschisă, va trebui să descoperim cum este El, cum suntem noi, cât suntem în stare să iubim și cât nu, cât ne putem schimba și cât nu; numai după aceea vom fi pregătiți să ne îndreptăm spre El, să pășim spre El și să fim cu El în fiecare oră și în fiecare clipă, în fiecare zi, acum și pururea.

 

 

(selecție din “Viața creștină autentică în lumea contemporană – Reflecțiile și experiențele unei monahii ortodoxe”, de Maica Raphaela Wilkinson, Editura Sophia, București, 2013, traducere după originalul publicat la New York în 1998)

Partager cet article

Commenter cet article