Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Despre sarbatoarea Floriilor

4684970764_a968b6cc00.jpgDespre sărbătoarea Floriilor

(material informativ)

 


Această sărbătoare a fost inițial una păgână, cu numele Floralia. Era practicată de romani, legată de fertilitate și vegetație, în numele zeiței Flora. Sărbătoarea ortodoxă de Florii s-a suprapus peste această sărbătoare, modificându-i-se numele și simbolismul. Chiar și așa mare parte din vechile tradiții romanice s-au păstrat în cultul practicării acestei sărbători creștine, s-au creștinat.

Frunzele de palmier și măslin, precum și ramurile, au fost sfințite odată cu noua sărbătoare, la Intrarea Domnului în Ierusalim. Palmierul în credințele păgâne era un simbol al soarelui, al victoriei, al vieții și fertilității, folosit în cultul zeului Appolo și al zeiței Astarte.

Biruința gladiatorilor, în Roma Antică, se promova cu ramuri de palmier.

Curând însă frunzele palmierului au pus în valoare anumiți sfinți martiri, de aceea au devenit atributul firesc al acestora.

Țările ce nu au avut în teritoriu acest copac maiestuos, l-au înlocuit cu salcia, prin faptul că este primul ce înverzește primăvara. Ramurile copacului sunt folosite pentru a comemora Intrarea Domnului în Ierusalim (la Florii), întrucât Domnul nostru Iisus Hristos a fost întâmpinat la momentul sărbătorii cu stâlpări (ramuri de palmier, curmal).

 

(material alcătuit de Ormeneanu Victor, clasa a VI-a C, prezentat în cadrul proiectului educațional SPIRITUALITATE ȘI INTERCULTURALITATE FĂRĂ FRONTIERE – 2012)

Partager cet article

Commenter cet article