Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Confesiunea unei Femei Oarbe - egumena Xenia a Eghinei

egumena-Xeni.jpg

 

Confesiunea unei Femei Oarbe

de egumena Xenia a Eghinei (1867-1923)

 

 

 

Oameni buni, auziți-mă și aveți milă de necazul meu,

Rugați-vă, să mă mântuiască pe mine, cea nenorocită, Dumnezeu.

Credeți-mă, voi, frații mei, vă spun adevărat

în mine este totul, belșugul vi-l arăt.

De-ați vrea să știți voi care virtuți mă-mpodobesc,

vă spun: pustietate în sufletu-mi găsesc.

Cu totu-n nedreptate, pe margine de iad,

de-a curăției urmă total abandonat.

Constrâns în sărăcie, în răni și boli amare,

pierdut pe veșnicie, în ale morții gheare.

M-acopăr cu uimire, de propria golire;

mânia, răutatea, mândria-mi sunt pieire.

Nu mă inspir la bine, ci doar la ce e rău,

am la-ndemână sfatul, să văd de ce-i al tău.

În loc de remușcare, am numai nesimțire,

în loc de plânsul zilnic, o jalnică rânjire!

Dar e ceva ceva în mine, ce îmi ascunde toate.

Cât păcăli-voi lumea, plină de răutate,

crescând ipocrizia, cu falsa mea virtute?

Când lumea mă slăvește, mă bucur și mă laud,

tristețea mă cuprinde când critică aud.

Pe-oricine mă cunoaște, îndemn spre cele sfinte,

să plângă când de mine își mai aduce-aminte.

Implorați-L pe Domnul ca să mă lumineze,

și prin rugile voastre, o, frați, să mă salveze,

de-a mea întunecime El să mă libereze.

 

(variantă tradusă din limba engleză, de Mirela Șova)

 

Maica Xenia, prima egumenă a mănăstirii din Eghina, fondată de Sfântul Nectarie Taumaturgul, a fost oarbă de mică (de la 9 luni). A fost călăuzită duhovnicește de Sfântul Nectarie și a rămas cunoscută prin smerenia și prin poeziile sale (publicate în limba greacă).

 

 

Confession of the Blind Woman

 

 

People, hear and pity me, for this, my situation,

and pray to God for me, to give my wretched soul salvation.

Believe me, all of you, my brethren, truly I'll explain,

in me is found abundantly the works I now will name.

If you would like to know which virtues I have called my own,

I'll tell you: naked is my soul of good in every form.

Utterly devoid of virtue, sentenced to be damned,

and by every purity most utterly abandoned.

Poverty past bounds is mine, and wounds and ill diseases,

and being lost forever in the folds of death's deep creases.

Severe insentitivity and stupor overcome me,

anger, pride, hard-heartedness and evil have undone me.

To virtue I am cold as ice, but warm to wickedness,

always ready for laughter's lure and for talkativeness.

Instead of being compunctionate I'm totally unfeeling,

instead of weeping constantly, I laugh, the wretched worldling!

But there is something yet, that hides so perfectly these evils.

How long will I so fool the world, though I am like the devils,

with my false piety, fake virtue and hypocrisy?

When the world regards me highly, I rejoice and boast,

but when they criticise me, even kindly, I am sad, and mope.

Whomever of you knows me, I exhort you to feel piety,

and when reminded of me, weep for my iniguity.

Beg our God that someday He enlightenment will send me;

and by your prayers, my brethren, I hope that He will save me,

and from my somber wickedness and evil, He will free me.

 

(o varianta în lb. engleză, traducere din limba greacă)

 

 

Εξομολόγηση της τυφλής

 

 

Άνθρωποι, λυπηθείτε με για την κατάστασή μου,

και δεηθείτε του Θεού να σώσει την ψυχή μου.

Πιστεύσατε με αδελφοί, αλήθεια το λέγω,

Σε μένα επερίσσευσε το όνομα των έργων.

Αν θέλετε να μάθετε ποία η αρετή μου,

Λέγω, γυμνή παντός καλού υπάρχει η ψυχή μου.

Εστερημένη αρετών και κατακεκριμένη,

και πάσης αγαθότητος εγκαταλελειμένη.

Έχω πτωχείαν άπειρον, πληγάς και ασθενείας

Και κινδυνεύω να χαθώ εις βάθος απωλείας.

Έχω δεινήν αμέλειαν, μεγάλην οκνηρίαν,

Θυμόν υπερηφάνειαν, σκληρότητα, κακία.

Είμαι ψυχρά στην αρετήν, θερμή εις την κακία,

Ετοίμη εις τους γέλωτας και την πολυλογία.

Αντί της κατανύξεως έχω αναισθησία,

Αντί να κλαίω πάντοτε γελώ η τρισαθλία.

Αλλά υπάρχει κάτι τι, και όλα τα καλύπτει.

Ως πότε θα εξαπατώ τον κόσμο η αθλία,

Με τας ψευδείς μου αρετάς και την υποκρισία;

Όταν ο κόσμος με επαινεί, χαίρω και καμαρώνω

Και όταν με ελένγχουσι, λυπούμαι και θυμώνω.

Όσοι με εγνωρίσατε πρέπει να λυπείσθε,

και δάκρυα να χύνετε, όταν θα με ενθυμείσθε.

Παρακαλείτε τον Θεόν να με διαφωτίσει

Και δι ευχών σας αδελφοί, ελπίζω να με σώση,

Και εκ της δεινής κακίας μου να με ελευθερώσει.

 

(varianta originală, în lb. greacă)

Partager cet article

Commenter cet article