Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Concurs national literar-artistic "DOR de DOR", editia I, Botosani, 2011

CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE (ŞI PENTRU COPII), PROZĂ, TEATRU, REPORTAJ, EPIGRAMĂ, PICTURĂ ŞI FOTOGRAFIE ARTISTICĂ “DOR de DOR”,

EDIŢIA I, BOTOŞANI, 2011


 

În condiţiile integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, unele elemente tradiţionale ale mediului sătesc şi ale sufletului ţăranului sunt în pericol de a cunoaşte mutaţii sau vor dispărea. În scopul menţinerii, măcar în memoria creaţiilor artistice a acestui izvor de trăiri autentice ,  revista literară, fondată în urmă cu 6 ani “Dor de Dor” condusă de scriitorul Marin Toma, organizează cu sprijinul Consiliului judeţean Botoşani şi  Centrul judeţean pentru conservarea şi promovarea tradiţiilor naţionale Botoşani , Concursul Naţional de poezie, proză, teatru, reporaj literar,   epigramă, pictură şi fotografie artistică, cu generoasa temă ”UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC”.

 

La acest concurs pot participa creatori din întreaga  ţară, indiferent de vârstă, membrii şi nemembrii unor Uniuni de creaţie,  membrii ai Uniunii Scriitorilor si din Diaspora.  Comisia de jurizare, formată din critici literari şi de artă, poeţi, scriitori, artişti de imagine, va acorda pentru fiecare secţiune câte trei premii, Premiul I, II şi III. Premiile constau în “Diplome”, bani şi publicarea în revista “Dor de Dor”, iar picturile şi fotografiile premiate vor face obiectul unei expoziţii organizată la "Casa memorială  MIHAI EMINESCU” din IPOTEŞTI  la data de 15 iunie 2011 .


Concurenţii vor trimite 5 poezii, 5 epigrame sau 2 proze scurte, o piesă de teatru , scrisă pe maximum 8 pagini in WORD – FONT  arial 11 sau TIMES NEW ROMAN 10-11 . Fotografii cu dimensiunea 20X30 iar pictorii un singur tablou reprezentativ, însoţit de un plic ce va conţine numele şi adresa autorului.

 

Lucrările pentru concurs se vor expedia până la 25 aprilie 2011 pe adresa : marintoma@gmail.com; dordedor.@gmail.com, Telefon 0242 643 722 / între orele 17,00 - 21,00 (Marin Toma), inclusiv rezultatul concursului, se va publica în presa locală şi în revista “Dor de Dor” din lunile iunie-iulie 2011.

 

Notă: Rugăm pe fiecare concurent să ne înţeleagă  greutăţile financiare prin care trecem în ducerea la bun sfârşit a acestei oneroase acţiuni pentru promovarea culturii şi a ne sprijini din  punct de vedere financiar cu suma de minim 15 lei, pe care pot să-i depună în contul  "Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Spiritului  Rural” deschis la Reiffeisen Bank - filiala Lehliu, judeţul Călăraşi : R012RZBR0000060003617889 sau mandat poştal pe adresa revistei,  Dor de Dor localitatea Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, cod 917055 (MARIN TOMA).

Partager cet article

Commenter cet article

Nelu 16/06/2011 11:18


Rezultate, ceva?


Mirela 28/06/2011 17:25



http://dordedor.blogspot.com/2011/06/rezultatele-finale-ale-concursului.html



Ana Maria 03/04/2011 18:50


Un concurent poate trimite si 5 poezii si 5 epigrame sau numai 5 poezii sau 5 epigrame?
Multumesc!


Mirela 03/04/2011 19:51



Pentru a nu va induce in eroare cu vreun raspuns neconform, va rog sa adresati intrebarea dvs la marintoma@gmail.com; dordedor.@gmail.com, Telefon 0242 643 722 begin_of_the_skype_highlighting              0242 643 722      end_of_the_skype_highlighting / între orele 17,00 - 21,00 (Marin Toma), de unde veti primi raspunsul exact.


Va multumesc, Mirela Sova



Lucretia Ionescu Buiciuc 06/03/2011 08:43


Vă mulţumim, doamnă Sava pentru initiativă si voi participa cu mare plăcere.