Overblog
Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Calator in Fantazia: Povestea fara sfarsit, de Michael Ende

252757784_3de44cbeb4.jpgCălător în Fantazia: Povestea fără sfârșit,

de Michael Ende

 

 

 

Și am intrat într-o zi de vară, într-o bibliotecă. Întotdeauna te fascinează mulțimea rafturilor cu cărți. Mai vechi, mai noi. Nici nu știi, uneori, ce ai vrea să citești mai întâi. Intrasem fără să caut o anumită carte, necesară, din vreo listă bibliografică recomandată. Pur și simplu voiam să citesc o carte. Am cerut ajutorul bibliotecarei care, drăguță, politicoasă, dorea să-mi ofere ceva ce doresc, dintr-un anumit gen literar.

- Nu, mulțumesc, nu doresc ceva prestabilit. Împrumutați-mi o carte care vă vine acum în minte, care vi se pare interesantă dumneavoastră, i-am zis.

- Păi..., să mă gândesc. După câteva încercări nereușite, atât din partea mea, cât și din partea dânsei – fiecare dintre noi se plimba printre rafturi, dând din cap dezaprobator, văzui cum bibliotecara aduce o scară și se urcă pentru a ajunge la un raft mai înalt.

- Gata, știu ce vreți, o am aici, îmi zise. Luă de pe raft cartea “Povestea fără sfârșit”, scrisă de Michael Ende, și mi-o întinse.

Instantaneu, m-am bucurat de carte. Nu o citisem, dar știam despre autor.

- Da, asta e, mulțumesc.

- Nu am citit-o nici eu, mi-a mărturisit bibliotecara, dar am avut tot timpul sentimentul că e o carte specială, căreia trebuie să-i dedic un anumit timp, aparte. Aștept să-mi confirmați sau să-mi infirmați asta.

Ei... și așa am ajuns să citesc POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT. Și, desigur, acum pot să-i confirm: e o carte specială, cu o poveste care nu are sfârșit (!). I-aș da un singur sfat: odată ce intri în Poveste, să nu uiți să ieși, să ai grijă cum ieși...!

 

 

Cartea începe cu un băiețel care intră într-un anticariat. Pe băiețel îl cheamă Bastian Balthasar Bux, pe scurt, Bastian. El intrase acolo întâmplător, alungat de ploaie și de alți băieți care-l alergau, ca să-l batjocorească. Însă, mai presus de voința sa, Bastian se trezește furând o carte, în timp ce anticarul răspundea la telefon. Cartea aceea se chema POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT. Fugind cu cartea, Bastian se ascunde în podul școlii unde învăța, și începe să o citească. Era un băiețel dezamăgit în multe privințe, care se simțea singur, neînțeles, nesusținut. Mama îi murise, tatăl era prea trist ca să-l mai bage în seamă, iar la școală copiii îl considerau un ciudat și-l porecleau. Era un băiat mai grăsuț, căruia îi plăcea să născocească povești. Ar fi plecat în lumea largă, să nu se mai întoarcă niciodată – nici la școală, nici acasă. Dar nu avea unde să plece. Atunci s-a retras în podul școlii, unde știa că nu va fi căutat de nimeni.

 

Începând să citească din carte, Bastian se simte tot mai transpus într-o lume nouă, cu personaje ciudate, care locuiesc în Fantazia. Dar Fantazia e în primejdie, să fie înghițită de ... nimic, adică să dispară.

Aici mă opresc cu povestitul, pentru a mărturisi alte ciudățenii: pe măsură ce o citești, ai tot mai mult senzația că acel Bastian ești tu, cititorul, intrat într-un dialog peste timp cu autorul și cu personajele. Acest lucru m-a făcut mai curioasă, interesându-mă despre carte: a fost publicată prima dată în 1979, în Germania, a fost și ecranizată de mai multe ori, fiind considerată un roman fantastic, o capodoperă a literaturii pentru copii. Autorul, Michel Ende (1929 – 1995), a primit multe premii pentru carte, fiind cunoscut și pentru alte scrieri renumite, precum MOMO.

 

...În Fantazia erau probleme. Crăiasa Copilă, cea care domnea acolo, era bolnavă. Odată cu boala ei, murea întregul univers al Fantaziei. Spre a se vindeca, Crăiasa Copilă trebuia să primească un nume nou de la un om, deci nu de la cineva din cuprinsul Fantaziei. Atreiu, un băiat curajos din Fantazia, are misiunea de a desluși taina bolii Crăiesei Copile, în timp ce Fantazia se topește treptat în neant. Atreiu trece prin multe încercări, până să afle dezlegarea misterului. Neantul îi înghite pe toți cei fără speranță. Personajele Fantaziei care sunt înghițite de neant ajung în lumea oamenilor, unde se prefac în minciuni, iluzii, amăgiri, în “idei fixe în mințile oamenilor, în teamă, acolo unde în realitate nu există nimic de care să te temi, în lăcomia de a avea lucruri care îi îmbolnăvesc, în disperare acolo unde nu există niciun motiv de disperare”, în minciuni frumoase sau urâte, prostești sau înțelepte. Doar cele care rămân în cuprinsul Fantaziei au viața lor, aparte. Dar în lumea oamenilor, există persoane care se străduiesc să-i convingă până și pe copii că Fantazia nu există.

Bastian înțelege că nu numai Fantazia este bolnavă, ci și lumea oamenilor, deoarece auzise tot mai des în jurul lui vorbe descurajatoare, viața părea atât de cenușie și monotonă, lipsită de mistere și minuni, iar majoritatea erau resemnați cu o asemenea viață. El se hotărăște treptat să ajute, să salveze Fantazia. Pe măsură ce citește, înțelege că e tot mai mult vorba despre el. Trebuia să dea un nou nume Crăiesei Copile. Se hotărăște greu, îi e frică să intre în Fantazia, îi e rușine de propria înfățișare. În cele din urmă, Bastian se hotărăște, dând numele cel nou: Puișorul Lunii. În acel moment, el intră în Fantazia.

 

Crăiasa Copilă – alias Puișorul Lunii – îl informează că-și poate pune orice dorință, întrucât acolo toate i se vor îndeplini, iar Fantazia va renaște din dorințele lui. Bastian trece prin multe peripeții, își dorește multe lucruri: printre care și să devină mai frumos, mai curajos decât în realitate – ceea ce i se împlinește; străbate ținuturi neînchipuit de frumoase, numai că, odată cu fiecare dorință îndeplinită, își pierde câte o amintire din lumea oamenilor, riscând să le piardă pe toate și să rămână prins în Fantazia, fără a mai găsi drumul înapoi.

 

Întâlnindu-se cu Atreiu, Bastian nu ține cont de sfaturile acestuia, ci începe să-și dorească tot mai multă putere, cinstire, slavă și mărire din partea locuitorilor Fantaziei, până la a ajunge chiar împărat, în locul Crăiesei Copile. Își dorea atât puterea, cât și înțelepciunea supremă. Dar pe măsură ce i se îndeplinesc noile dorințe, inima i se împietrește, uită de prietenie, uită aproape total de lumea de unde venise... Numai că ajunge în vechiul oraș al împăraților..., unde se aflau prinși toți oamenii care mai intraseră în Fantazia, fără a reveni la lumea lor. Aceștia se purtau ca nebunii, “pe cap purtau abajururi, găleți, castroane de supă, coșuri de hârtie, pungi sau cutii, și pe trup le atârnau fețe de masă, covoare, bucăți mari de poleială sau chiar butoaie”. Acolo, Bastian află că ei și-au folosit toate dorințele pentru a ajunge împărați ai Fantaziei, pierzându-și total memoria și uitând calea înapoi, spre lumea oamenilor. El își dă seama că mai are puține amintiri despre sine și puține dorințe rămase, deci, în teritoriul Fantaziei, hotărând să repare greșelile făcute. Aceste greșeli au angrenat toate personajele Fantaziei – unele hidoase, altele hilare; unele bune, altele rele.

 

Traseul pe care îl parcurge, din momentul în care își dă seama la ce dezastru interior l-a adus căutarea cu tot dinadinsul a gloriei (obținută fie și cu forța, fie și cu sacrificarea prietenilor), urmează câteva etape: întâi își dorește să facă parte dintr-o comunitate, dar nu ca lider, ci ca unul dintre cei mulți, poate chiar nebăgat în seamă. Apoi, își dorește să fie iubit așa cum este, bun sau rău, urât sau frumos, deștept sau prost, cu toate defectele sale. Nu mai dorea să fie cel mai mare, cel mai puternic, cel mai înțelept.

Pe tărâmul Fantaziei, i se îndeplinește și această dorință. O doamnă care în același timp părea mama lui, dar și o grădină vie, cu rochie și pălărie care înfloreau și rodeau, pe nume Aiuola, îl invită în Casa Schimbărilor, și-i oferă dragostea dezinteresată a unei surori mai mari.

Ultima dorință pe care o are Bastian este însă nu aceea de a fi iubit, ci cea de a iubi el însuși. Pentru a ajunge la iubire, trece prin alte încercări, până ajunge la apa vieții. “Mai există și o făgăduială despre care nu vorbim decât arareori, anume că odată, într-un viitor îndepărtat, va veni o vreme când oamenii vor aduce iubirea și în Fantazia. Și atunci cele două lumi nu vor mai fi decât una singură. Nu știu însă ce înseamnă toate acestea”, îi dezvăluie Aiuola Doamna.

 

Bastian ajunge la mina de imagini, unde se află visele uitate din lumea oamenilor, iar între acele imagini, găsește una singură, care are puterea de a-i indica măcar o persoană pe care s-o iubească: pe tatăl său. În acel punct, memoria lui Bastian fusese complet golită, el nu își aducea aminte de nimeni. Ajungând la apa vieții, Bastian pierde toate darurile câștigate pe teritoriul Fantaziei, redevenind el însuși, așa cum fusese înainte: un băiețel scund, gras și timid. Dar își recapătă amintirile, împreună cu bucuria de a trăi și de a fi el însuși. “Iar cel mai frumos lucru era că acum dorea să fie întocmai așa cum este. Dacă i s-ar fi dat prilejul să aleagă dintre toate posibilitățile, n-ar fi ales alta. Căci acum știa: în lume există mii și mii de forme de bucurie, dar în esență toate nu erau decât una singură, bucuria de a putea iubi.”

Mai are o singură misiune… : să ducă apă vie și în lumea oamenilor, în special tatălui său. Această apă însemna de fapt tocmai bucuria de a trăi și de a iubi, molipsitoare și pentru alții.

Și... reușește.

 

După care dorește să lămurească povestea cu cartea furată de la anticar. Numai că acesta îi explică faptul că nu a avut niciodată o carte intitulată POVESTEA FĂRĂ SFÂRȘIT. “Orice poveste adevărată e o poveste fără sfârșit”, îl lămurește anticarul, iar în Fantazia se poate ajunge și pe alte căi, nu numai prin cărți, și în tot cazul, nu numai prin acea carte. El însuși fusese și se întorsese din Fantazia.

 

Mirela Șova

 


Partager cet article

Commenter cet article

Beatrice 22/03/2015 08:31

foarte foare frumos m-a ajutat mult